fbpx

Cumpărături online sau offline: ce preferați?

E interesant studiul realizat de GFK legat de preferințele cumpărătorilor, de ce cumpără din magazinele online și de ce cumpără din magazinele fizice. În mod tradițional, principalele avantaje ale cumpărăturilor online sunt considerate prețul mai bun, economisirea timpului și varietatea în alegeri. Cumpărăturile din magazine, pe de altă parte, oferă o mai bună experiență față în față și posibilitatea de a pleca acasă cu produsul imediat.

GfK a întrebat 23.000 de cumpărători din 23 de țări din Asia Pacific, America Latină, Europa, America de Nord și Orientul Mijlociu când a fost ultima dată când au hotărât dacă să achiziționeze ceva din online sau dintr-un magazin și care au fost factorii care au înclinat balanța în favoarea unui mediu sau al altuia.

Cei mai importanți factori luați în calcul în decizia cumpărătorilor de a face achiziția online mai degrabă decât din magazin sunt: banii economisiți (lider detașat, cu 55%), cumpărături mai ușor de realizat (28%), o mai bună selecție a produselor (26%) și cumpărături mai rapide (25%). Cel de-al cincilea cel mai popular factor este împărțit în mod egal între cei care spun că au ales online-ul deoarece au obținut informații mai bune de acolo și cei care spun că l-au ales pentru că fac deja achiziții în mod obișnuit din online – unul din cinci cumpărători.

De ce preferă clienții să cumpere online?

  1. Banii economisiți (prețuri mai bune) 55%
  2. Shopping mai ușor 28%
  3. Varietatea produselor 26%
  4. Shopping mai rapid 25%
  5. Obținerea de informații mai bune 21%
  6. Rutina 21%

Un studiu asemănător realizat la nivelul țării noastre arată că top trei criterii la nivel global sunt esențiale și pentru români, dar în altă ordine: banii economisiți (52%), o mai bună varietate de produse (43%) și ușurința cumpărăturilor (37%).

De ce preferă clienții să cumpere din magazinele fizice?

Factorul principal care înclină balanța către decizia de a achiziționa din magazine este acela că oamenii pot vedea și testa produsele înainte de a le cumpăra (peste jumătate dintre cei chestionați) – nici o surpriza aici. Totuși, următoarele motive cele mai populare sunt mai interesante.

O treime au răspuns că preferă magazinele fizice deoarece este mai ușor să facă cumpărăturile de acolo – comparativ cu 28% care au ales același criteriu drept un avantaj al online-ulului. Al treilea motiv al cumpărătorilor în  alegerea magazinului este că pot returna produsele cu mai puține bătăi de cap (29%), urmat îndeaproape de rutină (28%). Al cincilea cel mai popular motiv se împarte în mod egal între obținerea unei mai bune informări și economisirea de bani (cu câte 22%).

  1. Pot să testez produsele înainte de achiziție 51%
  2. Shopping mai ușor 33%
  3. Returnarea produselor fără complicații 29%
  4. Rutina 28%
  5. Obținerea de informații mai bune 22%
  6. Banii economisiți (prețuri mai bune) 22%

În România, în linie cu rezultatele la nivel global, cei chestionați consideră un avantaj major al magazinelor fizice faptul că pot încerca produsele înainte de a le cumpăra (56%). Al doilea criteriu care contează și care nu apare în top 5 motive menționate de respondenții din alte țări este obținerea rapidă a produselor (51%), iar al treilea este rutina (30%).

Voi de unde cumpărați mai mult, online sau offline? Eu pentru haine prefer offline-ul, pentru gadgeturi și orice produs care nu necesită probarea lui cumpăr online all the way.

Recomandă

2 Comentarii

  1. Shopping online clar! haine faine, pantofi faini. Chiar zilele astea trebuie sa primesc niste pantofi cu fluturi :)) Plus lenea de a merge prin mall.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *