fbpx

Etichetă advertorial

Expeditia verde – Cum să conduci eco un Renault Clio

Ieri am ridicat maşinuţa de care vă spuneam aici, un Renault Clio la volanul căreia voi descoperi cât de verde este Iaşul.

Pentru a mă descurca cât mai bine am primit şi câteva sfaturi legate de abordarea unui stil de condus economic, care să ma ajute în obţinerea unui consum cât mai redus. În perioada următoare vă voi spune cât de mult m-am apropiat de consumul de 3,5-4%, cât spune producătorul că se poate obţine. Deocamdată sunt cu ochii pe consumul instant de pe bord şi încerc să folosesc cât mai puţin pedala de frână.

În clipul de mai jos apare sfatul care mie mi s-a părut cel mai important, abordarea unui stil de condus relaxat, fără a tura inutil maşina şi fără a frâna brusc, lucruri pe care recunosc că nu prea le respectam până acum. Clipul e filmat aseară, de aceea apar aşa de obosit. dar sfaturile zic eu că sunt bune.

Săptămânile următoare vom afla cât de eco este Iaşul, cel mai bine e să daţi un Like pe pagina Expediţia verde pentru a fi la curent cu noutăţile. Presimt că voi avea nevoie de ajutorul vostru şi voi avea şi câteva premii pentru cei care mă ajută.

Citește mai departeExpeditia verde – Cum să conduci eco un Renault Clio

Prima campanie Blogal Initiative cu şi pentru bloggeri, cu BCR în rolul principal

Discutam luna trecută pe blog despre Blogal Initiative, proiectul lansat cu scopul de a ajuta bloggerii să participe mai uşor la campaniile de promovare pentru branduri, ce are că partener oficial Revistabiz. Am aşteptat să văd ce pun la cale şi se pare că nu a durat mult până s-au mişcat pe online.

Am citit prima dată azi la Chinezu despre lansarea campaniei ce are în rolul principal un produs BCR, mai exact creditul de refinanţare la BCR, care poate fi contractat cu costuri de transfer zero, cu comision de analiză zero şi asigurarea imobilului gratuit, în funcție de tipul creditului. Prezentarea creditului e foarte atractivă, într-o perioada în care mulţi români caută să îşi uşureze povara ratelor de plătit.

Găsiţi pe Blogal Initiative o descriere detaliată a campaniei, practic bloggerii care vor să participe trebuie să trimita un email pe adresa contact at blogalinitiative.ro şi vor primi prezentarea detaliată a produsului promovat în campanie.

Am aruncat o scurta privire încercând sa fac un rezumat. Cred că bloggerii pot ieşi cu multe avantaje din campanie dacă ştiu să îşi joace cărţile cum trebuie. Apreciez că există criterii specifice pentru punctarea bloggerilor participanţi, nu se merge pe varianta “scrieţi orice, numai scrieţi”.

Ce le iese bloggerilor? Învaţă cum se lucrează la modul profesionist într-o campanie pe bloguri, primesc permanent asistenţă, recomandări şi sfaturi de la Blogal Iniative şi cel mai important, câştigă premii importante, în funcţie de punctajul obţinut în campanie:

  • Premiul 1: 1500 de euro;
  • Premiul 2: 2 iPad-uri de 16 G;
  • Premiul 3: 8 smartphone-uri HTC;

Ce trebuie să facă bloggerii? După ce se înscriu în campanie şi primesc prezentarea produsului să scrie pe blog părerea lor despre produsul BCR și despre modul în care cred că acest produs ar putea fi promovat. Un fel de brainstorming online, ce poate deveni foarte util pentru BCR.

Cum se puncteaza bloggerii? Criteriile după care se face punctarea participanților sunt atât cantitative (număr de postări, de comentarii la postările de pe blog, de menționari pe twitter, de postări pe facebook etc.), dar și calitative, făcând apel la creativitatea bloggerului. Eu ma gandesc ca intr-o traducere liberă bloggerii sunt îndemnaţi să îşi spună părerea despre creditul de refinanţare BCR într-un mod cât mai inovativ (text, imagini, video etc). E fain că este încurajată creativitatea, nu volumul de articole.

Am un feeling că vor câştiga bloggerii care vin cu idei cât mai îndrăzneţe şi inovative legate de produsul promovat. Eu aş realiza un clip amuzant care să aibă priză la public, având ca subiect creditul de refinanţare BCR.

Daca sunteţi bloggeri, aflaţi mai multe detalii despre cum puteţi participa la campanie pe Blogal Initiative.

Cum vi se pare campania Blogal Initiative pentru BCR? Care intră în joc?

Citește mai departePrima campanie Blogal Initiative cu şi pentru bloggeri, cu BCR în rolul principal

Cât de eco e Iașul? Aflăm împreună în Expediția verde.

Expeditia verde RenaultMă șțiți pe mine, în timpul liber sunt pasionat de biciclete, de ieșit în natură, de plimbări pe cărări de munte. Problema e că nu apuc să ies mereu din Iași, așa că de luni până voineri trebuie să mă mulțumesc și cu natura din interiorul orașului. Uneori descopăr natura din Iași pe bicicletă, cel mai adesea cu mașina, când dăm o fugă în parcul din Copou sau în grădina botanică.

Poate că nu știați, dar azi e Ziua Internațională a Mediului (se organizează încă din 1972, deci are ceva vechime), o zi în care pe tot globul au loc evenimente și manifestări dedicate mediului înconjurător. Mulți veți spune că nu e interesantă ziua asta, dar când mergeți la iarbă verde și găsiți terenul plin de gunoaie v-ar fi plăcut ca cineva să fi strâns acele gunoaie, nu? De aia e important să existe o zi dedicată mediului înconjurător.

Cu ocazia acestei zile am primit o propunere interesantă de la Renault: să descopăr cât de verde este Iașul la volanul unui Renault Clio, în Expediția verde. Cu alte cuvinte, voi consuma mai puțin carburant decât în mod obișnuit și voi avea ocazia să descopăr elementele eco din Iași, la volanul unei mașini … eco, ce consumă puțin.

Mâine merg să ridic mașina de la Renault și să primesc câteva sfaturi legate de condusul economic al unei mașini. Din ce am înțeles e vorba de un Renault Clio ce consumă 3.5 litri la suta de kilometri. Da, ați citit bine, și eu abia aștept să testez consumul.

În zilele următoare vă spun și vouă ponturile pe care le voi afla de la reprezentanții Renault legate de condusul economic al unei mașini, dar dacă aveți și voi sugestii pentru a reduce consumul le aștept cu plăcere în comentarii. Scopul expediției e să consum cât mai puțin carburant și să descopăr cât mai multe elemente eco din Iași, deci am nevoie de tot ajutorul pe care mi-l puteți oferi.

Nu sunt singurul blogger care pleacă în expediția asta, am concurență serioasă când vine vorba de arătat că orașul nostru e cel mai eco. Mă bat cu  Chinezu – Bucureşti, Ovidiu Eftimie – Braşov şi Andrei Crivăţ – Timişoara, iar noutățile din expediția noastră vor apare pe pagina de Facebook dedicată campaniei. Concurez cu bloggeri de calibru mare (la propriu dar și la figurat) deci sper că pot conta pe voi pentru a îi întrece.

O să fie greu. Va trebui să conduc zeci, chiar sute de kilometri la volanul unei mașini de ultimă generație. Va trebui să găsesc toate parcurile din Iași și să le pozez . Va trebui să demonstrez tuturor că Iașul e eco, că aici se reciclează, că există oameni interesați de protejarea mediului, de surse alternative de energie, de natură. Va trebui să cartez o zonă din Iași pentru a o pregăti de curățenie, alături de Let’s Do It Romania. Multă treabă, dar știu că o pot duce la capăt cu ajutorul vostru.

Să nu uit, în final va trebui să alerg cât mai repede cu mașina într-o cursă eco care mă va duce prin Brașov, Timișoara și București. Gândiți-vă, toate astea trebuie să le fac consumând cât mai puțin carburant, deci chiar trebuie să am grijă cum conduc mașina dacă vreau să câștig marele premiu, o excursie la uzinele Renault. În plus, chiar vreau să demonstrez că Iașul este un oraș mai verde ca Timișoara, Brașovul sau Bucureștiul!

Săptâmânile următoare voi avea nevoie de ajutorul vostru pentru a rezolva toate sarcinile din Expediția verde. Voi avea și câteva premii cu care să vă recompensez, pe lângă recunoștința mea eternă.

Însă pentru început aș vrea să știu sugestiile voastre pentru a consuma cât mai puțin carburant. Ce strategii folosiți la volan?

Citește mai departeCât de eco e Iașul? Aflăm împreună în Expediția verde.

Google Nexus S, cel mai mic pret din .ro la Quickmall

Va spuneam in decembrie de noul telefon lansat de Google. Da, l-au botezat S (de la Samsung, ca doar el e producatorul), desi initial trebuia sa fie numit Nexus Two. Au si cei de la Samsung un orgoliu de aparat, dupa ce Nexus One a fost realizat de HTC.

Google Nexus S Quickmall

In sfarsit a ajuns si in Romania, desi magazinele online care il comercializeaza sunt destul de putine, vreo 6 la numar. Cel mai mic pret pentru Google Nexus S l-am gasit pe Quickmall, 2998 lei, plus ca am vazut o chestie interesanta cu garantia pe viata, care se acorda dupa ce expira garantia acordata de producator. Pentru inca 50 lei poti sa o ai si pe asta, la acelasi magazin online. De retinut si testat. Ca idee, am gasit telefonul si cu 3500 lei la alte magazine, o diferenta exagerat de mare, zic eu.

Pretul telefonului asta destept nu e mic, dar pentru un early adopter care isi doreste ultimul gadget de pe piata suma asta e probabil un fleac. Ce are asa de special smartphone-ul:

  • ecran de 4 inchi, 16 milioane culori, cu o rezolutie de 480 x 800 pixeli, superb;
  • suporta NFC (near field communication) – e un sistem prin care se pot realiza plati prin simpla apropiere a telefonului de un senzor special, se spune ca va inlocui cardurile de debit/credit pe viitor
  • sistem de operare Android 2.3 “Gingerbread”, un pas inainte fata de actualul Froyo, imbunatatiri ale interfetei;
  • camera de 5 MP cu autofocus si flash’;
  • memorie interna de 16 GB
  • suport pentru VOIP
  • accelerometru, giroscop, GPS, Wi-Fi si toate metodele de conectare existente pe piata la ora actuala;
  • toate caracacteristicile de mai sus si multe altele vin intr-un telefon ce cantareste doar 129 de grame;

Nu am acum aproape 3000 de lei marunt prin buzunare ca sa imi iau modelul asta sau primul model din gama de telefoane Google, dar pot sa visez si sa astept. Da, stiu ca si voi faceti acelasi lucru!

Clipul oficial de prezentare al telefonului e mai jos:

Cum vi se pare Google Nexus S? V-ati jucat cu el?

Citește mai departeGoogle Nexus S, cel mai mic pret din .ro la Quickmall

Cel mai ieftin RCA?

E primavara si cu siguranta acum una din grijile principale ale noastre, celor care avem si masini, este ca trebuie sa ne facem RCA-ul: unde, la ce pret, cat de bun e? In ultimii ani am apelat la un broker de asigurari din Iasi pentru RCA-ul Opelului meu, iar anul asta cred ca voi mai face o schimbare, voi apela la un broker de asigurari online, RCA Ieftin.

opel signum

Apropo de RCA-uri, principala problema pe care o aud cand discut cu alti conducatori auto este pretul. Recunosc, si eu ma orientam pana acum doar dupa criteriul asta, in fond RCA-ul e o asigurare obligatorie, iar asigurarea il ajuta doar pe cel caruia ii accidentezi masina, nu pe tine. Suna egoist, dar cam asa gandesc majoritatea soferilor. Anul asta cred ca voi avea doua criterii: pretul asigurarii si cat de corecta este compania cand vine vorba de platit reparatiile unei masini.

Da, pretul e important, dar Manafu are dreptate: sa zicem ca vei fi tu cel caruia ii este accidentata masina, vei fi tu cel care trebuie sa umbli pe drumuri ca sa gasesti un service ce iti accepta RCA-ul celui care te-a lovit, vei fi tu cel care trebuie sa umble pe drumuri pentru a recupera banii. Brusc, cand ne punem in pielea celui cu masina lovita pretul nu mai e la fel de relevant!

Nu zic sa nu ne uitam la pret, dar poate ar trebui sa alegem unde ne facem RCA-ul nu doar in functie de pret, ci si in functie de reputatia companiei de asigurari. Ok, vrem un RCA Ieftin, dar poate ar fi mai bine sa gasim un RCA ieftin si bun, desi suna deja a stereotip. Poate ca inainte sa decidem ca ne facem RCA-ul la compania X sau Y ar trebui sa ne uitam pe forumuri, pe site-uri si bloguri, sa vedem ce zic oamenii despre compania respectiva, iar daca majoritatea se plang sa mai adaugam 50 de lei la suma pe care o platim, pentru un RCA responsabil.

Voi dupa ce criterii alegeti RCA-ul: doar pretul sau conteaza si compania care va asigura masina?

Citește mai departeCel mai ieftin RCA?

Un monitor LCD cadou de la Mos Craciun?

De felul meu sunt genul care nu asteapta cadouri de la altii. Normal ca ma bucur cand le primesc, dar de regula daca imi doresc ceva neaparat astept cateva luni sa vad daca chiar am nevoie de acel lucru, verific situatia banilor sa vad daca imi permit si il cumpar.

Totusi, anul asta sunt in impas. Exceptand gadgeturile la care viseaza orice tip pasionat de tehnologie si noile jucarii de pe piata, am cam tot ce imi trebuie cu adevarat, insa ma uitam pe net dupa ce oferte au mai aparut la monitoare LCD si am vazut ceva care mi-a atras atentia: un monitor de la LG, cu tunner TV incorporat: LG M2262D-PC.

monitor LG cu tunner TV

In momentul de fata avem acasa un televizor din ala mic, si adevarul este ca il deschidem cam rar, folosim mai mult internetul pentru a fi la curent cu noutatile.

Totusi, atunci cand ne uitam la un film sau la serialele preferate de pe net nu ne-ar deranja un ecran mai mare decat cei 15,4 inchi a laptopului, si asa am ajuns la concluzia ca ne-ar trebui un monitor pe care sa il folosim ca iesire pentru laptop. Nu are rost sa dau 2000 lei pe un televizor cand utilitatea principala a ecranului va fi sa afiseze informatiile de pe calculator, nu?

Monitorul de care ziceam e chiar la un pret bun pe OKTAL: pentru 899 lei primesc un monitor LCD  full HD (1920X1080) cu TV tunner, telecomanda, ecran de 55 centimetri si boxe 2x3W, suficiente zic eu pentru living mare. E clar ca pe post de televizor il vom folosi mai putin, dar e bine ca are si facilitatea asta, pentru cazurile extreme cand chiar vrem sa ne uitam la TV.

Deci da, cam asta mi-as dori de Craciun, daca mosul e pe faza si vrea sa ma fericeasca cu un cadou.

Voi ce cadouri va doriti anul asta? Ati pregatit lista?

Citește mai departeUn monitor LCD cadou de la Mos Craciun?