Când muncești pentru tine nu ai timp de frecat menta

Am așteptat două luni și jumătate să primesc un draft de contract de la o agenție pentru care făcusem deja o campanie de promovare, că se grăbea clientul. Eu am livrat la timp, că aveau nevoie atunci, ei au lălăit-o, când a venit vorba de nevoile mele. Probabil mai durează încă 2 luni să vină și banii, bine că nu stau în ei. Și eram mirat un pic, cum să dureze 75 de zile doar pentru a pregăti câteva hârtii, dar după aia mi-am amintit că asta se întâmplă nu doar la companiile de stat, ci și în corporațiile mari. Cu cât e mai mare firma, sunt mai multe departamente și mai mulți angajați, cu atât se freacă menta mai intens, nimeni nu își dă interesul, se trage de timp. Ați observat și voi asta?

Și chestiile astea se întâmplă pentru că se poate, nu are nimeni responsabilități clare, se tot pasează sarcinile de la unul la altul, timpul trece, leafa merge, dă-i încolo de colaboratori, clienți sau cetățeni, dacă vorbim de stat și instituțiile lui. Să aștepte fraierii.

Am remarcat fazele astea de mai multe ori când am preluat clienți la agenție pentru marketing online, programare web sau alte chesti legate de internet, firme ce veneau de la agenții mari, din alea pe care le vedeți pe la festivaluri cum își adjudecă premii și dau comunicate despre cât de mari și tari sunt. Clienții ăștia erau surprinși că primesc răspuns la emailuri în aceeași zi sau că noi facem tot ce se poate să livrăm proiectele la timp, dacă clientul nu adaugă cerințe peste cerințe suplimentare. Erau surprinși de normalitate.

Ei bine, când lucrezi într-o firmă mică sau ești freelancer nu îți permiți să freci menta. Timpul este bani, facturile nu se plătesc singure, și decât să lungesc aiurea un proiect prefer să livrez cât mai repede, ca să încasez cât mai repede. Nu am nici un motiv să întârzii. Cam asta e diferența între companiile mari și companiile mici. Evident că sunt și excepții, companii mari ok, dar văd de prea multe ori cum se repetă tiparul ăsta. Voi nu?

Recomandă prietenilor!



2
Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
newest oldest most voted
Notify of
Adrian
Vizitator
Adrian

Salut!Știi de unde provine expresia ,,a freca menta”?