În mijlocul furtunii

Situația e gravă, dar nu putem să scriem zilnic despre faptul că vaccinurile ne pot salva viața, nu-i așa? A trecut mai bine de un an și jumătate de pandemie, vacinurile sunt la liber de 7 luni în țară, am ajuns la convingerea că cine NU a vrut să se vaccineze până acum nu se va vaccina decât atunci când simte cum îi trece glonțul pe lângă ureche.

Da, Gates și oculta vor să ne cipeze, am putea să ne tratăm cu păducel sau miere cu lămâie, dar când vezi un coleg, un client sau pe cineva drag cum se zbate să respire parcă te iau niște frisoane pe șira spinării și bagi un vaccin, cu 5G cu tot. Deja încep să văd și astfel de cazuri în jur, vaccinați de frică.

Nu doresc nimănui să ajungă în situația asta, dar se pare că la noi e ultima soluție, nu poți fi indiferent când simți pandemia în cercul tău. Când vezi numerele la ziar e ceva distant, când lovește lângă tine nu mai poți fi rece.

Mass-media în continuare va insista pe numărul de decese, va căuta senzaționalul, guvernul în continuare nu știe decât să arate cu degetul către nevaccinați în loc să se întrebe de ce campania pro vaccinare a dat greș și încrederea în instituții e praf, cei vaccinați vor da din umeri a lehamite, cei nevaccinați vor continua să strige că cineva vrea să le fure drepturile.

Ascultați ce vă zic eu, dacă nu se întâmplă un miracol în România, vom fi printre ultimele țări din Europa care vor ieși din pandemia asta, dacă nu chiar ultima. Când restul țărilor din Uniune se vor vizita liniștite și își vor linge rănile post-pandemice, noi vom continua să ne credem mai deștepți și mai smecheri, în timp ce ne numărăm morții. Dar le-am arătat noi lor…

Suntem în mijlocul furtunii, și noi încă credem că e doar o ploicică. Poate trece cu niște rugăciuni…

Voi cum vedeți lucrurile?