Da, stăm în case supraaglomerate, dar sunt ale noastre

Vești bune, Eurostat ne spune că iar suntem pe primul loc la ceva, 45,8% dintre români trăiesc în locuinţe supraaglomerate, față de media UE, care este de 17.2%. Ce nu spune ultimul studiu, dar este important, e că peste 95% dintre români au în proprietate o casă, moștenită, cumpărată cash sau pentru care plătesc rate, față de media UE, care e de 70%.

Dacă ne uităm prin vest, jumătate din germani stau în chirie. Cu alte cuvinte, poate că stăm noi mai înghesuiți, dar stăm în casele noastre.

Criteriile Eurostat spun că o locuinţă este supraaglomerată dacă:

• fiecare cuplu nu are o cameră separată în locuință
• fiecare persoană peste 18 ani nu are o cameră separată
• persoanele între 12-17 ani de același sex nu au o cameră separată
• persoanele între 12-17 ani de sex diferit nu au camere separate
• 2 copii sub 12 ani nu au o cameră separată

În practică eu zic că se întâmplă cam așa, din ce văd și în jurul meu – majoritatea tinerilor de la noi își cumpără o locuință în rate în jurul vârstei de 30 de ani, dar de regulă e un apartament cu un dormitor plus living, dacă nu e chiar o garsonieră. Dacă apar 1-2 copii în următorii 5 ani și cuplul nu cumpără o locuință mai mare până la 45 de ani, deja apartamentul e înghesuit pentru nevoile familiei.

Discuția despre chirie versus casă proprie e complicată, dar din ce văd la popoarele din vest, oamenii stau în chirie cât timp încă sunt la începutul carierei, pentru a schimba mai ușor jobul, orașul, uneori și țara. Când au deja cariera aranjată și familia făcută încep să se uite după case proprii, de obicei în apropierea orașului, în zonele metropolitane.

La noi e invers, ne cumpărăm case cât mai repede, pentru a avea ceva al nostru, și după aceea constatăm că suntem blocați în orașul unde avem ratele la apartament, chiar dacă perspectivele de carieră lipsesc. Sigur, poți închiria apartamentul propriu, te poți muta, dar e mult mai complicat.

Voi ce ați alege, chirie sau locuință proprie?