Categorie Tehnologie

Cum l-am conectat (P)e tata la internet

Tatăl meu face în curând 64 de ani. O mare parte din perioada de după Revoluție și-a petrecut-o prin țări străine, întâi pentru a ne crește pe mine și surorile mele, mai apoi pentru a avea o pensie decentă la întoarcerea în țară. A învățat mai multe meserii și limbi, a călătorit mult și acum în sfârșit s-a retras în țară, la pensie.

Fiind mai tot timpul plecat, nu prea am apucat eu să îl aduc la curent cu tehnologia. Tot timpul meșterește ceva pe lângă casă, nu e genul care să stea pe loc. E un om care se informează, citește ziarele și e la curent cu ce mișcă în țară și pe afară, dar nu are tangență cu internetul, deși are calculator și internet acasă. Mama a intrat în joc de câțiva ani, stă pe Facebook, caută informații pe Google, discută cu rudele pe Skype, dar el nu a pus mâna niciodată pe tastatură, nu a navigat pe internet. Până acum.

tata smartphone

Mă gândeam ce să fac ca să îl aduc și pe tata pe internet. Nu ca să îmi citească blogul, ci pentru a îl ajuta să se informeze mai ușor, pentru a comunica mai rapid, pentru a mai lua niște cursuri de acordeon, pasiunea lui, de pe Youtube :). Calculatorul iese din discuție, i se pare prea complicat. O variantă era tableta, dar nici cu asta nu cred că s-ar înțelege, zice că sunt prea mari și greu de manevrat. Singurul gadget pe care îl folosește e telefonul mobil, deși are unul simplu, doar pentru telefoane și mesaje. În consecință, dacă e să îl aduc pe tata online trebuie să îl conving să folosească un smartphone cu internet mobil, ar fi cea mai ușoară tranziție pentru el.

V-am zis că e ziua lui săptămâna viitoare? I-am pregătit tatei o surpriză, iar Vodafone e complice. Chiar în perioada asta Vodafone a venit cu o campanie foarte faină, Impreuna aducem toata Romania pe Internet, prin care vor să sprijine utilizarea internetului mobil în România. Poate ați văzut deja reclama de teasing de la TV.

Au oferte atractive la abonamente – trafic dublu de internet pentru 2 ani la prelungirea unui abonament Easy, Smart sau RED, internet nelimitat pentru abonamentele Smart si RED între 1 și 4 luni, mai multe minute internationale pentru mobil sau în roaming pentru abonamentele RED, plus aplicații incluse pentru toți abonații: Zonga si Seenow pentru divertisment și Vodafone Cloud sau Protect pentru backup și protejarea datelor personale. Vă recomand să aruncați o privire pe Vodafone.ro/abonamente pentru ofertele detaliate, o să pun la finalul articolului mai multe informații.

Cei de la Vodafone m-au întrebat ce persoană aș aduce eu pe internet și la ce i-ar folosi internetul mobil, pentru ca ei să îi trimită un smartphone și o cartelă cu net. Normal că la tata m-am gândit prima dată. Sincronizarea e mai mult decât perfectă, ei vin cu oferte bune la abonamentele cu internet pe mobil, eu îl conving pe tata să intre pe internet, în rând cu lumea, chiar de ziua lui.

Citește mai departeCum l-am conectat (P)e tata la internet

2014. Vom putea efectua plăți cu telefonul și în România?

Sincer să fiu, abia aștept ziua când voi putea renunța la cardurile din portofel și telefonul îmi va fi suficient pentru a plăti cumpărăturile, având acces rapid la datele contului meu bancar. Că va fi prin NFC sau altă tehnologie de transfer wireless al datelor nu îmi pasă, cât timp tranzacțiile vor fi sigure. Au mai fost încercări timide și la noi din partea băncilor de a implementa soluții de plată cu telefonul, dar anul ăsta intră și operatorii telecom în joc și lucrurile s-ar putea să devină interesante, pentru că oamenii se vor obișnui mai repede cu ideea și comercianții vor accepta metoda asta de plată mai rapid.

Citește mai departe2014. Vom putea efectua plăți cu telefonul și în România?

Hard disk laptop – o recomandare

Povestea pe scurt: Folosesc de 2 ani un laptop Lenovo Y570 cu 2 hard disk-uri, un SSD de 64 Gb pentru sistemul de operare și un hard disk normal, Western Digital de 750 Gb, pentru informații. Evident, la lucrurile importante am și backup extern. Săptămâna trecută hardul de 750 Gb a început să facă figuri, să îmi dea erori, deci era clar că trebuie să îl schimb. Normal, hardul a murit după ce laptopul a ieșit din garanție.

Citește mai departeHard disk laptop – o recomandare

Tehnologia purtabilă de la Google

După ce Samsung a renunțat la folosirea Android în ceasurile Gear, alegând propriul sistem de operare Tizen pentru Samsung Gear 2, Google a decis să lanseze o versiune specială Android pentru dispozitivele purtabile. Deocamdată sunt prezentate câteva ceasuri inteligente în clipul de lansare, pe viitor cine știe pe unde o vom vedea integrată. Deocamdată la noi e destul de redusă.

Citește mai departeTehnologia purtabilă de la Google

HTC și aplicațiile inutile

Eu nu am auzit în viața mea un posesor de telefon din ăsta inteligent să îmi spună că își dorește cât mai multe aplicații care să ruleze în fundal, în timp ce telefonul stă cuminte pe birou. Din contră, principala problemă cu gadgeturile astea pe care le cărăm peste tot este că bateria ține mult prea puțin pentru nevoile noastre de oameni moderni, care stăm conectați la Facebook chiar și pe budă. Asta e cea mai mare bubă a smartphone-urilor, că bateria ține prea puțin, iar asta se întâmplă și datorită faptului că unele aplicații pornesc de nebune în fundal, chiar dacă telefonul nu e folosit.

Citește mai departeHTC și aplicațiile inutile

Aplicații Android instalate pe LG G Flex

Au trecut mai bine de 3 ani de la ultimul articol despre aplicatiile Android gratuite pe care le folosesc. Cu ocazia testării LG G Flex am făcut un refresh al aplicațiilor folosite de mine pe Android și a ieșit lista de mai jos. Au mai dispărut câteva aplicații, au apărut altele noi. Pe lângă aplicațiile incluse din start de producător am încercat să le instalez doar pe cele de care am nevoie și pe care le folosesc frecvent. Au trecut vremurile când instalam 100 de aplicații pe telefon, doar pentru că puteam.

Un lucru interesant este că acum unele din aplicațiile Android arată și se mișcă mai bine decât versiunile lor pentru iOS, dar asta e doar opinia mea.

Referitor la mărimea telefonului, un avantaj când ai un phablet este că ecranul mare împreună cu aplicațiile de mai jos te ajută să faci cam 60% din munca pe care o făceai la birou, chiar dacă ești pe drumuri sau nu ai acces la calculator. Da, știu că poți rula aplicațiile și pe un smartphone de 3 inchi, dar la telefoanele sub 5 inchi nu m-a atras niciodată prea mult să citesc un email sau să scriu unul, o făceam pentru că eram nevoit. Cu 6 inchi e altceva.

Citește mai departeAplicații Android instalate pe LG G Flex