Dacă petreceți mai mult de jumătate de zi la birou știți cât de important este scaunul pe care stați când lucrați. Da, omenirea a progresat, am înlocuit munca manuală cu cea intelectuală, suntem mai inteligenți, dar acum stăm ore întregi cu ochii în calculator, iar seara când ne amintim să ne ridicăm din scaun ne trezim cu dureri de spate și gâtul amorțit. Uite așa ajungem la 30 de ani să dam bani pe doctor și masaje pentru coloană, deoarece nu avem grijă de noi când trebuie.

În ultimii 6 ani de zile am lucrat de la birou, cu capul în calculator, și 5 zile din 7 stăteam de regulă cel puțin 8 ore pe scaun. Ultimele luni însă, în care am lucrat pe cont propriu, au fost diferite. Freelancerii cred că înțeleg mai bine la ce mă refer.
Cea mai importantă schimbare e că lucrez de acasă. La început era mișto, mă trezeam la ce oră vroiam eu, lucram când vroiam eu, iar biroul meu era unde aveam chef. Am lucrat de pe canapea, din pat, din fotoliul bean bag, de pe balcon, dar după ceva timp mi-am dat seama că am nevoie de puțină disciplină, deoarece cel mai bine lucrez dacă stau la birou, într-o cameră, cu program de lucru stabilit dinainte. Am încercat și teoria cu lucratul din picioare, cu laptopul așezat la nivelul mâinilor, dar nu e chiar așa de ușor, deci în final tot am nevoie de un scaun ergonomic pentru birou.
Scaunul pe care îl am acum la biroul de acasă are vreo 5 ani de zile, e uzat, antic și de demult, plus că îmi provoacă dureri de spate dacă stau prea mult în el, deci trebuie să investesc într-un scaun cu adevărat ergonomic. Partea bună e că știu ce vreau de la următorul meu scaun pentru birou și oferta de scaune e foarte diversificată acum.
Criterii pentru alegerea scaunului ideal pentru birou
Vreau ca scaunul de birou să fie moale. Am citit teoriile care spun că scaunul e bine să fie cât mai tare pentru a menține coloana în poziția dreaptă, dar eu nu mă împac cu ele.
Vreau un scaun cu masaj. Aici încă nu sunt 100% sigur, dar am văzut scaunul ăsta și parcă nu mi-ar displace ideea. Cum ar fi să ai un scaun care să îți facă masaj atunci când ești obosit? Încă mă mai gândesc la asta, dar dacă aveți un scaun cu masaj și sunteți mulțumit de el să îmi spuneți.
Vreau un scaun mare, cu mecanism de înclinare pe care să îl pot regla cum doresc eu. Înițial mă uitam la un scaun Vertebra dar după aceea mi-am dat seama că nu țin neapărat ca scaunul să fie integral din piele, deci am extins căutările.
Vreau un scaun cu brațe comfortabile și roți. Din ce am citit roțile ajută deoarece te poți mișca ușor fără a suprasolicita coloana, și mereu m-am împăcat mai bine cu scaunele pe roți decât cele fixe. Brațele probabil sunt un moft, dar m-am obișnuit să am unde pune mâinile când iau o pauză, plus că scaunele fără brațe îmi amintesc de cele de la școală, când eram mici, și sigur nu îmi doresc așa ceva.
Vreau un scaun ajustabil pe înălțime. Sper să schimb și biroul de acasă curând și șigur nu am de gând să cumpăr din nou alt scaun ajusta noului birou, deci un scaun reglabil pe înălțime e ideal.
După ce am analizat toate variantele scaunul ideal pentru mine cred că e acesta, plus că e la un preț bun, doar 319 lei. E moale, comfortabil și are tot ce îmi doresc.
Voi ce fel de scaun folosiți la birou acum și pe ce criterii l-ați ales?
Articolul este sponsorizat de Vreaumobila.ro, un magazin online unde găsiți la prețuri bune mobila și accesorii pentru amenajarea casei și a biroului, începând de la saltea pentru pat până la canapele. Au și un concurs interesant pentru comentatori, ce are ca premiu o canapea extensibila Dublin. Mai multe detalii pe blogul Vreaumobila.