Prin bula mea se discută un pic despre cât de greu e să te angajezi în jurul vârstei de 40 de ani, când ajungi neangajabil. Mulți zic că e greu mai ales pentru femei, fiind discriminate mai mult, dar am și prieteni bărbați care s-au lovit de probleme similare când au vrut să schimbe domeniul de activitate sau firma unde lucrau. Și problema cea mai gravă nu e că nu îți găsești job o perioadă, asta e, shit happens.
Problema gravă, zic eu, este când treci de 40 de ani și nu ești deja foarte bun pe ceea ce faci, nu ți-ai planificat un pic viitorul, nu ai pus bani deoparte, nu ai un backup.
La 20-30 de ani e scuzabil, nu prea știi cu ce se mănâncă viața, dar mă uit la mine, ajung acuși la 37 și mi-am luat deja suficiente șuturi de la viață încât să îmi iau niște măsuri de precauție, atât cât pot. Niște bani în cont pentru a trăi câteva luni relaxat, un pic de experiență în domeniul marketingului pentru a fi recomandat de clienți cu care lucrez la agenție, un pic de diversificare a veniturilor, din astea.
Siguranța locului de muncă e o iluzie, mai ales în societatea actuală. V-o zice unul care a rămas cu mult timp în urmă fără job chiar înainte de Crăciun, alături de jumătate din firma la care lucra.
Atunci am realizat că în viață e important să nu depinzi tu de firmă, ci firma să depindă de tine, și că e bine să fii atât de bun pe felia ta, încât să tragă alții de tine ca să te angajeze sau să lucreze cu tine, nu să te rogi tu de manageri și oameni de HR să te bage în seamă pe la interviuri. Și nu e vorba doar de personal branding. E suficient să faci o treabă a naibii de bună și vei fi căutat.
Dacă ți-ai construit un stil de viață în care ai cheltuieli mari și economii zero, adică nu dispui de fuck you money, e clar că va trebui să faci compromisuri, pentru a te angaja rapid, poate chiar pe un job mai prost plătit sau sub competențele tale.
De asta e bine să lucrezi pe două fronturi – în primul rând te asiguri că aduci firmei unde ești angajat sau clienților pentru care lucrezi mai multe beneficii decât banii pe care îi primești pentru munca ta, și în al doilea rând, dacă rămâi fără job sau clienți o perioadă, ai fost precaut și ai pus ai suficienți bani deoparte încât să poți trăi cu familia relaxat 6 luni – 1 an, fără a te panica că nu ai cu ce să plătești ratele.
Shit happens, dar depinde de noi să ne asigurăm că nu suntem loviți foarte tare.
Multi spun ca sunt loviti de soarta , ceea ce nu este adevarat ;nu s-au informat despre soarta , destin . De asemenea este interesant : Universul iti da atat cat indraznesti .
Este necesar sa vedem ce abilitati avem si sa le valorificam . Nimeni nu este batut in cuie pe un post si este bine sa stim asta.
De-aia lumea duce dorul comunismului. De-aia social-democrația și polițele de stânga au luat renaștere în Europa de vest. Chiar și-n America, deși acolo duc o altă luptă.
Deh… capitalizmele capitaliștilor. 🙂
Să înțeleg că, după ce nu mai ai loc în publicitate/marketing, te apuci de sudat, de fierăreală? (mă uit la poză, altă concluzie de ce tocmai pe aia ai ales-o, nu am)
Nu duce nimeni dorul comunismului în afară de lingăi ce au avut o viață bună pentru că executau fără să comenteze ordinele, și proștii care ar fi murit de foame, dar în comunism erau avansați în funcție. Nu a luat renaștere nimic, doar că generația tânără pune botul la propaganda stupidă a unor extremiști. în loc să asculte mărturiile oamenilor ce au trăit ororile comunismului.
Era o schema cu work till you don’t have to present yourself.
Da, cam așa e.