Adevărul e că ne place să frecăm menta la muncă

Apropo de productivitatea muncii la români, care era la ultimele statistici Eurostat de 62% din media europeană, mă gândeam că are mare legătură cu nivelul salariilor medii. La români salariul mediu este de 565 euro, la germani de 2270 euro, dar și productivitatea germanilor e de 106% față de media europeană, în condițiile în care tot 40 de ore se lucrează săptămânal. Ok, nu sunt proporționale procentele, dar tot au legătură, și asta e una din realitățile pieței de muncă de la noi: se freacă intens menta, în multe companii. Și cel mai bine simți diferența asta când începi să lucrezi pe cont propriu.

Dacă mă uit la numărul de ore lucrate efectiv de când am pornit agenția, probabil că am muncit de două ori mai mult decât dacă eram angajat pentru alții, și nu știu dacă am câștigat de două ori mai mulți bani.

În primul rând că am fost nevoit să lucrez mai mult la început, dacă nu trăgeam tare nu aveam clienți, și în al doilea rând ăsta e unul din șocurile când treci de la statutul de angajat la freelancer sau antreprenor. Brusc descoperi că munca nu se face singură, nu poți pasa responsabilitatea, nu te poți fofila cum e prin companiile mai mari, dacă vrei ca lucrurile să se întâmple trebuie să pui osul la treabă.

Nu scriu astea ca să mă plâng, sunt suficient de multe avantaje ca antreprenor ca să compenseze minusurile, spun doar că am observat asta la mulți oameni care au schimbat tabăra, de la angajat s-au apucat de freelancing sau și-au deschis o afacere proprie, și toți remarcau că lucrează mult, mult mai mult.

Sigur sunt și multe companii unde productivitatea trece de 100%, unde angajații trag tare, dar eu cred că procentul firmelor unde din 8 ore se lucrează doar 4 e mult mai mare. Ca angajat poți găsi multe scuze, că șeful e nașpa, că salariul e mic, că nu îți plac colegii, că te-a durut capul azi…

Ghici ce, toate astea nu le mai poți folosi când ești pe cont propriu, că șeful ești tu, proiectele sau clienții îi selectezi tot tu, iar dacă te doare capul nu mai tai factura la final de lună. Și brusc productivitatea crește când ești freelancer sau antreprenor, frecatul mentei devine un vis frumos.

Voi ce ziceți, mă înșel?

Recomandă prietenilor!



6
Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
newest oldest most voted
Notify of
Viorel
Vizitator
Viorel

Adevarul este ca tuturor ne ar placea.

Alex Movila
Member
Alex Movila

Dacă vrei sa crești afacerea eventual angajezi și tu pe alții și reîncepe ciclul.

DanielV
Vizitator

Productivitatea muncii ca indicator economic nu prea are treaba cu frecatul mentei la birou ci cu capacitatea unei companii de a genera de venituri folosind X angajati. UK spre exemplu are o productivitate a muncii mai mica decat Franta de cativa ani si se pare ca treaba asta s-ar datora infrastructurii care creste timpul necesar navetei si reduce efectul de agregare al oraselor. Altfel spus timp pierdut cu naveta sau in trafic trage in jos productivitatea muncii in UK. Ij Romania productivitatea e mica pentru ca foarte multe companii nu folosesc tehnologie adecvata, infrastructura e praf, sistemul de sanatate e… Citește tot »

Dim
Vizitator
Dim

„sistemul de educatie nu e adecvat pietei muncii”

Adevărul e că nici piața muncii, la ce oportunități și lipsusurile ei, prezintă.
Se mai poate argumenta că, în „nepregătirea” noastră, se angajez mai mulți oameni în felul acesta.