fbpx

Tendinte in mediul online

In urmatoarea perioada vor fi schimbari importante in mediul online (ca de obicei). Cine ar fi putut prezice acum cinci ani cum va arata internetul in 2009? La fel de greu e sa realizam cum va arata internetul in 2014, de fapt chiar si 2010 pare greu de intrezarit daca tinem cont de rapiditatea cu care se intampla lucrurile in online. Totusi, cateva tendinte sunt evidente:

1. Retelele sociale devin principalele puncte de influenta pe internet. Portabilitatea informatiilor dintr-o retea in alta va fi pe val, practic ne vom putea salva profilul dintr-o retea si il vom importa in alta. Deja exista incercari ca Broadband Mechanics People Aggregator. Asta e doar inceputul socializarii online.

2. Interconectare si socializare. Integrarea OpenID si a altor tehnologii similare pe toate site-urile importante. Ne vom loga cu un user si o parola peste tot. Nimeni nu vrea sa memoreze o parola noua pentru fiecare cont creat. Tehnologii ca Google Friend Connect, Facebook Connect vor fi prezente pe toate site-urile, blogurile, forumurile, retelele, aplicatiile online.

3. Descentralizarea informatiei si transferul puterii de la site-uri catre utilizatorii. Utilizatorii activi, liderii de opinie din retelele sociale vor fi urmatoarele vedete ale internetului, “rock stars”, depasind bloggerii, jurnalisti sau celebritatile online.

4. Site-urile care centralizeaza activitatea noastra pe net vor fi la mare cautare. Acum doi ani aveam doar un blog si o adresa de mail, era suficient blogul pentru a fi la curent cu ce fac. Acum am email, blog, cont pe Youtube, cont pe Twitter, Facebook, Photobucket, Flickr, Linkedin, Google Reader, FriendFeed si multe altele. Sa spunem ca vreau sa arat si altora pe unde umblu online, ce site-uri si articole mi se par interesante, poze remarcabile, aplicatii noi care apar. Cum fac asta? Friendfeed, Chi.mp sau Retaggr ne arata doar cateva din posibilitatile agregarii de continut.

5. Adaptarea brandurilor la mediul online. Brandurile vor schimba strategia de promovare, investind mai mult timp si bani in prezenta online in cadrul comunitatilor online, in defavoarea televiziunii clasice si a radioului. E logic ca trebuie sa fii acolo unde sunt clientii tai, iar pe masura ce activitatea online va ocupa mai mult timp decat privitul la TV brandurile vor fi nevoite sa se adapteze.

6. Internetul in timp real. Google Wave, Twitter Search, folosirea new media pentru a afla stirile la cald, chiar in timp ce se intampla. Mass-media clasica se va adapta sau va fi data la o parte.

7. Internetul mobil. Numarul de utilizatori de de internet de pe telefonul mobil creste peste tot, nu doar in Romania. Google dezvolta Android ca sistem de operare pentru telefoanele mobile. Opera lanseaza Opera 10. Toate site-urile cunoscute (de afara) ofera versiuni speciale pentru mobil. Omenirea se afla mereu in miscare. Vrem sa accesam informatiile aflate online de oriunde ne-am afla. Telefoanele viitorului nu vor mai fi telefoane, ci device-uri all-in-one.Internetul viitorului nu va mai fi static, ci mobil.

8. Widgeturi usor de inserat. Nu toti suntem programatori, dar toti ne dorim cate ceva in plus pe blogul nostru sau pe pagina personala. Google Web elements, aplicatiile de pe Facebook, feedurile RSS usor de inserat pe alte bloguri… Aproape toate aplicatiile online iti permit acum realizarea unui widget pe care il poti lua cu tine si il poti afisa pe blogul sau site-ul tau. Pe viitor gradul de customizare va creste.

Concluzii? Nu am. Sunt doar curios ce va ramane neschimbat peste 5 ani din internetul actual.

Recomandă

2 Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *