fbpx
Etichetă

scoala

Navigare

Am dat peste imaginea asta, care ne arată ce procent din PIB merge la educație, în țările din Uniunea Europeană. Sunt cifrele din 2018. Se vede bine, România e pe ultimul loc, nu are rost să ne mai căutăm scuze, educația nu a fost niciodată o prioritate la noi, iar de aici putem face mai multe corelații cu nivelul de civilizație al românilor, gradul de dezvoltare și perspectivele de carieră ale tinerilor, mai ales cei săraci.

Zilele trecute toți elevii din România au trecut la școală exclusiv online, și părinții au descoperit cu ocazia asta cât de aiurea e sistemul ăsta, mai ales la noi. Fetele noastre fac școală online încă din martie, cu excepția a trei săptămâni din septembrie-octombrie, când au mers la ore în clasă, pe schimburi.

Am povestit încă din aprilie cum e cu școala online, și am dat în vară niște idei pentru părinți, presimțeam că va urma un an școlar exclusiv online. Faza e în felul următor, vara lumea era optimistă că totul va fi bine, dar doctorii au avertizat de pe atunci să ne pregătim pentru o perioadă grea.

Dacă au descoperit toți părinții ceva cu adevărat important în pandemia asta, este faptul că școala e ruptă de realitatea în care trăim. Se discută despre școala online din martie, dar nici acum unii profesori nu știu sau nu vor să intre în Google Classroom sau nu vor să predea online, deși au trecut 7 luni de când ne-a lovit pandemia.

Noi visam teme interactive și intuitive, profesorii trimit poze pe Whatsapp cu Copiați textul ăsta și rezolvați problema…. Ăsta e nivelul. Nu zic că școala online e soluția, ci că elevii trebuie educați ca să folosească internetul corect.

În același timp, piața muncii are nevoie de oameni pregătiți, care să poată folosi laptopurile și pentru altceva în afară de jocuri online. Copiii nu vor învăța competențele digitale în școli, că nu au de la cine, deci e treaba noastră, a părinților, să avem grijă de asta.

Din ce înțeleg eu, guvernanții vor să deschidă școlile din septembrie,  deși se știe că suntem praf la capitolul pregătiri. Nu vreau să cred în teorii ale conspirației și bugete alocate pentru renovări de clase, dar mă deranjează foarte mult faptul că nimeni nu își asumă riscurile legate de trimiterea copiilor la școală, în condițiie în care trecem zilnic de 1000 de cazuri noi, ba chiar 1400 uneori.

Cum ar veni, statul ne zice să trimitem copiii la școală, că e obligatoriu, dar dacă se îmbolnăvesc de Coronavirus sau vin acasă și transmit virusul unui bunic asta e, ghinion, să ne asumăm noi. Și mă deranjează faptul că nu există deloc un plan B. Voi ați auzit vreo discuție despre ce vor face elevii, dacă încep să se îmbolnăvească pe capete? A mai spus ceva Ministrul Educației despre echipamente IT, platforme de e-learning, manuale și cursuri adaptate pentru internet, pregătirea profesorilor pentru a preda copiilor?

Probabil că nici vouă, nici nouă nu ne-a fost ușor în perioada stării de urgență. Noi am stat izolați în casă, cu două fete în clasele primare, ce aveau nevoie constant de ajutor la lecțiile predate prin Zoom, Google Classroom sau temele trimise pe WhatsApp. A fost un curs intensiv de hai să învățăm cum este educația digitală, la care am participat cu toții: copiii, părinții și profesorii.

Totuși, noi suntem foarte norocoși, am putut să le asigurăm fetelor tot ce aveau nevoie: am curățat de praf un laptop mai vechi pentru conferințele video și le-am mai împrumutat laptopurile noastre cînd aveau ore simultan, am transformat sufrageria în sală de cursuri și, cel mai important, joburile ne-au permis să lucrăm de acasă, astfel încât să fim alături de ele când aveau nevoie.