Scriu rândurile astea de acasă, unde e cald și bine. E seară, eu stau într-un fotoliu, cu laptopul în brațe. Aia mică aleargă prin casă dintr-o cameră în alta, cu jucăriile în mână, rostind cuvinte pe care numai ea le înțelege, deși sunt sigur că în curând o vom corupe și o vom face să vorbească în limba noastră. E sănătoasă, veselă și neastâmpărată, probabil cel mai energic copil pe care îl știu. Normal, că doar e al meu. Într-un cuvânt, suntem bine, cu micile bucurii zilnice ale unei familii obișnuite, ceea ce vă doresc și vouă.

Ceea ce v-am descris mai sus sunt lucruri banale, pe care nu le apreciem până când nu ne dăm seama că alții nu au parte de ele. Nu toți copii au parte de familii cu o situație materială bună, de părinți înțelegători care să le asigure o copilărie senină, fericită. Unii nu au de ales și au parte  de o copilărie plină de lipsuri, cu probleme acasă sau și mai grav, fără ambii părinți.

Cei mai norocoși dintre copii cu probleme ajung să fie crescuți în case de copii unde primesc tot ceea ce le lipsește acasă: haine, mâncare, un adăpost, educație și cel mai important lucru, un strop de dragoste.

Casa de copii “Sf. Maria”  din Barați (aproape de Bacău) e un astfel de loc, o șansă pentru copii din familiile cu probleme. Îl știu de câțiva ani, de când am fost prima dată acolo, într-o iarnă. La Sfânta Maria ajung copiii orfani (de ambii părinţi sau de un părinte), abandonaţi, sau care provin  din familii dezorganizate aflate în situatii de risc, indiferent de sex, etnie, sau orientare religioasă. Casa de copii e administrată de o congregație de călugărițe catolice, dar copiii care locuiesc aici sunt de diverse religii. Îmi povestea odată una din surori că duminica copii ortodocși sunt duși cu microbuzul la biserica ortodoxă din oraș.

Cei mici învață la școala din apropiere, sunt hrăniți, îmbrăcați și educați de către călugărițe și personalul angajat, iar în timpul liber