Mic ghid despre cum să te comporți pe internet

Pentru că s-au trezit și românii că ceea ce fac pe internet poate avea consecințe în viața reală, gen m-au chemat la Poliție pentru că am înjurat un polițist pe Facebook, asta e abuz, o să merg la CEDO ș.a.m.d, o să pun la un loc câteva idei despre cum ar trebui să ne comportăm pe internet, deși am mai scris despre ele și în alte articole:

Nu înjura oameni, instituții, mai ales pe conturile și paginile oficiale. Da, știu că ai la nume Gigel Barosanu și o poză cu euro, nimeni nu te poate găsi, dar e suficient să îți ceară cineva IP-ul comentariului de la furnizorul de internet și primești o citație acasă. Cu alte cuvinte, nu încălca legea, chiar dacă vorbim de mediul virtual.

Nu spune pe internet lucruri pe care nu le-ai spune în viața reală unei persoane, față în față. Orice om îi place să facă mișto, dar dacă nu ești în stare să îi spui lui Popescu că e prost față în față, atunci nu îi spune asta nici pe net, că mai nou sunt valabile și prin tribunale. Pe internet toți avem tendința să fim mai agresivi, dar amintește-ți că interacționezi cu persoane reale, chiar dacă nu sunt în fața ta.

Nu posta pe internet chestii ilegale, imorale sau jenante. Nu publica informații compromițătoare despre alții, mai ales dacă erau informații private. Cu alte cuvinte, ai grijă de imaginea ta online, granița între online și offline e tot mai mică, și respectă intimitatea celorlalți.

Ai grijă la felul în care scrii, cum te exprimi. S-ar putea să ai un IQ peste 150, dar dacă pe internet scrii cu tz, k, shi sau pui cratime aiurea lumea își face o primă impresie greșită despre tine.

Nu trebuie să ai mereu dreptate.  Cum zic englezii, we agree to disagree. Într-o discuție online poate tu crezi că deții adevărul absolut iar ceilalți nu, dar e mai simplu să fii de acord cu faptul că nu sunteți de acord, decât să mergi până în pânzele albe.

Nu pune pe rețelele sociale poze cu tine gol și mai ales, cu copiii tăi dezbrăcați. Știu, vara se poartă mai puțină textilă, toți vrem să ne lăudăm cu bronzul nostru, dar în primul rând gândește-te că poate nu ești în forma maximă, și burți putem vedea și acasă în oglindă, iar când vine vorba de copii, pe lângă toți nebunii care circulă pe internet, mai este o problemă: Crezi că copilul tău va fi bucuros să găsească poze cu el în puța goală pe internet, când va crește mare?

Ai grijă pe unde îți introduci datele personale. În primul rând vorbim de datele de la cardurile de debit, sunt o mulțime de concursuri false ce îți promit iPhoane sau alte gadgeturi, dar bagă tu întâi datele cardului tău aici. Și după aceea nu știi de ce contul tău bancar este gol.

Ai grijă pe unde îți afișezi numărul de telefon, emailul, adresa de domiciliu. Primesc o mulțime de comentarii cu numărul de telefon afișat clar, oameni ce îmi cer chestii. Aceiași oameni sunt scandalizați după aceea când primesc apeluri ciudate, nu realizează că tot ce este pe internet poate fi scanat, indexat, căutat.

Când pleci în concediu nu trebuie să afle toată lumea public că ai plecat, eventual și unde, eventual cu check in de acasă, de la hotel. Eventual ai putea spune și unde ai ascuns cheia de rezervă, să fie invitația completă.

Completări, sugestii? Ce ar mai trebui să faci sau să NU faci pe internet?

Recomandă prietenilor!



4
Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
newest oldest most voted
Notify of
DanielV
Vizitator

Nu da share la orice chestie fara sa faci un minim de research referitor la autor, chiar daca acea postare e in acord cu parerea ta.
Sfatul asta ar scuti planeta de mult curent electric irosit aiurea.

Manu George
Vizitator

„dar e suficient să îți ceară cineva IP-ul comentariului de la furnizorul de internet și primești o citație acasă”

De curiozitate, pentru un camarad mai iute la nervi:
1. Daca utilizezi Tor/un VPN iti mai vede furnizorul IP-ul?
2. Daca utilizezi un serviciu de Wi-Fi public?
3. Au dreptul furnizorii de internet sa ofere oricum astfel de informatii daca nu-s organe abilitate ale statului?