fbpx

De felul meu eu încerc să fiu rațional. Nu îmi plac nici articolele pesimiste, alarmiștii care spun că economia va fi distrusă, că vor trece ani de zile până ce ne vom reveni după ce trece pandemia, dar nu înghit prea mult nici visătorii care au impresia că totul se va schimba, că omenirea va deveni brusc mai bună, că nu vom mai alerga după haine de firmă, lux și opulență, că vom aprecia mai mult natura, prietenii, timpul petrecut cu familia. Nope, nu se va întâmpla nici asta.

Circulă un mesaj din ăsta optimist pe Facebook, despre cum COVID-19 va echilibra totul. Nu am găsit sursa, toți îl preiau, dar ideea din spate e simplă, vom ieși mai buni, societatea se va schimba.

Faza e că fix aceleași teorii le auzeam și la criza economică din 2008, când se spunea că oamenii vor înțelege că nu sunt importanți banii, ci timpul de calitate, să îți urmezi pasiunea, să fii fericit, din astea. Au trecut 3-4 ani și prin 2013 consumerismul era iar în floare, business as usual.

Pe primul loc în trending pe Youtube România zilele astea e o manea trap despre Gucci, Balenciaga, valoare, consumerism, opulență, dar lumea dă share pe Facebook unor articole idealiste despre resetarea umanității. Frumos, dar realitatea de pe teren contrazice optimismul nefondat.

Ce va schimba cu adevărat COVID-19?

  • S-ar putea ca UE și Statele Unite să își dea seama că am fost prea dependenți de China, și poate că o parte din producție se va muta înapoi.
  • Poate că unii dintre noi vom consuma mai mult alimente produse local, chiar dacă sunt mai scumpe, realizând că e important să susținem și economia locală, micii producători, nu doar să alergăm după cel mai mic preț.
  • Cu siguranță vom deveni mult mai atenți la tot ceea ce ține de sănătate, dezinfectare, în locurile aglomerate vom avea mai des controale, pe aeroporturi s-ar putea ca senzorii de temperatură să îi dubleze pe cei cu raze X. Poate că vom avea și noi spitale mai curate, condiții de igienă mai bune.
  • Nu vom mai vedea prea curând evenimente, festivaluri mari, cu zeci de mii de oameni la un loc, sau dacă vom vedea măsurile de siguranță vor fi drastice.
  • Oamenii vor fi mult mai atenți cu banii lor, nu vor mai sparge tot salariul în club, cel puțin o perioadă. În 2-3 ani probabil vom reveni la cum era înainte de criză.
  • Ne vom orienta spre vacanțe mai accesibile, probabil va crește turismul în țară, cel puțin 1-2 ani, dar depinde și cum se adaptează industria HoReCA.
  • Vom aprecia mai mult timpul petrecut cu prietenii, o seară cu board games va fi mai atractivă decât o masă la restaurant.

Astea, zic eu, sunt așteptări realiste de la ce va schimba Covid-19. Voi cum credeți că se va schimba lumea?

“Covid19 e posibil să reechilibreze multe chestii. Pe altele să le schimbe fundamental, iar pe altele să le conducă spre dispariție. S-ar putea să trăim vremuri istorice!

Covid19 o să demonstreze că degeaba ai dat 200 de euro pe un tricou și 700 de euro pe o pereche de adidași ca să fii validat social… stând în casă, nu te mai vede nimeni, în afara aragazului care râde de tine că ești bătut în țeastă și habar n-ai să-l aprinzi și a frigiderului care râde de tine că plătești mai mult pentru o pereche de adidași decât pentru produsele alimentare din el.
O să demonstreze că un autoturism a fost conceput ca să îți faciliteze deplasarea din punctul A, în punctul B, nu ca să fii tu validat social… dacă nu-i nimeni pe străzi, cui îi mai pasă de Porsche-ul tău?

Covid19 o să demonstreze că Smartphone-ul a fost conceput ca să îți ușureze viața, nu ca să faci din smartphone un scop al vieții. Să poți să comunici mai ușor, să poți să îți rezolvi treburile de la serviciu de la distanță, să poți să o vezi pe maică-ta cu un simplu click, chiar dacă e la 300 de km depărtare… nu ca să fii tu validat social că ai ultimul iPhone, care costă aproape cât bugetul tău pe un an pentru hrană și pe care oricum îl schimbi anul viitor, că nu mai e trendy. Și pe care îl folosești pentru aceleași chestii pe care le-ai putea folosi și de pe un smartphone “no name”, de 10 ori mai ieftin.

Covid19 o să demonstreze că cei care muncesc pe câmp și cei care cresc animale sunt la fel de importanți sau poate chiar mai importanți decât cei care stau în birou și fac calcule în Excel sau decât cei care cunosc limbajul binar și știu să-ți facă un rahat de aplicație mobilă care îți numără gazele intestinale… ai râs ca prostul de primii 2 și i-ai încadrat în “pleava societății”, dar s-ar putea să îți arate că e mai important să știi când se seamănă grâul decât să știi formulele Excel-ului. Când dă foamea în tine, vrei pâine, nu confort!

Covid19 o să arate foarte clar că în secolul comunicării, boala secolului este SINGURĂTATEA! A meritat să îți pierzi prietenii, disperat fiind să aduni cât mai multe bunuri materiale, nemaiavând timp pentru interacțiune socială?

Covid19 s-ar putea să demonstreze că popularitatea nu înseamnă nimic. Te mângâie acum, în casă, vreunul din sutele de LIKE-uri pe creștetul capului sau îți aduce un pahar de apă când îți e sete?

Covid19 s-ar putea să demonstreze că, confortul financiar nu înseamnă mai nimic. Covid19 s-ar putea să demonstreze importanța compromisului, importanța maleabilității, importanța iertării…

Covid19 s-ar putea să fie un cutremur din punct de vedere perceptual. Să schimbe din temelii trei sferturi din actualele percepții. Să reducă drastic pretențiile nejustificate ale fiecărui individ, de la alți indivizi. S-ar putea să apreciezi mult mai mult chestii pe care le-ai avut în trecut și nu le-ai apreciat la momentul respectiv. S-ar putea să însemne întoarcerea la simplitate și la echilibru.

S-ar putea ca acest Covid19 să te facă să te mulțumești cu mult mai puțin, că nu te mai satură și nu te mai mulțumește nimeni și nimic, de ceva vreme!”

RECOMANDĂ
  • 127
  •  
  •  
  •  
  •   
Abonează-te
Anunță-mă
guest
4 comentarii. Tu ce părere ai?
Ultimele
Primele Top voturi
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Doc
Doc
3 aprilie 2020 15:13

De regulă noi românii uităm destul de repede.Unii într-adevăr se vor schimba dar destul de puțini. Ceilalți vor revenii la vechile obiceiuri și metehne în așteptarea următoarei crize.

Anda Darie
4 aprilie 2020 13:20

chiar crezi faza cu spitalele romanesti mai curate?

4
0
Lasă un comentariux
()
x