Cred că avem o problemă legată de ce este succesul și cum ar trebui să îl obținem, pentru că dacă ne uităm la televizor sau citim articole despre antreprenori pe internet ni se vinde subtil ideea că o mulțime de oameni au succes peste noapte, fără prea multă muncă. Ei pot, sigur poți și tu să ai succes, nu? Realitatea știm cu toții că nu e asta, o dai de multe ori în bară până îți iese ceva, dar se vorbește prea puțin despre eșecuri, despre cei care au încercat și au căzut. Și cred că asta îi afectează mai ales tinerii care se pregătesc acum să intre în câmpul muncii, deoarece își încep viața cu așteptări greșite. Vor salarii mari, vor viața bună, dar nu sunt pregătiți să tragă pentru ele.
Și cred că sunt și mulți antreprenori oarecum naivi, care consideră că dacă au avut noroc cu o afacere din prima, toate afacerile pe care le vor porni vor merge excelent. Până se frig.
Discutam zilele trecute cu un om de afaceri ce avea niște firme prin offline, în domenii care îi mergeau bine. Voia să pornească niște proiecte online, avea bani de investit, și noi, în loc să îi luăm banii la agenție pentru site-uri și după aceea să ne mirăm că a dat-o în bară, încercam să îi explicăm omului că are șanse de reușită foarte mici, pentru că ideea lui de afaceri online nu era viabilă. Nu făcuse o analiză a pieței, concurenței, potențialului de vânzări, clienților, nu estimase veniturile, nu verificase ce idei similare au eșuat și așa mai departe. Lipsea tocmai planul afacerii, el doar credea că îi va merge bine, pentru că lui i-a mers bine cu primele afaceri.
După ce i-am făcut niște calcule omul s-a liniștit, a zis că mai analizează alte variante de afaceri online și revine. Dar ideea rămâne, nu orice afacere reușește, și chiar dacă ești angajat, nu vei avea salariu mare și o carieră de succes din prima zi de muncă, trebuie să tragi pentru ele.
Mă întreba un prieten cum ne merge la firmă, și i-am zis că e ok, avem de muncă, clienții ne recomandă altora, suntem pe plus. A zis că e bine, am avut noroc că ne-am orientat pe un domeniu în creștere, adică internetul.
Dar nu e noroc, nu am avut succes peste noapte. Sunt șapte ani de zile de când tot tragem la Advertica, sute de clienți mulțumiți (sper eu), o filozofie de business în care încercăm să oferim servicii corecte, să nu tragem țepe, chiar dacă am putea să câștigăm mai mulți bani pe termen scurt. A durat până să ajungem aici, până să vină clienții de la sine, să ne recomande altora.
Cam așa e cu succesul, și cred că ar trebui să nu se mai vândă ideea asta, a faptului că oricine poate reuși, e suficient să ai un pic de noroc și o idee bună.
La voi cum a fost, ați avut succes peste noapte?
ai niste probleme cu linkul asta :
https://advertica.ro/social-media-intro/
Da, am scos oferta dar uitasem de redirect. Merci.