Citeam la Dan despre utilizarea internetului mobil în România conform datelor furnizate de ANCOM, în primele 6 luni din 2011. Concluzia era că da, românii folosesc internetul mobil, sunt 5,98 milioane de conexiuni la internet active, dintre care abonamentele sunt 3,06 milioane și cartele preplătite 2,92 milioane.
Totuși, dacă e să ne uităm și la traficul de date realizat, pe primele șase luni din 2011 media este de 30 MB lunar de pe telefonul mobil, 100 MB la abonamente și 1,1 GB lunar folosind cardurile sau modemurile. Așa de puțin, doar 30 de MB pe lună, mă întrebam eu?

După aceea m-am gândit și la consumul propriu de internet mobil. Am trafic de date de la Orange în abonamentul pentru telefonul mobil și din cei 200 MB incluși am consumat cel mai mult 150 MB într-o lună încărcată, când am umblat mult prin țară și am folosit telefonul pe post de GPS cu Google Maps. În rest mai verific emailul, Twitter, Facebook, încarc poze, dar nu exagerez.
Am modem de internet mobil de la RCS&RDS și nu cred că folosesc mai mult de 500 MB pe lună, și asta doar dacă sunt plecat prin țară și nu am acces la internet prin Wi-Fi. Acasă routerul Wi-Fi își face cu brio treaba, deci chiar nu aș avea de ce să consum mai mult internet mobil.
Voi cât trafic de internet aveți pe mobil sau pe modem?








