În știrile despre concedierile din IT de la început de an a scăpat uneori și faptul că o parte din cei concediați erau în departamente care au devenit cam inutile după ce LLM-urile (modelele de limbaj cu învățare automată) au devenit tot mai performante, sau departamente unde nu se mai justifică 50 de oameni, sunt suficienți 10.
Cu alte cuvinte, AI-ul deja a început să fure joburi. Un exemplu simplu e Duolingo, aplicația aia amuzantă unde înveți limbi străine pe baza unor întrebări cu mai multe răspunsuri plus ceva gamification, să primești puncte. Pe vremuri niște omuleți scriau întrebările și alegeau variantele de răspunsuri, făceau asocierile cu pronunția corectă, scriau softuri care să facă asta, dar în 2024 AI-ul poate face același lucru, că a procesat cam toate variantele posibile de întrebări și răspunsuri, ai nevoie doar de cineva să verifice înainte să le pui pe live.
E un exemplu foarte simplificat, dar ideea de bază e aceeași, AI-ul încă nu e suficient de inteligent ca să facă totul, dar poate fi un punct de plecare, poate sintetiza rapid informații, poate oferi variante de soluții. Nu te poți baza pe ele 100%, * e mereu acolo și va mai fi încă mult timp, până și sfântul ChatGPT spune că poate face greșeli, să verificați cu atenție informațiile importante.
Totuși, AI-ul e aici, e accesibil, tot mai multe firme mici și mari îl vor folosi, și dacă nu ne întrebăm cum va schimba domeniul în care activăm s-ar putea să descoperim că domeniul nostru de activitate a dispărut, pentru că noi am fost dinozaurii reticenți la schimbare.
Da, și eu cred că multe din informațiile oferite ChatGPT, Bard sau Microsoft Bing Chat sunt rateuri, nici mie nu îmi convine că se fură conținut la greu de către companiile din spatele acestor asistenți pentru a le antrena, dar dacă lucrăm în domenii tehnologice trebuie să ne întrebăm cum vor influența toate schimbările astea joburile noastre, ca să nu rămânem fără ele. Cum ne putem folosi de noile tehnologii, în loc să le respingem sau să le ignorăm.
Zic rău?
Bonus, dacă îl puneam pe ChatGPT să scrie articolul de mai sus ieșea asta. Înțelegeți ce zic? 🙂
“IA nu fura joburi, dar cei care o stăpânesc vor fi viitorii lideri ai pieței muncii”
Imaginează-ți o lume în care roboții fac tot greul, iar oamenii sunt strategii din spatele cortinei. Sună a science-fiction? Ei bine, acest scenariu devine realitate datorită inteligenței artificiale (IA). Dar stai, nu e cazul să ne temem că roboții ne vor lua locurile de muncă.
Să fim sinceri, IA e ca un Mustang băgat în mâini de cineva care abia știe să conducă o bicicletă. Fără un pilot priceput, potențialul său rămâne neexplorat. Aici intervin ‘șoferii’ moderni, adică acei oameni care înțeleg și știu să manevreze IA.
Vestea bună? Acest domeniu e în plină expansiune și are loc pentru toată lumea. De la programatori la specialiști în marketing, toți pot învăța să ‘danseze’ cu IA. Nu e vorba doar de a supraviețui în era digitală, ci de a prospera.
Deci, în loc să ne temem de IA, mai bine ne facem prieteni cu ea. Învață să o folosești și vei fi nu doar în pas cu vremurile, ci un pas înaintea lor. IA nu fură joburi, dar cei care o stăpânesc… ei bine, aceia vor scrie regulile jocului!
[…] nu AI ne va fura job-urile, ci oamenii care știu să lucreze cu AI; […]
In engleza iti raspunde mult mai corect, fara greseli. Plus ca sunt multi prompti prin care sa ii spui cum sa raspunda, inclusiv tonul. Sunt unul din cei care folosesc la max AI, pe partea de text, daca stii cum sa intrebi si sa faci mai multe iteratii, iese un text mai bun decat unul facaut de tine/mine
Așa e, dar tot se simte diferența față de un text scris de un om.
pai bine, fac ei in locul oamenilor tot si viata e frumoasa dar ma intreb o masa asa mare de oameni cu ce se ocupa dupa ? someri ?
Nu fac, momentan sunt taskurile simple, ce pot fi automatizate. Deciziile dificile, creativitatea, strategia, mai greu de înlocuit.