Categorie Blogging

Cum să faci bani din blog – varianta practică

Tot aud discuţii despre făcut bani din blog, dar adevărul e că puţini sunt dispuşi să muncească cu adevărat pentru a se întreţine din blogging. Majoritatea se gândesc că publică câteva articole şi advertiserii se vor îngrămădi la uşă lor. Nu merge așa.

cum sa faci bani din blogSursa foto

Prin 2008 am avut vreo 2 luni libere, în care am stat acasă. Nu aveam perspective de angajare imediată, nici nu mă agitam prea tare, trebuie să recunosc. În schimb începuse să mă pasioneze ideea de a face bani din blog. Și am început să îi fac. Cum?

Mi-am făcut media plan frumos cu informații despre blog, trafic, profilul vizitatorilor și subiectele abordate. Am inclus în el tipurile de bannere, linkuri, articole plătite și ce alte modalități de promovare pe blogul propriu îmi mai veniseră mie în cap în perioada respectivă și am început să trimit mediaplanul la diverse companii care credeam eu că ar fi interesate de reclamă pe blogul meu. 95% dintre ele nu mi-au răspuns, 3% m-au refuzat și 2% au fost interesate de o posibilă colaborare. După câteva emailuri am început să promovez unele produse și branduri, care aveau legătură cu ce scriam atunci pe blog.

Rezultatul – după 2 luni, când am tras linie, am constatat că câștigasem aproximativ 2 salarii decente la vremea aceea, doar din blog. Deloc rău. Atunci nu știam tot ceea ce știu acum. Atunci nu existau rețelele de marketing afiliat, nu erau atât de multe agenții care să facă campanii pe bloguri, iar social media era un termen de care puțini auziseră. Totuși, am făcut ceva bani. După aia m-am angajat, normal. Dar mi-am demonstrat că se poate.

Care e concluzia? Că dacă vrei să faci bani din blog se poate. Dacă vrei să te întreții doar din blogging o poți face. Totuși, nu te aștepta să fie ușor, simplu și să se întâmple peste noapte, nu te aștepta să vină advertiserii la tine pentru a colabora!

Succesul peste noapte vine de fapt în cativa ani, inclusiv în blogging!

Citește mai departeCum să faci bani din blog – varianta practică

Să dezvoltăm blogosfera locală

Cel puțin odată pe an aud de trendul ăsta, al dezvoltării blogosferei locale. Aud că trebuie să ne disciplinăm, să facem o evidență a blogurilor active din Iași, să ne întălnim mai des, să facem proiecte comune, să nu știu ce. Sună bine în teorie, dar de ce ar trebui să facem toate astea?

Blogurile din Iași se schimbă, blogosfera evoluează, apar bloggeri noi, dispar bloggeri vechi, chestii normale. Din 2007 de când scriu pe blog până acum cred că au rămas maxim 10 oameni din Iași pe care îi cunosc și care scriu în continuare pe blog. Restul ori au renunțat, ori scriu foarte rar, ori au plecat din țară sau din Iași. Au apărut bloggeri noi, chiar mulți, dar eu mă refer aici la cei vechi, dacă le putem spune așa.

Există deja o comunitate a bloggerilor din Iași. Cei care vin frecvent la blogmeeturi, cei care interacționează unii cu alții atât pe bloguri cât și în rețelele sociale, cei care mai fac câte o ieșire la un fotbal, cei care se ajută unii pe alții la nevoie, cei care se adună la diverse evenimente. Există chiar și un grup al bloggerilor din Iași pe Facebok.

Aud că ar trebui să facem o listă actualizată la zi a blogurilor active din Iași, pentru că asta ar ajuta blogosfera locală. Ghici ce, comunitatea de bloggeri din Iași există și o duce bine mersi, chiar și fără liste de bloggeri. Listele ajută, dar dacă apari pe o listă nu înseamnă că ești membru al blogosferei locale, ci doar că ești cunoscut de un blogger sau de mai mulți.

Vrei să fii membru al blogsferei locale? Vino la un blogmeet, comentează pe blogurile din Iași, mai pune un link către un post care ți-a plăcut pe un blog local, implică-te. Listele sunt irelevante și în continuă schimbare. Chestia asta e valabilă pentru orice oraș, nu doar pentru Iași. Dacă nu te implici nu obții rezultate.

Ce fac eu? Recunosc, în ultimul timp nu am mai reușit să ajung pe la blogmeeturi, să socializez pe îndelete cu bloggerii din Iași. Jobul, familia, blogul și chestiile extra îmi mănâncă tot timpul. Însă am pagina Bloguri din Iași unde orice blogger din Iași poate lăsa un comentariu cu adresa blogului personal, văd că e destul de bine poziționată în motoarele de căutare.

Dacă mă abordează un blogger și îmi cere un sfat sunt dispus să il ofer, pentru că și eu am fost ajutat la rândul meu de alți bloggeri. Dacă am ocazia să realizez o campanie de promovare pe bloguri încerc să implic cât mai mulți bloggeri din Iași. Pentru că asta înțeleg eu prin comunitate, oameni care se cunosc și se ajută între ei când au ocazia.

Blogosfera locală nu se face cu liste, ci cu oameni care interacționează unii cu alții și se cunosc între ei. Numai zic.

Citește mai departeSă dezvoltăm blogosfera locală

De ce nu fac toți bloggerii bani din blog?

Peste tot auzim că nu e greu să îți deschizi un blog, ai nevoie doar de 5 minute libere din timpul tău, cel puțin la început. Alegi o platformă de blogging gratuită, de exemplu WordPress.com, îți stabilești un nume pentru blogul tău și începi să scrii. E simplu, nu?

Nu chiar. Mă uitam în Zelist și am remarcat că în ultima săptămână din 63.071 bloguri monitorizate doar 8.282 au publicat cel puțin un articol, adică în jur de 1% din total. În grupul de heavy bloggers, cei ce scriu cel puțin 5 articole pe săptămână, au fost doar 1933. Restul bloggerilor nu știu ce au făcut, probabil tăiau frunză la câini sau dădeau refresh la statistici, în speranța că la va crește traficul.

bani din blogSursa foto

Scuze există multe, mereu poți găsi o explicație pentru că nu ai avut timp să scrii pe blog. Am fost ocupat la job, am fost obosit, familia îmi mânâncă tot timpul liber, nu am avut chef, nu am avut idei, nu și nu și nu. Totuși, eu nu înțeleg un lucru: de ce să îți faci un blog, chiar și pe un domeniu gratuit, dacă nu ai timp să scrii pe el? Doar așa, pentru a spune și tu că ai blog?

Cred că din blogurile noi care apar în .ro după șase luni cel puțin 50% se închid sau sunt abandonate de cei care le-au deschis. Motivul? E prea mult de muncă, trebuie să te gândești mereu la crearea de conținut original, trebuie să vii cu idei noi, să oferi cititorilor ceva ce nu găsesc în altă parte. Treaba cu filmulețele amuzante și conținutul furat din altă parte nu merge, cel puțin nu pe termen lung.

Bloggerii noi care apar se plâng de faptul că nu sunt băgați în seamă. Totuși, majoritatea bloggerilor noi nu muncesc pentru a se face remarcați. Sunt doar 8000 de bloggeri care au publicat un articol în ultima săptămână, doar 2000 care au publicat 5 articole.Scrisul zinic pe blog deja sună a utopie pentru unii.

Dacă mai adaugi la cifrele de mai sus criteriile conținut, aspect blog, stilul abordat de blogger și interacțiunea cu cititorii constați că un brand care vrea să deruleze campanii în blogosferă nu are foarte multe opțiuni dintre care să aleagă.

Pe cine să aleg pentru campania mea online, pe bloggerul ăla care scrie o data pe an de Paște sau pe cel care scrie zilnic, scrie interesant, își promovează conținutul și interacționează cu cititorii în comentarii? Răspunsul e simplu.

Prima întrebare când te gândești la deschiderea unui blog nu e Ar trebui să îmi fac blog? ci Dacă îmi fac blog, ce voi scrie pe el și cât de frecvent voi putea scrie? Abia după asta urmează problemele existențiale că făcutul de bani din blogging.

Citește mai departeDe ce nu fac toți bloggerii bani din blog?

Despre faptele bune

Ați făcut recent fapte bune? Eu nu sunt genul care să contorizez când am ajutat pe cineva. De regulă, dacă cineva îmi cere ajutorul și pot să îl ajut o fac, fără să mă aștept la ceva în schimb. Cred că faptele bune sunt și mai bune dacă sunt făcute din suflet, nu pentru imagine sau de gura lumii.

Nu știu de câte ori am împrumutat bani prietenilor care aveau nevoie. Nu am vrut nimic înapoi, m-am bucurat că pot să fiu eu cel care îi împrumută și m-a bucurat și mai mult că nu sunt nevoit eu să mă împrumut. Din punctul meu de vedere mă consider norocos că pot împrumuta.

Fapte bune online? Sunt și din astea. Am oferit suficiente sfaturi legate de promovarea online a unor branduri sau despre cum poți să fii un blogger mai bune celor care m-au întrebat, pe email sau prin comentarii pe blog. De fapt chiar și blogul ăsta sper eu că mai ajută oamenii din când în când, atunci când caută informații legate de marketing și ajung aici. Nu mă consider un superexpert, dar am trecut prin suficiente experiențe încât să îi pot ajuta și pe alții.

Ajutăm și necunoscuții? Specia umană e singura care are această capacitate, compasiunea. Cu alte cuvinte, putem să îi ajutăm pe cei din jur atunci când au nevoie, chiar dacă nu sunt rude sau prieteni. Mulți dintre noi o și fac. Eu nu sunt genul care să dau bani la cerșetori doar pentru a mă felicita singur că am făcut o faptă bună, dar când pot ajuta pe cineva pe bune o fac. Ultima acțiune de acest gen a fost prin ianuarie, când era un ger de crăpau pietrele afară, mergeam seara pe jos acasă și am găsit o femeie căzută pe trecerea de pietoni. Surprinzător, dar după ce am ridicat-o de pe jos și am chemat Salvarea au apărut și alți binevoitori interesați de starea ei, care până atunci treceau pe lângă ea și o ignorau.

Ce vreau să zic e că putem face fapte bune și fără a ne aștepta să primim o recompensă pentru asta. Cred că există un raport între bine și rău, lucru valabil indiferent de religia de care aparții. Chiar cred că dacă faci fapte bune vei fi recompensat pentru asta, ți se vor întâmpla și tie lucruri bune. O fi naivitate, dar pentru mine până acum a funcționat.

Și pentru că tot vorbeam de fapte bune, acum aveți ocazia să fiți recompensați pentru asta. Dacă aveți un blog și vă doriți o temă creată special pentru voi (custom made, cum ar veni), acum e momentul: agentia de comunicare în social media STANDOUT și Redutti.ro organizează un concurs prin care bloggerii sunt invitați să povestească ce fapte bune au mai făcut în ultimul timp. Termenul limită e miercuri, 27 aprilie, ora 14:00, deci ar trebui să vă grăbiți. Detalii aici.

La voi cum e, mai faceți fapte bune?

Citește mai departeDespre faptele bune

Acest articol nu este plătit

Mi se pare stupid că am ajuns de multe ori să scriem într-un articol publicat pe blog că nu este plătit, doar pentru că știm sigur ce reacții vom avea din partea unor comentatori, chiar dacă am scris articolul fără a lua vreun ban de la o firmă.

Am mai spus-o și eu pe blog și sunt de acord cu Manafu la faza asta, nu mi se pare necesar să ma justific pentru orice articol în care este menționat un produs, un serviciu sau un brand care mi-a atras atenția, pe care îl folosesc sau de care îmi place. De fapt ar fi chiar culmea, ținând cont de faptul că pe blog public zilnic articole ce au legătură cu branduri sau strategii de marketing, reclama s.a.m.d.

troll online
Sursa foto

Nu cred că un blogger care se respectă și își respectă cititorii va promova servicii și produse pe care el însuși nu le-ar folosi sau care ar crea probleme cititorilor săi. Am avut destule oferte de a scrie despre servicii în care nu credeam pe care le-am refuzat, deci consider că atunci când un comentator spune că încerc să îl păcălesc printr-un articol cu siguranță pot ignora acel comentariu, e doar un al troll ce vrea să agite lucrurile și să creeze scandaluri. În fond eu scriu o opinie, nu oblig pe nimeni să cumpere ceva.

Ok, primesc bani pentru a aduce în discuție branduri, produse, servicii. So what? Regula principală este că îmi exprim opinia proprie în articole, iar cei care citesc blogul ăsta de suficient timp știu asta. De regulă menționez în text și cum am ajuns să scriu despre acel subiect.

Chiar zilele trecute cineva vroia să plătească pentru a publica niște articole scrise de el pe blogul meu, în scopuri promoționale. Nici nu am stat să discut și am terminat rapid conversația, doar am explicat clar că pe blogul meu apar articolele scrise de mine cu ideile mele, nu advertoriale scrise de alții.

Acest articol nu este plătit e un clișeu care ar trebui să dispară de pe bloguri. Nu contează dacă articolul e plătit sau nu, ceea ce contează este calitatea articolului și cât de corectă este opinia bloggerului atunci când abordează subiectul. Important e ca bloggerul să creadă în ceea ce scrie, articolul să fie corelat cu ideile sale.

Voi ce părere aveți despre articolele de pe bloguri în care sunt recomandate produse sau servicii, ar trebui bloggerii să menționeze explicit că nu au primit bani pentru a scrie acel articol? Eu cred că se exagerează.

Citește mai departeAcest articol nu este plătit

Vrei să te muţi de pe WordPress.com? Redirectul se plăteşte.

Acum mulţi ani îmi făceam primul blog pe o platformă gratuită, Ablog. După un an când m-am decis să mă mut pe domeniu propriu mi-am exportat articolele şi am inserat în headerul blogului pe care îl aveam un 301 redirect către noul domeniu unde mă mutasem, pentru a nu pierde vizitatorii sau indexarea în motoarele de căutare. Ablog permitea inserarea de cod în anumite zone din blog, un lucru foarte util.

Marţi Radu îmi spunea că dacă acum ai blog pe WordPress.com şi vrei să te muţi pe domeniu propriu trebuie să plăteşti redirecţionarea. Nu mult, 12 dolari pe an, dar totuşi trebuie să îi dai. Înţeleg eu că Automattic trebuie să facă bani, ca orice companie, dar să ceri bani pentru a redirecţiona un blog mi se pare exagerat. Practic ei îţi oferă gratuit hosting cât timp stai pe platforma lor, tu munceşti acolo şi îţi creezi o comunitate în jurul blogului, dar când vrei să te muţi dacă nu vrei să pierzi tot trebuie să plăteşti. Se aude Roxana?

Detalii despre cum poţi redirecţiona blogul de pe WordPress.com către altă adresă găsiţi aici.

Ok, să spunem că după un an toţi vizitatorii deja îţi ştiu adresa noului blog şi Google ţi-a indexat din nou linkurile, dar când te muţi nu ai altă variantă, trebuie să le dai banii dacă nu vrei să începi de la zero.

Concluzia – alegeţi-vă bine platforma de blogging, gratuitul e gratuit doar până la un punct. Restul se plăteşte.

Citește mai departeVrei să te muţi de pe WordPress.com? Redirectul se plăteşte.