Idei pentru turismul în marile orașe

Cum tot am umblat zilele trecute prin ţară am încercat pe lângă sarcinile pe care le aveam de făcut în Expediţia verde să fac şi puţin turism. Cu ocazia asta am realizat încă o dată că mai avem multe de învăţat până vom şti cum să facem turism la modul profesionist. Să mă explic. Când ajung într-un oraş turistic eu vreau să vizitez obiectivele turistice. Mai nou folosesc navigatorul Google ca să le găsesc, dar nu toţi turiştii sunt la fel de pasionaţi de tehnologie ca şi mine. De aia este nevoie de hărţi, cât mai multe hărţi, amplasate în oraş, în locuri vizibile. De cele mai multe ori ele nu există. Ca idee, în 2003 când am pus piciorul în Roma prima dată mă orientam uşor prin oraş, şi Roma nu e chiar micuţă. De ce? Pentru că la ieşirea din staţiile de metrou erau panouri mari cu harta oraşului, care îmi arăta clar unde sunt şi ce aş putea vizita în zonă. Marius, eşti aici, la 300 de metri ai Colosseumul, mai încolo e Vaticanul etc. La fel şi în staţiile de autobuz, găseai harta oraşului. În plus, peste tot erau indicatoare ca să ştii exact pe ce stradă te afli, ce obiective turistice sunt acolo şi merită vizitate. Lucrurile astea costă la început, dar e o investiţie foarte mică pentru un oraş turistic, dacă vrea să atragă vizitatori. În plus, un turist care vizitează toate obiectivele turistice va cheltui mai mulţi bani în oraş, deci vor fi…

Citește mai departeIdei pentru turismul în marile orașe

Dacă îți iubești orașul nu îl umpli de mizerii

Cred că unul din cele mai simple moduri de a vedea cât de civilizați sunt locuitorii unui oraș este să remarci cum se comportă în public: dacă aruncă gunoaiele pe jos sau la coșul de gunoi, dacă manâncă semințe în parc, dacă strâng mizeria produsă de câinii pe care îi scot la plimbare în parc, dacă te ajută să găsești o locație când îi oprești pe stradă. Lucruri de bun simț, dar care fac diferența între un oraș și altul. De exemplu în Timișoara mi-a plăcut că panourile de genul celui de mai jos erau prezente cam peste tot, înștiințând proprietarii de câini să curețe după ei. Nu știu câți respectă recomandarea, nu am văzut nici o amendă menită să sperie lumea, dar nici nu m-am murdărit de rahat mergând pe stradă sau prin parcuri. În Iași încă nu am văzut panouri de genul ăsta. Poate că nu e suficient un panou pentru ca oamenii să aibă mai mult simț și respect pentru cei din jur, dar e un început.

Citește mai departeDacă îți iubești orașul nu îl umpli de mizerii

Ofer premii de la Bionect pentru amintiri din copilărie cu zgârieturi

Fiind băiet păduri cutreieram şi mă culcam ades lângă izvor… Pauză. De fapt stop. O să vă zic ce îmi amintesc eu din copilărie, după aceea continuaţi voi, pentru că puteţi câştiga uşor premii pe care trebuie nepărat să le aveţi în casă. Nu am avut o copilărie zbuciumată, de fapt a fost chiar una liniştită, fără griji şi probleme. Am avut norocul să copilăresc la ţară, unde puteam alerga de nebun toata ziua, fără ca nimeni să mă întrebe nimic. Nu mă furau ţiganii, nu trebuia să

Citește mai departeOfer premii de la Bionect pentru amintiri din copilărie cu zgârieturi

WordPress e folosit pe 50 de milioane de site-uri şi bloguri

Numărul total de site-uri se referă atât la site-urile şi blogurile ce folosesc WordPress ca CMS, cum e cazul celui de faţă, cât şi la blogurile de pe WordPress.com. Puteţi vedea contorul oficial aici. Nu cred că îşi închipuia nimeni în 2003 că WordPress va ajunge atât de departe. Majoritatea bloggerilor pe care îi cunosc folosesc WordPress, companiile ce au şi bloguri de companie utilizează aceeaşi platformă, iar Blogger cred că pierde teren mai ales deoarece este mai greu de adaptat cerinţelor fiecăruia. Cât despre Tumblr şi Posterous or fi ele mai uşor de folosit, dar nu sunt complete, cel puţin din punctul meu de vedere. Voi ce platformă de blogging folosiţi?

Citește mai departeWordPress e folosit pe 50 de milioane de site-uri şi bloguri

Product placement în videoclipurile românești

Înainte ne uitam la videoclipurile străine cum sunt pline de produse aparținând unor branduri foarte cunoscute și ne gândeam când vor ajunge și videoclipurile românești să fie folosite ca vehicul de reclamă mascată. În fond realizarea unui clip video e scumpă, iar dacă brandurile sunt dispuse să plătească pentru a apare în el, de ce nu? Se pare că a ajuns și la noi această tendință. Cum remarca și Viorel de la IasiVezi, ultimul videoclip Guess Who, Tot Mai Sus, are suficiente branduri care apar în el: MAN, Puma, BRD. Mai este vreun alt brand care mi-a scăpat? Or fi doar coincidențe? Da, melodia sună bine, dar parcă nu aș fi văzut o asociere între Guess Who și Marius Moga. Bănuiesc că asta se cere de către public acum, versuri cât mai ușor de digerat și linia melodică a lui Moga.

Citește mai departeProduct placement în videoclipurile românești