E vară și părinții sunt cu gândul la concedii, ce să facă cu cei mici care se plictisesc prin case, dar acuși trece luna august și începe stresul legat de școală. La cum arată situația, anul școlar 2020-2021 va fi tot cu școală online, în cel mai bun caz se va învăța pe schimburi, jumătate de clasă online o săptămână, jumătate de clasă la școală.
Totuși, chiar și scenariul ăsta e foarte optimist, Israelul de exemplu a închis multe școli, după ce 65% din cazurile noi de Coronavirus au apărut datorită transmiterilor din clase. Ideea e simplă, obișnuiți-vă cu ideea de școală online și pregătiți-vă.
Avem în vedere să reluăm cursurile în mod clasic, însă cu respectarea strictă a unor măsuri igienico-sanitare, există un alt scenariu, hibrid, atunci când unii elevi sau studenţi vor fi în sala de clasă şi ceilalţi vor urmări cursurile de acasă urmând ca aceştia să facă o rotaţie în săptămâna sau săptămânile următoare şi în ultimul scenariu am prevăzut situaţia în care să învăţăm online, cursurile să fie desfăşurate de acasă, asta numai în cazul în care situaţia epidemiologică o va impune” a declarat Monica Anisie marţi după amiază, într-un interviu acordat Digi 24.
Ramona a scris mai multe despre școala online în State, că fata ei are deja experiență, și la ei s-a făcut școală online pe bune timp de câteva luni, pe când la noi au fost 2-3 săptămâni de școală online, în rest vacanțe. La noi s-a folosit mult Google Classroom sau Zoom, combinate cu grupurile de WhatsApp pentru teme.
La cum arată situația actuală, noi nu ne-am lăsa fetele la școală nici în varianta cu jumătate de clasă online și jumătate la școală, dar mai este o lună și jumătate, se mai pot schimba lucruri.
Indiferent de varianta care se va aplica din septembrie la școală, eu zic să vă pregătiți cu:
Echipament pentru școală – puneți bani deoparte pentru un laptop decent – e cam 1500 lei, personal îl consider mult mai util decât o tabletă, atât pentru școală cât și în general. Chiar dacă vor veni tabletele alocate de guvern, e mai bine să aveți un laptop dedicat pentru copil, nu să îl împrumutați pe al vostru. Noi avem un laptop mai vechi care încă rezistă, dar cu 2 fete va trebui să mai cumpărăm încă unul. Puteți să vă uitați și la un laptop refurbished, dacă bugetul vostru e mai mic.
Logistică – aveți nevoie de o cameră și de un birou unde copilul să poată participa la lecțiile online fără gălăgie, dacă aveți mai mulți copiii veți avea nevoie de spații separate. E mai bine să vă gândiți de pe acum, să cumpărați biroul sau să amenajați un colț de cameră. La noi au birouri dedicate în aceeași cameră, dacă vor avea lecții simultan sufrageria devine biroul number 2.
Supravegherea copiilor – cine va sta cu cei mici, mama, tata, bunicul, bona, o altă rudă? Aici e partea cea mai dureroasă, mai ales dacă aveți copii în clasele primare, care nu pot fi lăsați singuri. Realitatea e că școala online pune presiune mare pe umerii părinților și ai rudelor, nu doar pentru timpul alocat supravegherii copiilor ci și pentru predare, rezolvare teme. Nu vă bazați pe faptul că lucrurile se vor rezolva de la sine, căutați din timp soluții – work from home dacă vă permite jobul, ajutorul unor rude, angajarea cuiva etc.
Aplicațiile utilizate de copii – copiii învață mai repede ca noi cum e cu tehnologia, dar dacă odrasla e atehnică total nu ar strica să o învățați un pic cum se utilizează un laptop, cum se face un apel video, cum se caută pe Google o informație.
Astea sunt cele mai importante aspecte legate de școala online zic eu, dacă mai sunt și alte lucruri de organizat lăsați și voi un comentariu.
Voi cum credeți că vor învăța copiii noștri, în următorul an școlar?
ce tare e asta cu 50% online – 50% acasă; și profii cum vor ține ore oare? jumătate dimineața cu cei care sunt fizic la școală și apoi încă o dată după-amiaza cu cei care sunt acasă? și dacă un prof predă la mai multe clase va fi o harababură. Dar măcar va fi una organizată! Românește!
Teoretic ar trebui să fie simultan, cu transmisie live de la ore, dar să fim serioși, la ce logistică și aparatură e prin școli acum nu cred că se va putea realiza.
Întrebări bune: familiile care nu-și permit? Părinți fără nici măcar clasa întâi absolvită? Părinți analfabeți când vine vorba de tehnologie? Familii în care părinții nu pot lucra de acasă + nu-și permit să angajeze pe cineva + familia la mii de km depărtare / moartă?
Din păcate nu am soluții, eu spun ce aș face eu, aș căuta variante de pe acum. Teoretic ar trebui să vină Ministerul Educației cu niște propuneri. Cea mică și la noi începe clasa I, din fericire noi putem lucra și de acasă sau să ne aranjăm programul de lucru.
Pui intrebari extrem de pertinente, dar din pacate, ca si in sistemul clasic este supravietuirea celui mai puternic.
Sa explic:
S-a discutat si aici despre faptul ca sunt copii care, asa cum spui, nu vor avea una-alta. S-a rezolvat pe ideea ca scoala a dat iPad-uri conectate la internet, sa poate lucra.
Sunt copii care nu au mancare acasa, da, intr-un oras super-turistic in tara celor liberi, sunt copii care se bazau pe mancarea de la scoala (aici se mananca de 2-3 ori pe zi la scoala). S-a rezolvat in ideea ca scolile au deschis cafeteria si dau mancare celor care au nevoie. La noi nu a fost cazul, dar mi-a zis o vecina ca poate fie-mea sa mearga sa manance la scoala.
Si inainte era problema asta … copiii din familii defavorizate nu au aceleasi sanse ca si cei din familii care isi permit o scoala decenta, care locuiesc in oras sau intr-un cartier sigur etc.
Noi probabil nu le stiam pe toate, ca nu stam in scoala sa discutam problemele astea unii cu altii, dar pana la urma vom fi individualisti si ne vedem de copiii nostri.
Nici eu nu am facut medicina, ca nu aveam bani nici sa trec strada pe vremea aia, asta este …
Chestia este ca, ne place sa nu, ASA SE VA FACE, pentru ca e o chestie mai mare decat ce dorim noi. Si va trebui sa ne adaptam si sa ne ajutam copiii sa treaca si peste hopul asta.
Imi spunea ieri prietena mea ca fie-sa, care a intrat la un liceu bun din cartier, va face o zi pe saptamana la scoala. Ca sunt 5000 de copii la clasele 9-12 si nu au cum sa faca clasele de 10 elevi, asa cum spune legea cea noua. Asa ca vor putea tine 1000 in acelasi timp.
Partea OK este ca nu e ca si cum copiii nostri ar fi stat acasa luni de zile (ca atunci cand sunt de pilda bolnavi nasol) si restul au mers inainte cu materia la scoala. Toti sunt in aceeasi situatie.
Fie-mea inca nu are stabilit programul de remote learning, dar, daca se impute chifteaua si incepe sa creasca din nou numarul de cazuri din toamna, atunci sta acasa si gata.
Am alta prietena cu un pusti in clasa a x-a si la liceu deja au stabilit ca fac remote numai, ca asa pot face si programele avansate. Se fac cursuri in plus si astea conteaza la facultate. Asa ca stau de acasa si lucreaza pe zoom / classroom.
Ideea este sa ne vedem de copiii nostri asa cum putem si sa trecem SANATOSI si cu viata de porcaria asta …
Asta am zis și eu. Situația e super nasoală, dar dacă ne plângem nu rezolvăm nimic, trebuie să căutăm soluții. Unele vor veni de la minister, altele de la noi.
Dar ce facem cu așa-zișii Dascăli de o anumită vârstă care nu vor să predea on-line nu nici un chip?Cunosc destui.
Cum nu vor sa predea online? E cum vor sau cum se stabileste la nivel de institutie si minister? Daca nu doresc, sunt si alte joburi de ales ce nu presupun munca online
Am auzit, din fericire nu am contact direct cu ei. Cred că vor ieși la pensie rapid, că următorul an școlar va fi online. În cel care s-a încheiat s-au mai fofilat, a fost maxim o lună de școală, dar nu poți ignora faptul că trebuie să predai un an întreg. Te adaptezi sau dispari din peisaj.
[…] Părinți, pregătiți-vă pentru școala online din septembrie. (sursa: mariussescu.ro) […]