Trendyol în România?

De parcă nu aveam suficiente magazine online pe zona de fashion, mai nou s-a umplut social media de Trendyol haul și reclame pentru Trendyol, cu prețuri tentante și discounturi peste discounturi. În curând te plătesc ca să cumperi de la ei, momentan e faza pe influenceri. Google ne zice că este o platformă de comerț electronic cu sediul în Turcia, Istanbul. Trendyol operează în structura grupului Trendyol. Fondată în 2010 de Demet Mutlu. În 2018 Compania chineză Alibaba Group a fost cel mai mare acționar al companiei cu 86,5%. Instinctul îmi spune că e similară cu Temu și Shein, dar made în Turkey. Sunt promovate branduri de top în reclame, dar eu cred că sunt copii după ele. Opiniile utilizatorilor normali din alte țări unde au intrat de mai mult timp sunt mixte, o parte sunt mulțumiți de produse raportat la prețul plătit, alții zic că sunt de slabă calitate, suportul pentru clienți e praf și nu acceptă retururi. Ați cumpărat, știți ceva de ei?

Citește mai departeTrendyol în România?

Adulții nu înțeleg cum gândește generația Z

Citeam la Victor o chestie interesantă despre Generația Z, mai exact cum e văzută ea de un economist și fost ministru de finanțe grec: Fiind prima generație care a crescut cu social media, Generația Z (n: 1997-2012) a postat online o mulțime de informații personale. Angajatorii pot scotoci pe Internet pentru a alcătui un portret suplimentar al candidatului. Orice postare (clip pe TikTok, status pe Facebook etc) poate fi folosit împotriva Gen Z în timpul interviurilor de angajare, în special opiniile politice, care nu erau neapărat vizibile pentru HR în cazul generațiilor anterioare. De asemenea, activitatea în social media a prietenilor unui candidat poate să se reflecte negativ în ochii unui potențial angajator. Singurele modalități prin care Generația Z poate evita astfel de consecințe sunt ștergerea istoricului lor timpuriu pe rețelele sociale sau ștergerea completă a acestor conturi. Acestea sunt opiniile economistului și politicianului grec de stânga Ioannis Varoufakis. Articolul original, via Civilization În primul rând, e adevărat că nu prea există separare între muncă și viață personală pentru tineri, din cauza internetului, dar asta e pentru că ei au crescut pe internet, e a doua lor natură. În al doilea rând, ei folosesc altfel social media, față de noi.

Citește mai departeAdulții nu înțeleg cum gândește generația Z

Filme și seriale de văzut pe Disney+

Mi-a trimis Disney+ o felicitare cu cele mai frumoase povești de dragoste de pe pe Disney+, și am zâmbit un pic. E drăguță asocierea filme de dragoste- Ziua Îndrăgostiților, dar în opinia mea Disney+ a prins bine pentru că are tot universul Star Wars. Când s-a lansat Disney+ oferta inițială de filme și seriale nu era extraordinară, dar m-a tentat pentru că au cam tot ce ține de universul Star Wars, și prețul era corect. Între timp au tot adăugat noutăți, și deși nu mai apuc să mă uit la televizor așa de mult, mai fac uneori câte un maraton în care iau la rând cam tot ce oferă o platformă. Pe Disney+ v-aș recomanda filmele și serialele de mai jos:

Citește mai departeFilme și seriale de văzut pe Disney+

Cum mai stăm cu marketingul în 2024, de la Hubspot

Hubspot a lansat State of the marketing report pe 2024, cu tendințele din domeniu, ce s-a schimbat și ce zic marketerii că va prinde în 2024. Pe scurt, ritmul transformărilor e tot mai intens, în ultimii 3 ani au fost foarte multe schimbări, și cine ignoră inteligența artificială și automatizările va avea de suferit. Marketerii încă obțin rezultate bune prin optimizare site/blog/SEO, content marketing și email marketing, dar nici clipurile scurte nu sunt de ignorat (gândiți-vă la reels). Social media nu mai e doar despre socializare, utilizatorii folosesc platformele și pentru a căuta informații de la alți utilizatori. Facebook, Instagram, YouTube și TikTok oferă cel mai bun randament al conversiilor. Colaborările cu influenceri trebuie să fie autentice pentru a ajuta brandurile să crească. 47% dintre marketeri sunt mulțumiți de colaborările cu microinfluenceri. Marketingul prin conținut funcționează dacă ajuți utilizatorii – In an increasingly competitive search environment, your content strategy must start with what users need. Lucrurile se vor complica și mai mult pe măsură ce articolele scrise de AI devin mai bune, momentan încă se vede că sunt scrise de roboți. AI ajută marketerii să economisească timp, pe care îl pot aloca pentru munca creativă. Viitorul e al marketingului cu față umană, dar în spate va fi și AI-ul. Nici optimizarea pentru Google nu mai e la fel de simplă, deoarece oamenii încep să folosească chatbots pentru a găsi ce au nevoie. 55% of businesses predict that by 2024, most people will turn to chatbots over search engines for answers.…

Citește mai departeCum mai stăm cu marketingul în 2024, de la Hubspot

Consumer Report 2023 – ce obiceiuri de consum au românii

Starcom a lansat ediția cu numărul zece a Consumer Report, despre tendințe în comportamentului românilor, atât în mediul online, cât și offline. Dacă e să comprim concluziile, aș zice că în continuare televiziunea tradițională prinde bine la români, și tot mai mulți folosesc televizoare spart. 8 din 10 români folosesc telefoanele pentru a naviga pe internet, iar acasă laptopurile sunt cele mai folosite, cu tabletele pe locul 2 și desktop-uri pe locul 3. Facebook, Whatsapp și Instagram sunt cele mai folosite aplicații pentru socializare, iar tinerii stau mai mult pe Instagram, TikTok, Twitter, Snapchat, Discord și Reddit. Radio în continuare e în declin, poate și pentru că lumea s-a săturat de reclame și emisiuni fără conținut interesant. Tinerii ascultă muzică mai ales online. Pop/Disco/Dance ar fi printre cele mai apreciate genuri muzicale, dar eu cred că nu au inclus și opțiunea manele, că altfel ar fi arătat rezultatele. A crescut numărul de persoane care nu au cumpărat nici o carte în 2023. Adolescenții practică mai ales fotbal, atletism, handbal și basketbal, pentru că asta se face în școli. Online se fac comenzi mai ales pe zona de fashion, cosmetice.

Citește mai departeConsumer Report 2023 – ce obiceiuri de consum au românii

Reclame faine de la Super Bowl 2024

Citind la Alex despre prețul reclamelor de la Super Bowl care a ajuns la 7 milioane de dolari în 2024, și la Ionuț despre istoria spectacolului dintre reprize, mi-am amintit că anul ăsta nu am apucat să mă uit nici măcar la reclame, și le-am luat la verificat un pic. Mi-a plăcut cea pentru Copilot, parcă e reclamă Apple, nu Microsoft, cea de la Kia, pentru că a punctat bine pe emoțional, și cea de la BMW pentru umorul fin. Cât despre halftime show, cam toată lumea e de acord că performanța lui Usher a fost slăbuță, dar l-au sabotat și sunetiștii, microfonul lui a avut multe probleme. Se pare că americani și nu numai sunt prinși într-o nostalgie a anilor 2000, de aia tot vedem vedetele din aceea perioadă cum sunt scoase la înaintare, de aia tot vedem remake-uri la filme, de aia apar remixuri la melodiile pop din anii 2000, iar moda, well, e fix aceeași. Millenials se uită în spate și zic că era mai bine atunci, lucrurile erau mai simple, viața părea mai frumoasă.

Citește mai departeReclame faine de la Super Bowl 2024

Bărbații nu mai poartă ghete?

Înțeleg că datorită încălzirii globale o să avem peste 30 de ani portocale în Teleorman și vom umbla iarna în tricou prin oraș. Totuși, am senzația că parcă ne-am relaxat prea repede, uităm că natura e capricioasă și chiar dacă nu mai sunt iernile de altă dată, tot mai avem nevoie de haine groase, chiar și pentru cele 3-4 săptămâni de iarnă neregulamentară, care pot apărea în decembrie sau în martie, sau în ianuarie, cum a fost anul ăsta. Oricum am calcula, încă nu avem climă tropicală constant. 🙂 Mă uitam luna trecută, când am avut câteva zile cu ninsori și minus 15 grade, că nu doar drumarii au fost prinși prin surprindere, ci și populația. Când a dat prima ninsoare eu m-am echipat corespunzător cu ghetele de munte și am ieșit la plimbare pentru a mă bucura de atmosferă, îmbrăcat gros, că de la o vârstă nu îți mai pasă de fashion, ci de durerile de spate. Pe trotuare era plin de bărbați 20+, cu adidași în picioare și geci de primăvară, care se chinuiau să nu alunece și tremurau de frig, cu glezna goală. Și asta deși ninsese de cu seară, deci nu funcționează scuza clasică, Când am plecat la birou era vară și când m-am întors era iarnă, nu știu ce s-a întâmplat… Înțeleg că nu mai rentează să ai o garderobă întreagă de iarnă, înțeleg că lumea merge mai mult cu mașina, nu pe jos, dar mi se pare normal să ai cel puțin o pereche…

Citește mai departeBărbații nu mai poartă ghete?