Notele mari nu garantează o viață fericită

Pe măsură ce ne ce cresc fetele constat cu tristete că în scoala românească s-au schimbat prea puține față de atunci când am terminat-o noi. În continuare accentul se pune pe notele mari, iar mesajul transmis subtil este că dacă nu ai 10 pe linie ești prost. În continuare părinții se îngrămădesc la școlile bune din centru deoarece cele din cartier nu au dotări, în continuare se fac ore de pregătire la greu, că profesorii sunt prea incompetenți ca să își facă treaba în clasă dar acasă brusc devin genii pe banii părinților, în continuare temele sunt un mod de viață pentru copii, și în continuare se pune semnul egal între o școală bună și garanția succesului în viață. Și e trist, că nu doar profesorii cred astea, ci și unii părinți.

Hai să le luăm pe rând. Precizez din start că știu și învățători, educatori și profesori extraordinari, oameni ce își fac munca cu dedicare, care știu să ridice spiritele elevilor, la orele cărora copiii participă cu plăcere. Din păcate, nu sunt suficienți de mulți în sistem, mulți nu rezistă și pleacă, și am senzația că la nivel înalt nici nu se dorește schimbarea pe care o vrem cu toții, educația nu este o prioritate.

În al doilea rând, sunt trist că mulți părinți au impresia că doar școala este cea care trebuie să se ocupe de educația lor, jobul lor terminându-se când lasă copilul la ușa școlii. Evident, e mai ușor să crezi asta, și atunci când copilul tău o va da în bară să dai vina pe sistem, dar realitatea e că chiar și cei mai buni profesori nu pot face miracole cu copiii dacă educația de acasă lipsește.

Mi-a plăcut tare mult o idee din documentarul lui Michael Moore despre sistemul de învățământ din Finlanda și de ce e printre cele mai bune din lume. Acolo nu prea sunt școli private, profesorii sunt bine plătiți, fondurile se alocă la fel pentru toate școlile, indiferent de zonă, deci condițiile sunt similare peste tot, așadar nu există noțiunea de școală mai bună/mai proastă.

Rezultatul? Chiar și părinții bogați își duc copiii la școlile din cartier, și atunci când sunt probleme toți cetățenii pun presiune pe stat să investească în educație, deoarece e singura soluție pentru viitorul copiilor. Am avea ceva de învățat de la ei.

Tot de la finlandezi ar trebui să învățăm despre faptul că prea multe teme nu fac un copil mai deștept, ci doar mai obosit, și să înțelegem că e responsabilitata profesorului să își facă treaba cum trebuie la ore, să se asigure că elevii au înțeles materia predată.  Tu cum te-ai simți dacă după jobul tău ai veni acasă și ar mai trebui să lucrezi încă 2-3 ore suplimentar, zilnic, că așa îți spune șeful? E nasol, nu? Fix asta le facem copiilor noștri, le dăm teme peste teme.

Ok, să spunem că nu sunt toți copiii genii, poate 2-3-5 elevi dintr-o clasă au nevoie de pregătire, ajutor suplimentar pentru a ține pasul cu ceilalți la diverse materii, dar aud de nenumărate cazuri în care toată clasa face pregătire la matematică sau la română, din gimnaziu chiar, ceea ce e absurd, nici măcar când eram eu în școală nu se întâmpla așa ceva. A cui e vina dacă toți elevii dintr-o clasă nu înțeleg materia, nu se descurcă, a lor sau a profesorului și a sistemului de învățământ?

Dar bine Marius, dacă nu fac teme și pregătire vor avea note proaste, deci vor intra la un liceu/facultate slabă, deci nu își vor găsi un job bun, nu-i așa?

Hai să te întreb un lucru, la câte interviuri de angajare te-a întrebat cineva cu ce note ai absolvit, sau ce medii ai avut prin școli? Cam zero nu, deoarece acum contează experiența practică, competențele reale. Nu spun că nu sunt importante notele, că trebuie să îi lăsăm pe copii să frece menta când vin de la școală, spun doar că este important echilibrul, că cei mici au nevoie și de joacă, și de timp singuri, și de plictiseală, și de copilărie, nu trebuie să aibă mereu un program încărcat, cu task-uri de bifat în agendă. Vor avea timp în viața de adult suficient pentru astea.

Mi-a plăcut ce au făcut niște prieteni ce au copilul deja la liceu, i-au spus acestuia că ei ca părinți sunt mulțumiți dacă el are medii de 8, și în rest copilul să se axeze pe materiile care îi plac.

Și tot referitor la note, e absurd să ai pretenția ca elevii să aibă 10 pe linie la toate materiile. Poate merge în clasele 1-4, dar de la a cincea, când profesorii vin fiecare cu cerințe exagerate, copilul ajunge să fie stresat, doar pentru ca părinții să defileze cu micul geniu.

Pe sistemul ăsta, orice angajat dintr-o firmă ar trebui să fie bun în orice departament, nu? Eu fac marketing, dar sigur știu și programare, Gigel e manager, dar sigur poate face și contabilitatea, și așa mai departe.

În realitate, fiecare avem anumite abilități, competențe, înclinații, și e important să le descoperim din timp, să le șlefuim, pentru a ne găsi scopul în viață.

Școala românească nu mai poate face asta, nu ne poate ghida copiii eficient în viață, deoarece ea încă pregătește oameni pentru o piață a muncii care nu mai există. La 1950 școala era utilă pe formatul actual, pregătea oamenii pentru industrii și meserii clare, bine definite. Îi învăța să fie supuși, să asculte de șefi, să îndeplinească instrucțiunile fără a pune sub semnul întrebării autoritatea celor de sus.

Azi însă trăim într-o epocă în care progresul este accelerat, iar piața muncii foarte dinamică, și în următorii 20 de ani majoritatea joburilor simple vor fi făcute de roboți sau diverse softuri. Ca idee, acum 12 ani când terminasem eu marketingul jumătate din joburile din MarCom ce apar acum la anunțurile de angajări nici măcar nu existau ca noțiune. Dacă rămâneam cu ce am învățat în facultate probabil făceam foamea. A trebuit să învăț singur, să evoluez, să devin mai creativ, să mă țin la curent cu noutățile.

Școala ar trebui să stimuleze creativitatea, inițiativa, inovația, gândirea liberă, să provoace elevii să gândească pe cont propriu, dar din păcate nu prea o face, și sunt multe alte lucruri care nu se predau în școală. În continuare notele reprezintă singura metodă prin care elevii sunt evaluați, și din păcate notele nu spun toată povestea. Ai învățat poezia pe de rost? Nota 10. Nu îți place poezia sau crezi tu că poetul putea scrie mai bine anumite versuri? Ia tu un 4 de aici, să nu mai vii cu idei proprii.

Poți avea un copil genial la română dar cu note mici la materiile reale, o să îi ceri media 10 doar pentru a îți satisface orgoliul că ai un copil deștept după criteriile societății? Sau poate e bun la limbi străine dar nu are nici o înclinație în rest, crezi că nu va reuși în viață? E treaba noastră să ne ajutăm copiii în jungla de afară, și dacă punem mai multă presiune pe ei nu rezolvăm nimic.

Ce vreau să zic este că fiecare copil își găseste calea, dar depinde de noi dacă îl ajutăm să se ridice sau îi frângem aripile, cerându-i să se încadreze în niște criterii stabilite de societate. Eu am avut noroc de niște părinți care nu m-au constrâns, m-au lăsat să îmi aleg singur și liceul, și facultatea, și drumul. Am greșit pe drum, dar am descoperit și la ce sunt bun, și în final cred că m-am descurcat destul de ok.

Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem, privind în ochii copiilor noștri, este dacă Vrem să creștem oameni ce vor avea o viață fericită sau oi ce vor știi să execute perfect ordine?