Am citit ieri articolul Covidul a dezvelit România reală: incultă, nespălată, conspiraţionistă, o țară de lumea a treia. Voiam să zic că e scris doar pentru a deveni viral, a atrage share-uri din bula pro vaccin, pro dezvoltare, pro vest. Voiam să zic că nu sunt chiar așa de mulți inculți și conspiraționiști printre noi, problema e că cei care intră în categoriile astea sunt foarte vocali, și de asta sunt mai vizibili online și offline, că țipă tare.
Voiam să scriu că sunt mulți oameni civilizați, care citesc, se informează, se educă, care încă vor o țară ca afară, care vor să împingă România înainte, vor să scăpăm de pandemie, și știu că asta nu se întâmplă dacă negăm realitatea. Totuși, sunt 5.8 milioane de români vaccinați cu cel puțin o doză, nu e chiar puțin.
După asta am văzut că ieri România a trecut de 40.000 de persoane decedate. Am văzut cum arată situația din spitale, în documentarul Recorder. Mi-am amintit câte înjurături mi-am luat în comentarii când am recomandat niște măști pe Facebook, deși sunt destul de izolat în bula mea.
Mi-am amintit că la toate postările de pe Facebook legate de gravitatea situației există minim 1 comentariu pe tiparul Nu există Covid, E doar o gripă, Vaccinul e experimental, Oculta ne omoară și așa mai departe.
Și adevărul e că nu mai știu dacă România reală e cea frumoasă, în care unii încă mai credem, sau cea mediocră, incultă și analfabetă. Posibil să fi câștigat a doua.
Nu e vorba de tabere, de dezbinări, de dreptul la exprimare sau de libera alegere. Le dau dreptate tuturor celor care spun că guvernul a eșuat în campania de vaccinare, celor care zic că românii nu mai au încredere în instituțiile statului, în politicieni. E vina lor, și vina noastră.
Să zicem că nu avem încredere în stat sau politicieni. Totuși, am ajuns așa de spălați pe creier încât să nu mai avem încredere nici în familie, în prieteni, în doctori, în știință? Ne uităm la țările mai dezvoltate și nici pe ei nu îi credem? Nu credem cifrele, dar credem articolele postate de site-uri anonime? Când vedem că suntem pe penultimul loc în Europa la vaccinați și ne îndreptăm spre podium la numărul de morți oare nu ni se aprinde un beculeț?
Eu am renunțat să mă mai enervez dacă cineva îmi spune că nu crede în Covid sau în eficiența vaccinului. Când o discuție începe cu Nu există Covid, e doar o gripă, sau Vaccinul e doar o conspirație nu poți merge mai departe.
Mi-am făcut partea, am avut grijă de mine, de ai mei, pentru cine a vrut argumente și cifre am căutat studiile, testele, ce au făcut alte țări mai deștepte ca noi, că nici eu nu merg cu ochii închiși. Nu cred că suntem pe cont propriu, dar de acum încolo cred că fiecare trebuie să facă tot ce poate pentru el și ai lui în primul rând.
Riscuri sunt peste tot, asta e realitatea, dar prefer să îmi asum riscurile minore, care vin odată cu vaccinarea, riscurilor care vin cu cazurile grave de Covid.
Nu vreți să ajungeți la ATI. Dacă vreți să fiu cinic, prefer să fac tot ce îmi stă în putere ca să mă asigur că nu ajung în spital în perioada asta.
Voi cum credeți că e de fapt România reală?
Păi când peste 40% dintre romănași sunt semialfabeți funcționali ( deșii cred că cifra e mult mai mare) aici ajungem,la o țară de lumea a treia.Iar aici vom rămâne dacă nu învestim în educație și pur și simplu obligăm proștii să învețe și să găndeasca singuri cu creierul din dotare.Cât despre eșuată campanie de vaccinare ,nu știu ce ar fii putut să facă guvernul , să salte covidioții de pe stradă și să-i vaccineze cu forța?? Personal nu mai am nici o compasiune ( am luat prea multe înjurături doar pentru motivul că m-am vaccinat și cred în existența virusului) ,prostia se plătește totdeauna ,nasol că suferim toți din cauza prostiei unora (spitale închise pentru internări, analize și boli cronice)
Da, asta e cel mai trist, că sunt mulți bolnavi afectați fără nici o vină.