Aveam ideea articolului salvată în schițe pe blog, acum mi-am amintit de ea. Luna trecută când am păcătuit la KFC am remarcat că la ei majoritatea prețurilor nu sunt din alea cu ,99 de bani. Sunt tot prețuri psihologice, dar invers, se termină cu ,20 de bani, de exemplu snack box-ul e 8 lei și 20 de bani. Știu că nu e mare lucru, vorba aia, cine se uită la 20 de bani, dar tocmai aici cred că e geniul din spatele politicii de prețuri. Au aranjat un pic prețurile, majoritatea văd doar 8 lei, și ei fac bani buni din bănuții ăia la care nu se uită nimeni. Eu am calculat cu modestie că au vânzări suplimentare de zeci de mii de euro lunar, doar din faza asta.
Un calcul rapid – sunt 80 de restaurante KFC în România. Să spunem că la fiecare restaurant se primesc zilnic 300 de comenzi din produsele cu 20 de bani în plus, deși cred că sunt mult mai multe.
Cât de mult contează 20 de bani? 80 restaurante x 300 de comenzi zilnic x 30 de zile x 0,20 de bani = 144.000 lei = 30.000 euro. Lunar. Nu e rău pentru 20 de bani, nu?
Cine a făcut mișcarea asta e un geniu, și sunt sigur că majoritatea clienților nici măcar nu au remarcat. 🙂