Categorie Online

Felicitări eMag

În momentul în care datorită unor greșeli din magazinul online firma ta ajunge să vândă produse resigilate ce valorează 200.000 euro cu câțiva lei, tu îți admiți greșeala dar anunți că vei onora comenzile făcute, iar tot online-ul vuiește că de fapt a fost o campanie de PR pregătită dinainte, cu scopul de a obține publicitate gratuită, se cheamă că ai reușit.

Ai reușit să devii atât de bun în ochii clienților, încât chiar și greșelile de management, de gestionare, de administrare a stocurilor, de marketing etc sunt considerate acțiuni de PR, parte a unor strategii de promovare bine puse la punct. Practic, tu o dai în bară, la modul grav, iar ei te laudă. Incredibil, nu?

Citește mai departeFelicitări eMag

Airsoft sau shootere, ne jucăm offline sau online?

Recunosc, nu sunt genul înnebunit după jocuri online. Prefer o carte bună, un documentar despre istorie sau un film science fiction în favoarea unui joc. Totuși, era o vreme când mă jucam intens, mai ales shootere. Nu am avut niciodat răbdare pentru jocurile de strategie și dezvoltare, aveam senzația că lucrurile se mișcă mult prea greu.

Vă mai amintiți Quake? Pe vremea când calculatoarele aveau un singur procesor, nu 8 ca acum, am jucat la Quake 1, 2 și 3 până m-am săturat. Era prin liceu, aveam mult timp liber pe care trebuia să îl omor. După aceea a urmat Counter-Strike, nu degeaba e cel mai jucat FPS din lume la ora actuală. Am avut ceva nopți pierdute cu prietenii.

După Counter-Strike am trecut direct la nivelul următor, înlocuind jocurile pe calculator cu Airsoft. Ideea e cam aceeași ca la shootere, simularea unui conflict militar, joaca de-a hoții și vardiștii, doar că senzațiile sunt reale, și e mult mai incitant să folosești replici ale unor arme adevărate, să joci în echipă prin pădure sau ascunzându-te prin foste fabrici amenajate pentru airsoft, în timp ce încerci să îți împuști inamicii.

Mulți recomandă airsoft-ul pentru teambuilding-uri, eu îl jucam cu prietenii, în weekend, de relaxare. Cu câțiva zeci de lei primești tot ce ai nevoie pentru o după amiază plină de distracție: echipament, acces la terenul special amenajat, pistoalele pentru airsoft și desigur, bile airsoft. Nu cred că am jucat vreodată în echipa câștigătoare, dar mi-a plăcut mereu adrenalina din timpul jocului. 🙂

Citește mai departeAirsoft sau shootere, ne jucăm offline sau online?

Și țara unde trăiesc cei mai fericiți oameni este…

Surprinzător, nu este S.U.A, nici Canada, nici țările nordice, deși și ele o duc destul de bine. Comform Happy Planet Index, Costa Rica, Vietnam și Columbia sunt printre cele mai fericite națiuni. 🙂

Legenda: Verde – țară cu oameni happy, roșu – țară cu oameni triști. România e pe la mijloc, deci ar trebui să fim bucuroși, poate fi mai rău.

Citește mai departeȘi țara unde trăiesc cei mai fericiți oameni este…

Familia și tehnologia

La noi în familie eu sunt cel responsabil cu sfaturile tehnologice. Nu mă consider om de IT, dar toată lumea știe că am terminat un liceu de informatică și că îmi câștig pâinea datorită internetului, deci când e de cumpărat un laptop, o tabletă, când trebuie reinstalat un Windows sau are cineva nevoie de vreun sfat legat de o aplicație online pe mine mă sună. În ochii lor eu sunt ăla cu calculatoarele, deci nu mai insist pe faptul că eu mă ocup de marketing și promovare online.

Și era destul de măgulitoare treaba asta, până când mi-am dat seama că am fost depășit de cei din familie, eu, ăla care le știa pe toate, era la curent cu toate noutățile tehnologice, cele mai noi aplicații lansate.

Citește mai departeFamilia și tehnologia

Cum a fost prima dată? :)

Noi ne-am săturat de politică în ultimele 2 săptămâni, dar în cealaltă Moldovă oamenii se pregătesc pentru alegerile parlamentare. Și la ei, ca și la noi, problema e dezinteresul populației pentru mersul la vot și motivarea acestora. Și la ei, ca și la noi, oamenii cred că votul lor nu contează, că jocurile sunt deja făcute. Poate învață și ei ceva de la noi. 🙂

Mai multe detalii pe daeuvotez.md, via Cristina, și o discuție pe contul de Facebook, cu mai multe clipuri despre mersul la vot.

Citește mai departeCum a fost prima dată? :)