Din ce am văzut sunt mulți oameni în jur care suferă de sindromul impostorului, adică sentimentul acela că nu ești niciodată suficient de bun în domeniul tău, că ceilalți din jurul tău sunt mai buni ca tine, că oamenii au o impresie prea bună despre capabilitățile tale, când tu de fapt ești slab pregătit. Și culmea, suferă de sindromul ăsta oamenii chiar buni pe nișa lor, despre care cei din jur au o părere foarte bună. Adevărul e că nu scapi niciodată complet de sindromul impostorului, mereu va fi un pitic pe creier care îți va spune că puteai să faci mai bine proiectul X sau sarcina Z. Ce poți face însă e să te obișnuiești cu ideea că mereu vei avea ceva nou de învățat, să te compari pe tine cel de azi cu cel de ieri și de acum 1 an, ca să realizezi cât ai evoluat, și să ții cont uneori și de părerea celor apropiați, cum te văd ei pe tine.
Sunt mai multe tipuri de oameni care suferă de sindromul impostorului, și pentru fiecare remediile sunt diferite.
Eu mă regăsesc în tipologia perfecționistului. Sunt un perfecționist, combinat cu ceva OCD, nu las nimic la voia întâmplării, totul trebuie să fie bine realizat, executat, structurat. Chestiile astea sunt o combinație ideală pentru un client ce vrea rezultate când lucrează cu noi, dar un dezastru pentru mine și cei care mă suportă, deoarece am tendința să lucrez foarte mult pe un proiect, să analizez, verific, verific de două ori, până când totul este pus la punct.
În teorie e bine, în practică am învățat că uneori e suficient ca un proiect, site, campanie sau orice altă chestie la care lucrez să fie suficient de bună, altfel nu mai ajungem să îi dăm drumul. Putem îmbunătăți și pe parcurs, ca în viață.
Faza e că sindromul impostorului merge perfect cu perfecționismul, îți setezi obiective imposibile, nu le atingi și după aia ești dezamăgit de tine însuți. Plus mania controlului, vin de regulă și asta la pachet, așa că e greu să delegi sarcini pentru alții, ai impresia că doar tu le poți face pe toate excelent. Și în realitate nu poți, ca să crești ceva trebuie să joci în echipă.
Ce încerc eu să învăț, că e greu, e faptul că greșelile sunt o parte din procesul de învățare, că nimeni nu e perfect, și că uneori e mai bine să acționezi și să vezi ce se întâmplă, decât să aștepți până când totul e gata la nivelul considerat de tine excelent.
Noi ca specie mereu vom face greșeli, mereu vom învăța și vom evolua, și dorința asta de a executa totul perfect de cele mai multe ori ne creează probleme, în loc să ne ajute.
Mă înșel?
Foarte bun articolul, multumesc pentru sfaturi.