Apar tot mai multe scandaluri cu influenceri de carton ce iau bani buni de la companii pentru a promova produse și branduri fără a livra. Una din probleme este că firmele încă sunt prostite cu reachul și awareness-ul și nu se uită la cifrele reale. Cealaltă problemă este că e tot mai ușor să pretinzi că ești acum o vedetă online dacă ai buget, cumperi like-uri, followeri și aștepți să apară fraierii dispuși să fie asociați cu tine. Știu chiar vedete din astea ce au agenții în spate, care le scriu textele, mesajele, fac strategia, ele sunt doar niște păpuși ce dau bine în poză.
Influența reală e altceva, dar până se așează piața se mai trag și țepe. Cum te asiguri că nu vei fi prostit de o influenceriță din asta pe stil nou? E simplu, îi spui că tu vrei vânzări, nu reach, like-uri, comentarii. Ai un produs, dacă ți-l promovează cam câte clicuri vor face fanii ei pe linkul către site-ul tău? Chestia asta e ușor de urmărit, și poți cere exemple de succes din campaniile anterioare, dacă a avut. Dacă nu a avut mai ușor cu pretențiile.
Eu sunt prins oarecum la mijloc, că fac și campanii de promovare pentru clienți la firmă, lucrez și cu branduri/agenți pe blog. Și sunt destul de sincer, le arăt oamenilor ce vor să colaborăm: uite, ăsta e traficul meu, mă citesc oameni din orașele X și Y, am atâția urmăritori pe conturi, iar la articole primesc în medie cam atâtea reacții. Nu cer sume exagerate, încerc să fiu corect, dar nici nu sunt dornic să fac campanie chiar pentru orice.
Un client bun apreciază sinceritatea asta, unul care e furat de mirajul influencerilor de carton cu audiențe uriașe va arunca sute/mii de euro pe campanii din astea de notorietate, și după aia așteaptă clienții ce nu mai vin.
Și un clip fain de la Marian, despre agențiile care vând mai nou colaborările cu influenceri și de ce nu sunt mereu cea mai bună opțiune, nici pentru influenceri, nici pentru branduri:
În imaginea de la început e dovada că oricine poate deveni influencer și bate câmpii cu grație. Ați înțeles da, nu mai merge prosteala cu influencerii, hai să zicem că suntem branduri personale, și să luăm banii pentru cursuri de la pipițele ce visează și ele la lumea asta falsă.
Subscriu
[…] și vedete online ce livrează bine de tot în campanii, dar și mulți fakeri, plus că e destul de ușor să te autoproclami influencer, dacă ai niște bani de investit și o […]
Admir de mult timp activitatea dumneavoastra .Aveti postari excelente , care dau de gandit .
Am postat din articole pe facebook , pe twiter .
Este bine sa fie citite de cati mai multi oameni .
Va doresc multa sanatate , si spor in activitate
Mulțumesc, la fel!