E un articol în The Guardian despre săracii angajați din IT din Silicon Valley, care deși câștigă bine pentru americani, cam fac foamea acolo, deoarece costul vieții e foarte mare raportat la venituri, ajung să dea jumătate din salariu doar pe chirie. Și paradoxul ăsta îl vedem și la noi.
Săptămâna trecută cea mai distractivă seară a fost una în care am jucat niște jocuri de cărți cu fetele. În weekend a durat jumătate de zi să îmi revin după ce m-am culcat la miezul nopții vineri, plus o săptămână grea, și cu ocazia asta mi-am dat seama că lucrurile se schimbă enorm de mult după 30 de ani, chiar dacă nu ne place să recunoaștem.
Dacă urmărim prea mult știrile ajungem la concluzia că trăim vremuri foarte violente, pline de crime, atentate, iar numărul morților datorate războaielor de pe glob este mereu în creștere. Ce mai, vine apocalipsa, nu? De fapt, dacă ne luăm după cifrele reale, ignorând goana presei după audiență, suntem în cea mai liniștită perioadă a omenirii din ultimii 600 de ani.
Mă uitam la niște prezentări de la o conferință (poate fi de fapt orice conferință, tot aia e), unde speakerii începeau toți prezentarea cu ce au făcut ei la viața lor, pe unde muncesc, ce mari realizări au bla bla… Totul era focusat pe chestii pe care le numim pompos realizări profesionale. Și parcă e greșit, nu poți aprecia sau cunoaște un om doar în funcție de munca lui, e doar un strat, uneori destul de superficial.
Dacă vă simțiți prinși într-o cursă în care mereu munciți pentru a vă susține stilul de viață, ați vrea să vă opriți dar nu puteți pentru că deh, aveți cheltuieli, iar dimineața vă uitați în oglindă și parcă ați vrea să vă băgați picioarele în el de job, dar nu puteți, atunci luați-vă 20 de minute libere și uitați-vă la clipul ăsta, chiar merită.
Cu o zi înainte de ziua ei de naștere, unei cunoștințe i-a murit soțul. E al naibii de nasol, mai ales că a fost accident. Probabil nu aș fi aflat despre asta foarte curând dacă Facebook nu m-ar fi anunțat că e ziua ei, cu ceva sugestii să îi trimit un mesaj. Pe profilul ei am rămas fără cuvinte: Jumătate dintre prieteni îi urau La mulți ani, iar cealaltă jumătate îi urau la Mulți ani și sincere condoleanțe, simultan. Cam atât de ciudată a ajuns lumea în care trăim, vrem să arătăm persoanelor din jurul nostru că ne pasă de ele, dar habar nu avem prin ce trec de fapt, ce mai e prin viața lor.
Proaspătul coleg de „suferință” Andrei tocmai a descoperit ce am aflat și noi acum câțiva ani, că lucrurile pentru copii sunt extraordinar de scumpe, doar pentru că sunt adresate copiilor, mă rog, părinților care își doresc ce e mai bun pentru odraslele lor. Secretul este că nu trebuie să cumperi neapărat ce e mai scump, dar pentru asta ai nevoie de câțiva ani de practică.