Am rezistat eu cu brio vreme de câțiva ani tentativelor de a renova, redecora sau Doamne ferește, remobila prin casă, dar anul ăsta nu am mai putut amâna deadline-ul, așa că m-am trezit în mijlocul unui amplu proces de schimbat cam totul.
Știți cum se întâmplă, hai că dăm doar un pic cu var, hai că schimbăm doar dulapul ăla, hai și covorul, dar nu se mai potrivesc nici draperiile, și după 2 luni de zile constați că ați ajuns să schimbați tot, și e întrebi când ați decis că dormitorul va fi roz bombon și când se va termina, că acuși vine toamna și parcă ai vrea în concediu, nu la mutat cutii.
Glumesc cu rozul bombon, dăm cu alb peste tot, e cea mai simplă culoare care oferă și posibilitatea de retușuri rapide la pereți, plus că vrem să le facem fetelor dormitoare separate, și dacă mergeam pe culorile lor era cam riscant, deci va fi uni peste tot, ne-am învățat lecția cu 5 culori diferite.
Era planificat să schimbăm și mobila din toate camerele, dar nu am planificat deloc că vom renunța și la colțar bucătărie.
O banală piesă de mobilier m-a dus un pic în butoiul cu melancolie. Săracul colțar era cu noi de vreo 10 ani de zile, practic a văzut și a simțit la propriu toate mâncărurile pasate și sucurile copiilor, a rezistat la sute de sticle cu diverse lichide băute, la mii de mese în familie sau cu prietenii, iar faptul că era și cu masă extensibilă ne-a ajutat și mai mult, chiar dacă aveam mai multe mese prin casă, în final tot colțarul din bucătărie ajungea sufletul petrecerii, locul unde ne retrăgeam la povești.
La același colțar se mai moțăia uneori, când fetele nu voiau să pape tot și stăteam de pază lângă ele, se mai viziona și Netflix pentru că era aproape de frigider, deci perfect pentru binging, și cred că multe dintre articolele de pe blog scrise în pandemie s-au scris tot acolo, noaptea, că nu era ușor să faci de acasă și școală online și work from home, apartamentul tot la fel de mare era, nu apăruseră 3 birouri extra prin magie.
Acum colțarul s-a dus, și locul lui e momentan gol, au rămas doar amintirile. Inițial ne gândeam că îl vom înlocui cu un alt colțar de bucătărie, vorba aia, de ce să schimbi ceva ce deja funcționează?
După aceea ne-am dat seama că am crescut ca familie, ni s-au schimbat prioritățile și cerințele, spațiul de locuit vine cu alte nevoi ce trebuie satisfăcute acum, și probabil nu mai avem nevoie de colțar. Puncte bonus pentru mine, am reușit să îmi găsesc și un colț pentru un birou doar al meu prin casă, deci nu voi mai minți lumea la telefon că sunt la birou, când eu de fapt sprijin ușa frigiderului.
Mai e un pic de lucru, mai avem de mutat chestii, de primit mobilă, de șters și strâns, dar hey, cine va sta în curând ca un domn, la masă cu scaune în bucătărie, ca la restaurant? Ne mai trebuie doar un bucătar și un chelner acum. 🙂
La voi în bucătărie ce aveți, colțar sau masă simplă cu scaune?
Tot coltar si eu, eu credeam ca este lege data in Romania, nici o bucatarie fara coltar. 😛
S-a anulat legea anul trecut, cică putem avea și mese cu scaune, chiar și baruri sau mese de biliard. 😀