Fiecare generație cu criza ei

Aparent în România există o generație care s-a pierdut pe undeva. În realitate nu s-a pierdut nimeni pe nicăieri, doar că sunt unii tineri care se cred mai speciali decât tinerii din generația de dinaintea lor, care la rândul lor se credeau mai speciali decât tinerii din generația de dinaintea lor și așa mai departe. De fapt e o chestie simplă, un proces care se numește maturizare, o etapă din ceea ce noi numim generic…viață.

Mda, viața e grea și nu e așa cum sperai tu să fie acum 10 ani. Se întâmplă. Dacă ar fi să ne ghidăm după principiile astea, probabil 99% din populația lumii ar spune că au o viață tristă pentru că nu au ajuns avocați, doctori, aviatori, miliardari în euro sau ce mai visau când erau mici, pentru că au ajuns în alt loc decât sperau să fie, pentru că viața nu e așa cum și-o imaginau la 20 de ani.

Breaking news – nu suntem mai speciali decât alte generații de tineri. Nu avem probleme mai grave, din contră. Generațiile de tineri de dinaintea noastră au avut comunismul cu lipsurile lui, cele de dinaintea lor lipsurile provocate de războaie. Noi ce probleme avem, că e criză, că nu ne angajează nimeni cu 1000 de euro imediat ce terminăm facultatatea cu zero experiență, că trebuie să facem compromisuri pentru a trăi, că trebuie să ne adaptăm idealurile visătoare la realitate?

Big deal. Asta a făcut fiecare generație. Asta e viața, schimbi visele aiurite de la 20 de ani pe realitățile de la 30. Te maturizezi și începi să îți propui obiective realiste, să te gândești cum le poți atinge.