Mă uit din când în când la cursurile astea cu speakeri ce pretind că dețin secretul fericirii, că îți vor explica ei cum să reușești în viață, de la carieră, bani, dragoste până la hobby-uri și cum să ai un stil de viață sănătos. Meh, e un mare bullshit. Dacă înveți ceva pe măsură ce înaintezi în vârstă este că nici un adult nu le știe pe toate, nu deține nimeni secretul fericirii. Toți încercăm să părem cât mai siguri pe noi, cât mai profesioniști în domeniile unde lucrăm, dar în realitate totul se rezumă la câte eșecuri ai avut în viață și MAI ALES, ce ai învățat din ele.
Scriu rândurile astea mai ales pentru generația tânără, dar cred că e ok și pentru ăștia 30+, sunt mulți care încă au impresia că ei sunt ratați, dar alții din jurul lor dețin secretul unei vieți reușite. Nu e chiar așa, doar că unii oameni știu să pară foarte siguri pe ei când afirmă ceva, își joacă rolul foarte bine. Și nu e vorba doar de încrederea în sine, ci de o atitudine față de viață.
Da, nu le știm pe toate. De asta în viață schimbăm parteneri, joburi, case, de asta deschidem afaceri, o dăm în bară, le închidem și încercăm cu altele, de asta unele proiecte ne ies mai bine și altele mai prost. Și nici măcar un job mai important nu te face automat mai atotștiutor, nu vedeți în jur că e plin de manageri, CEO, politicieni sau directori ce spun prostii pe bandă rulantă, dar pe un ton grav, de parcă ar fi adevărul?
Chiar și când vine vorba de copii, adevărul e că oricâte cărți de parenting ai citi, vei mai greși față de ei, mai ales în primii ani, dar nu le poți spune asta. Ce credibilitate ai mai avea tu în fața copiilor dacă ai merge și le-ai spune: copile, eu de fapt nu știu ce fac cu tine, dar testăm chestii și sperăm să iasă bine. 🙂
Diferența între unul care reușește în viață și altul care o dă în bară este că primul știe că trebuie să se ridice de jos și să meargă mai departe, învățând din greșeli, oricât de greu ar fi, pe când al doilea crede că și-a ratat viața la prima problemă mai grea pe care nu reușește să o rezolve.
Cu alte cuvinte, nu vă speriați dacă încă nu știți exact ce faceți cu viața voastră, majoritatea adulților nu știu, doar că se prefac mai bine. 🙂