Etichetă branding

Branding pentru servicii funerare – Raiul divin

Mă gândesc că trebuie să fii puțin sadic pentru a pune ca nume unui magazin de pompe funebre Raiul Divin, dar în fond ce știu eu, sigur proprietarii își cunosc mai bine clienții.

Adică oamenii vin la tine îndurerați pentru a cumpăra cele necesare înmormântării iar tu îi întâmpini cu un zâmbet și le spui Bine ați venit în Rai? Oare așa funcționează treaba?

A da, să nu uităm de Știm că sunteți morți după noi, un alt slogan genial din același domeniu.

Citește mai departeBranding pentru servicii funerare – Raiul divin

Medicamente pe înțelesul tuturor

Pe vremuri, înainte să complicăm noi tot mai mult lucrurile, era simplu. Produsele erau simple, cu nume sugestive, care îți spuneau exact pentru ce este util acel produs. După ce au apărut tot mai multe produse, tot mai mulți producători ai acelor produse, după ce marketingul și brandingul au devenit necesități pentru orice companie care vroia să evolueze, după toate astea ceva s-a rupt. Acum avem o mulțime de produse și avem nevoie de specialiști care să ne explice la ce sunt ele bune.

Luați cazul medicamentelor, de exemplu. De fiecare dată când merg într-o farmacie mă mai uit și eu printre rafturi, în speranța că voi desluși ceva din denumirile alea ciudate care sunt trecute pe ambalaje. Slabe șanse. Mie mi se pare logic că pe cutie ar trebui trecut și avantajul principal al produsului, cu ce te ajută el. Nu e mare filozofie, dar clienții sigur s-ar bucura.

Azi eram într-o farmacie și am ajuns în zona cu produse naturiste, pentru că mai nou farmaciile nu vând doar medicamente, ci și cosmetice, produse naturiste, poate în curând chiar și lenjerie. În fine, mă uitam pe rafturi și am văzut produsele de la Dacia Plant, care aveau trecute în clar pe cutie scopul utilizării lor, pe lângă numele foarte sugestiv.

Nu e ceva complicat, dar pe clienți îi ajută enorm, iar când ești la raft și ai de ales între două produse despre care nu știi nimic, cu siguranță îl vei alege pe cel care îți prezintă mai bine avantajele sale.

Dacă vindeți un produs asigurați-vă că ambalajul lui spune exact la ce este util. Simplu dar eficient.

Citește mai departeMedicamente pe înțelesul tuturor

Recenzie: Manual de branding (Wally Olins)

Nu știu cum de mi-a scăpat până acum cartea. Poate datorită titlului prea oficial, manual de branding. Am citit destule manuale în facultate, nu mai am chef să fac asta din nou.

manual de branding

Totuși, am primit în ultimul timp mai multe recomandări să citesc Manualul de branding, iar prietenii de la Libris tocmai mi-au trimis-o, deci acum pot spune din experienta proprie că merită citită dacă ești pasionat de marketing, branding sau vrei să afli mai multe despre construirea unui brand.

Cred că e o carte utilă pentru cei care au firme la început de drum și vor să învețe cum să se diferențieze de concurență, dar și pentru cei care vor să își construiască un brand personal și nu știu de unde să înceapă. Un must have pentru marketeri, indiferent de domeniul în care s-au specializat.

Manual de branding nu e un manual în sensul strict al cuvântului, ci reprezintă mult mai mult. În primul rând am fost surprins de grafica și așezarea în pagină: foarte multe imagini (120 mai exact), calitate bună a hârtiei, finisare impecabilă. Da, are poze, tuturor ne plac pozele, deci primește din start puncte în plus.

În al doilea rând limbajul e accesibil, pe înțelesul tuturor, și are un lucru care pe mine mă convinge să citesc o carte: foarte multe exemple practice, comparatii, analize, informații reale care mă ajută să asociez mai bine elementele teoretice cu practica. Sunt satul de teoria pe care o învățam în școală fără să o înțeleg.

Cartea asta face ce ar trebui să facă orice manual, te ia de mână și îți arată exact pașii care trebuie urmați în construirea unui brand: ce este brandingul, cum se crează un brand, cum funcționează un brand, cum se menține un brand, de ce trebuie sa folosesti brandingul, care sunt costurile.

Merită citită, fie numai pentru exemplele practice. Puteți comanda Manual de branding de pe Libris. Va las cu un citat din carte care mi-a plăcut enorm, îl găsiți la pagina 26 din cele 110:

Uneori brandurile păr că niște șobolani care intră în capcană după mâncare: își etalează logourile cu frenrzie și aparent irațional pe tot ce mișcă.

Voi ce cărți ați mai citit în ultima perioadă? Aveti alte recomandări de cărți din domeniu?

Citește mai departeRecenzie: Manual de branding (Wally Olins)

Unica, singura, prima

Vad ca in continuare revistele, site-urile, televiziunile, radiourile, orice institutie mass-media tine mortis sa se promoveze ca prima, singura sau unica care detine o anumita caracteristica: singura revista online dedicata barbatilor, primul post de radio in mediul urban, singurul post TV care difuzeaza doar stiri de calitate s.a.m.d.

In conditiile in care continutul impins de aceste canale media este aproximativ acelasi cu al concurentei, ba chiar identic, chiar mai crede cineva ca ajuta pozitionarea asta in vreun fel? Nu de alta, dar eu cand aud de unica, singura sau prima … care face un anumit lucru ma incrunt, si cred ca nu sunt singurul.

  • Posturile care spun ca sunt primele ca audienta radio isi fac ratingul numai datorita concursurilor cu premii, nicidecum datorita calitatii muzicii sau a emisiunilor.
  • Ziarele si revistele care se lauda ca au cele mai mari tiraje vand mult doar datorita inserturilor gen dvd-uri, carti, cd-uri cu muzica, nicidecum pentru ca au articole unice care sa atraga cititorii.
  • Site-urile de stiri care afirma ca au sute de mii de vizitatori nu zic cati dintre acestia sunt vizitatori fideli si cati sunt proveniti din campanii Adwords sau din China, ca tot se poarta cumparatul de trafic pentru a vinde mai multe bannere.
  • Televiziunile care fac audienta de Revelion si in alte ocazii speciale obtin audienta doar datorita manelelor si a emisiunilor de mahala. Da, stim, asta vrea publicul.

In concluzie, mie mi-ar fi rusine sa spun ca sunt primul intr-un domeniu cand stiu ca nu e adevarat, cand stiu ca sunt exact la fel ca vecinii mei.

Chiar, de ce se mai lauda publicatiile media ca sunt primele, cand toti stim care e adevarul gol-golut?

Citește mai departeUnica, singura, prima

Idei pentru crearea unui brand personal online

brand personal online

Se discuta tot mai mult despre brandul personal si cum ti-l poti crea. In viata reala brandul personal este o reflexie a ceea ce faci, a jobului si pasiunilor tale si a cum te percep oamenii in functie de calitatile si abilitatile tale. Dar cum iti creezi brandul personal online, acolo unde nimeni nu stie de tine?

Sa spunem ca numele meu e Cristi Roca, sunt student, imi caut un job si vreau sa ma asigur ca daca un posibil angajator ma cauta pe Google va afla informatiile pe care vreau eu sa i le ofer, adica vreau sa controlez ce apare pe Google despre mine. Daca as fi la inceput de drum, fara bani multi de investit si as vrea ca lumea sa ma gaseasca mai usor atunci cand ma cauta pe Google as proceda in felul urmator:

  • Mi-as face un blog gratuit pe wordpress.com – cristiroca.wordpress.com. Mi-as face si o pagina Despre cu o poza reala si o descriere cat mai obiectiva si as adauga linkuri catre conturile din retelele sociale (vezi mai jos) plus adresa de email la care pot fi contactat. As alege o tema cat mai simpla, fara inflorituri. Pe blog as publica 2-3 posturi pe saptamana, legate de domeniul in care vreau sa lucrez si ideile mele despre diverse subiecte din domeniu – analiza unor stiri, opinii, tutoriale etc. Fara injuraturi, conflicte cu alti bloggeri, scandaluri, as incerca ca stilul abordat in posturile de pe blog sa fie cat mai sincer si sa corespunda cu felul meu de a fi de zi cu zi.
  • Cont pe Twitter.com – Twitter.com/cristiroca – cel putin 2-3 tweeturi pe zi – as posta linkuri cu subiecte din domeniul de care sunt pasionat, as urmari oamenii cunoscuti din domeniu si as incerca sa discut cu ei.
  • Cont pe Facebook.com – Facebook.com/cristiroca – aici as adauga doar prietenii si cunostintele, as pune linkuri catre blogul personal, dar as urca cateva fotografii cu prietenii, familia care sa fie accesibile in toata reteaua – lumea trebuie sa vada ca esti o fire sociabila, comunicativa, prietenoasa etc.
  • Adresa de email pe Gmail – cristi.roca@gmail.com. Nici un angajator sau persoana cu o inteligenta peste medie nu va fi impresionata cand ii trimiti un email de pe adresa brunetutzu_sexy@yahoo.com. Trebuie sa arat ca sunt o persoana matura care are cativa neuroni in creier pe care ii foloseste.
  • Cont pe Youtube.com (restul serviciilor Google vor putea fi accesate cu acelasi user si parola) – daca as fi fotogenic as urca cateva clipuri cu mine, poate chiar as face videoblogging. Daca nu voi urca cateva clipuri filmate de mine in diverse ocazii, important e sa arat ca nu stau inchis in casa. Pot urca clipuri video de la conferinte din domeniul de care sunt pasionat, daca particip la ele.

Desigur, astea sunt doar cateva idei, afara exista chiar si companii ce ofera consultanta pentru crearea de branduri personale online. Nu spun ca ce am scris mai sus e tot ce se poate face, dar e un inceput care poate ajuta un posibil angajator sa isi creeze o impresie placuta despre tine.

Voi ce ati face in plus (sau ati facut deja) pentru a va contura mai bine brandul personal in mediul online?

Sursa foto

Citește mai departeIdei pentru crearea unui brand personal online