Adevărul este că ofertele telecom au evoluat enorm în ultimii ani. Acum vreo 10 ani ne doream să vorbim cât mai ieftin pe mobil, pentru că mulți aveam telefoane mobile, dar puțini le foloseam intens. După aceea prețurile au mai scăzut, au apărut ofertele cu mii de minute în rețea, și am descoperit că de fapt minutele astea multe nu sunt chiar așa de interesante, pentru că au apărut smartphone-urile și vrem cât mai mult trafic de date pe telefon, să ne dăm liniștiți pe internet de oriunde.
Și am ajuns în 2013, unde găsești oferte Prepay de toate felurile, dar cu steluțe. Dacă opțiunea are mii de minute în rețea mai mult ca sigur că nu are prea mulți MB pentru internet. Dacă opțiunea e una care are trafic de date inclus probabil nu poți suna în alte rețele decât la costuri mari sau nu ai SMS-uri incluse. Mă rog, cred că ați remarcat și voi chestiile astea.
Și realitatea e că nu ne place să fim condiționați. Poate că luna asta vreau să vorbesc mai puțin la telefon, dar să mă dau mult pe net. Poate că luna viitoare voi avea mult de vorbit cu prietenii mei. Nevoile mele diferă de la o lună la alta. Vreau o cartelă Prepay care să îmi ofere chestiile astea, să pot folosi creditul cum vreau eu, nu să am mii de minute inutile, când eu am nevoie de trafic de date, sau sute de MB pe care nu îi consum, când eu am mult de vorbit.
Introducing Indygen, o cartelă prepay specială, destinată tinerilor activi, care vor să fie permanent conectați. Indygen = Independent generation.