Dacă vă ocupați de promovarea unor branduri și derulați campanii TV vă va interesa prezentarea de mai jos, de la Ogilvy & Mather. Da, e despre același subiect despre care se tot discută, transformarea televiziunii în altceva, trecerea de la consumul pasiv al emisiunilor la interactivitate, apariția celui de-al doilea ecran, pe lângă televizor. Totuși, sunt și câteva concepte noi.
Consumatorul de televiziune este activ acum, postează opinii în rețelele sociale despre programele urmărite, caută informații pe net în timp ce se uită la emisiuni.
Programele care includ o componentă interactivă au numai de câștigat, publicul îți dorește asta.
Pentru branduri nu mai este suficientă promovarea prin simple reclame TV, campaniile trebuie integrate pe toate mediile, offline și online, pentru crearea unei experiențe unice.
Fantastic Delites, un brand de chipsuri, a vrut să testeze extremele, până unde sunt dispuși să meargă oamenii pentru a primi o pungă de chipsuri. Au instalat un automat care oferea gratuit chipsuri, dacă cei care apăsau pe buton realizau anumite sarcini, ce creșteau în dificultate. Ce a urmat vedeți mai jos: rugăciuni, flotări, chiar și exerciții de gimnastică, totul pentru niște chipsuri.
Nu e Lady Gaga, nu e Justin Bieber, nu cântă în engleză, dar totuși noul lui videoclip, cântat în coreană, are peste 43 de milioane de vizualizări pe Youtube, în o lună și un pic. E vorba de cunoscutul rapper PSY (cunoscut în Corea de Sud, desigur) cu a sa piesă, Gangnam Style. Clipul e mai jos, priviți-l, uimiți-vă și discutăm după vizionare:
Bun, care e povestea melodiei?
PSY e un cântăreț cunoscut în Coreea, fiind la al șaselea album lansat, după 2 ani de pauză. Melodia Gangnam Style a devenit rapid viral pe Youtube și a declanșat foarte multe reacții în Coreea de Sud. În plus, mai multe vedete internaționale, cum ar fi T-Pain sau Robbie Williams au recomandat clipul pe conturile lor de Twitter, fapt ce a ajutat promovarea melodiei la nivel internațional. Nu mai zic de faptul că a ajuns pe locul 1 în Billboard K-Pop Hot 100.
Dacă vreți mai multe detalii despre mesajul melodiei și versuri găsiți aici un articol detaliat în engleză, pe scurt cântărețul ironizează stilul de viață opulent din Gangnam, o zonă locuită de oamenii bogați din Seul, capitala Coreei de Sud. Ce a făcut din videoclip un viral este faptul că rapperul nu se teme să se ironizeze inclusiv pe sine, fapt ce explică scenele ciudate pe care le-ați văzut.
De ce e interesantă piesa? Pentru că pe lângă vizualizări a declanșat multe reacții, offline și online. Se organizează flashmob-uri cu dansul din videoclip, apar clipuri cu stilul de dans din videoclip, parodii ale clipului, s-a realizat un remake al melodiei, alături de Hyuna, o altă cântăreață coreeană. Melodia asta face ce făcea O-Zone acum câțiva ani la nivel internațional. E într-o limbă străină, lumea nu o înțelege, dar o fredonează. Youtube e plin de clipuri ce au legătură cu Gangnam Style.
Bonus, niște fete din Coreea execută dansul din videoclip. Au strâns și ele 1,5 milioane de vizualizări în 6 zile. Fetele, dans:
În concluzie, da, e tare să creezi un clip care ajunge viral online, dar e și mai tare să lansezi un trend, o modă, iar cântărețul ăsta din Coreea a reușit asta. Între timp, noi continuăm să exportăm popcorn music la nivel internațional, cu impresia că doar asta se vinde.
In ultima perioadă se discută destul de mult pe blogurile ce tratează subiectul social media despre vârsta ideală a unei persoane angajate să se ocupe de comunicarea online pentru o companie, sau un social media manager, cum i se zice mai pretențios. Una din tabere e de acord cu articolul ăsta – Why Every Social Media Manager Should Be Under 25, care susține că social media manageri ar trebui să fie cât mai tineri, sub 25 de ani, tocmai pentru că tinerii au crescut cu social media, au folosit rețelele sociale întâi în mod personal și după aceea au învățat să le folosească și profesional, pentru comunicarea corporate. Cum ar veni, social media e pentru ei un mediu cu care au crescut, deci știu să se descurce ușor online.
Cealaltă tabără susține contrariul, un social media manager ar trebui să fie mai matur, peste 25 de ani, pentru că tinerii nu știu să comunice eficient mesajul unui brand, sunt prea imprevizibili, disciplinați, greu de controlat.
Adevărul? Adevărul este că e o prostie să discuți despre vârsta ideală când vine vorba de angajarea unei persoane pentru gestionarea conturilor online ale unui brand. Dacă ar fi după angajatori persoana respectivă ar trebui să fie suficient de matură pentru a înțelege regulile de comunicare din interiorul companiei, dar și destul de tânără încât să navigheze ușor prin hățișul rețelelor sociale, încât să comunice pe înțelesul utilizatorilor de internet, fără acel limbaj de lemn de care fugim cu toții. Ori de regulă asta e cam greu de obținut.
Totuși, cunosc persoane care la 20 și ceva de ani sunt mature, au lucrat cu branduri mari și înțeleg faptul că trebuie să respecte niște reguli, cum la fel de bine cunosc persoane peste 30 de ani care fac gafe după gafe în comunicarea online.
Cred că atunci când vine vorba de angajarea unui social media manager ar trebui să se plece de la aptitudinile pe care el le are, nu de la vârstă. Nu e vorba doar de salariul pentru un angajat entry level, ci de ce știe el să facă, ce a mai făcut până acum.
Ce ar trebui să știe un social media manager?
Să poată lucra pe mai multe proiecte, pentru că e posibil să deruleze simultan o campanie pe Facebook, una cu bloggeri, plus comunicarea online pentru un eveniment, de exemplu.
Să poată crea conținut pentru brand, să vină cu idei noi, fie că e vorba de blog, Facebook, Twitter, Youtube sau LinkedIn. Da, găsim informații destule pe internet, dar nu e suficient pentru a menține interesul publicului, plus că mesajele trebuie particularizate în funcție de rețea.
Să fie organizat, să rețină detalii. De exemplu, e o diferență între trimiterea unui mesaj standard către toți bloggerii care scriu pe o nișă și trimiterea unui email personalizat cu câteva particularități ale blogului fiecăruia.
Să cunoască particularitățile rețelelor sociale pentru a le utiliza eficient în comunicarea cu fanii și clienții pe internet.
Să poată derula campanii în cele mai folosite rețele sociale, să știe cum să optimizeze reclamele și costurile pentru fiecare rețea.
Să poată redacta și adapta un text pentru comunicarea online, plecând de la un comunicat de presă sau un text informativ. Un minim de cunoștințe despre optimizarea SEO nu strică.
Să cunoască regulile comunicării online, de exemplu regulile pentru trimiterea de emailuri sau modul în care se comunică cu un client nemulțumit pentru a preveni o criză de PR online.
Să cunoască limba engleză.
Să poată interpreta datele de trafic, să monitorizeze constant conturile online și traficul acestora.
Liviu are un articol interesant despre bloggerii care au ajuns atat de tari ca nu mai promoveaza nimic pe gratis. Totuși, el nu a menționat și cealaltă variantă, în care firmele sau agențiile se folosesc de bloggeri pentru a genera buzz gratuit, a promova diverse acțiuni pentru clienți, pentru branduri, acțiuni pentru care ele încasează bani buni, taie facturi. Cu alte cuvinte, noi convingem bloggerul să scrie moca, dar luăm bani pentru că el a scris.
Am primit așa de multe propuneri de parteneriate de genul ăsta, în care eu trebuia să scriu pe blog nu știu câte articole de promovare în scopul unui link pe site-ul evenimentului, site ce abia fusese pornit, încât aș fi bogat dacă primeam 1 euro pentru fiecare propunere de parteneriat tip barter. Ultima dată mi s-a propus un parteneriat în care eu scriam vreo 3 articole de promovare a unui eveniment și ei mă menționau pe pagina de Facebook a evenimentului. Eveniment unde se plătea intrarea, și se plătea destul de mult. Da, cam acolo s-a ajuns când vine vorba de parteneriatele astea.
Apropo, barterul reprezintă un acord prin care părțile convin să schimbe între ele mărfuri de valori egale. Propunerile de care scriam mai sus nu sunt bartere, cât timp tu ai ceva valoros de oferit ca blogger, ai o audiență, ai o comunitate, iar la schimb primești niște firmituri fără valoare.
Să revenim la subiect, la bloggerii ăștia care cer bani pentru a scrie. Eu cred că nu e chiar așa de negru dracul.
Oare cum poți băga bani într-o reclamă și nimeni să nu îți spună că e greșită? Înțeleg că patronul a lipsit de la orele de limba română, dar nu a întrebat pe nimeni înainte să dea comanda? Firma care a făcut sigla luminoasă nu a avut curajul să îi spună că e prost?
Apropo de ce spuneam la începutul anului despre curățarea imaginii unei persoane în motoarele de căutare, am remarcat că trendul e pe creștere, tot mai mulți utilizatori de internet își caută numele pe Google și sunt surprinși atunci când rezultatele nu sunt cele pe care le așteptau. E normal, dacă nu ești activ pe internet sunt șanse mari ca o căutare după numele tău să ducă către site-uri asupra cărora nu deții controlul. Am putea să îi spunem branding personal, dar până la urmă e vorba de impresia pe care și-o fac ceilalți oameni atunci când caută informații despre tine pe internet.
Da, sunt firme care încasează bani buni pentru managementul reputației online, pentru a curăța imaginea unei persoane pe internet, dar pentru majoritatea soluția e relativ simplă, crearea unor conturi pe diverse site-uri care apar printre primele în căutările pe Google.
Mai jos este un infografic util de la brandyourself.com (apropo, serviciile lor sunt chiar utile) care vă arată de ce ar trebui să vă pese despre informațiile care apar despre voi pe Google și mai ales, cum puteți influența aceste informații.
În condițiile în care angajatorii și partenerii verifică tot mai des pe internet potențialii angajați sau colaboratori eu zic că puțină optimizare a numelui personal nu strică.
De curiozitate, voi v-ați căutat numele pe Google? Sunteți mulțumiți de rezultate?
