Numele ei complet e Art Georgies Gallery – Tea & Coffee, fiind amplasată pe pietonalul Stefan cel Mare. Nu am apucat să intru pentru o cafea, fiind mereu pe fugă când treceam prin zonă, dar mi-a plăcut muzica relaxantă pusă de fiecare dată când treceam pe acolo, din anii 20, și mașinile expuse.
Etichetă Iasi
Iași: Restaurantul La Plăcinte în 2015
Restaurantul e in Copou lângă cafeneaua Timeout, în cladirea Habitat. Contrar aparențelor, nu servesc doar plăcinte, ci sunt specializați în mâncăruri tradiționale moldovenești, atât din Moldova de peste Prut cât și cea de aici.
Auzisem multe despre ei. Că au mâncare foarte bună și lumea stă la cozi pentru a intra, dar că servirea durează cam mult.
Realitatea? La Plăcinte, cel puțin cel din Iași, e un local foarte fain dacă vreți mâncăruri tradiționale, de la tocănițe (tochituri), ciorbe și plăcinte de diverse feluri până la papanași, compoturi. Mâncarea chiar are gust, felurile servite chiar arată ca în pozele din meniu. Au și multe vinuri bune, vinul casei e bun, dar și cele de Purcari din Moldova.
Te trimit la Business Days Iași 2015 dacă îmi spui povestea afacerii tale
Unul din lucrurile pe care le realizezi după ce pornești o afacere este că trebuie să faci networking. Mult. Oricât de bun ești în domeniul tău, trebuie să interacționezi cu alți oameni de afaceri pentru a îți vinde serviciile, pentru a încheia relații de afaceri, pentru a demara parteneriate. Și chiar dacă online-ul ne ajută enorm să comunicăm unii cu alții, nimic nu înlocuiește o discuție față în față.
De asta sunt bune evenimentele dedicate mediului business, pentru că într-o perioadă scurtă de timp poți asimila multe cunoștințe din diverse domenii și poți stabili multe relații. Evident, depinde și de tine, dar din experiența proprie, nu există eveniment la care am participat și care să nu se fi concretizat ulterior într-o afacere, într-un parteneriat, o colaborare, o conexiune utilă. De la orice eveniment poți pleca cu ceva util.
Iasi Business Days are loc anul acesta între 1 și 2 iulie. Sunt zeci de speakeri din diverse domenii, multe workshop-uri cu aplicații practice și multe sesiuni de networking unde poți să discuți cu speakerii și ceilalți participanți, programul detaliat e aici. Cred că e printre cele mai relevante evenimente de genul ăsta din zona Moldovei.
Parcul de la Palas Iași
Nu am fost un fan al proiectului Palas din Iași, credeam că va strica mult centrul orașului, totul devenind prea comercial. Totuși, trebuie să recunosc că parcul de la Palas i-a ajutat să își mai spele din păcate, e un loc frumos unde te poți plimba în centrul orașului, și sunt sigur că dacă nu apărea proiectul parcul ar fi fost în paragină, cum era până acum câțiva ani.
Little Texas Iași – restaurant, terasă, hotel și servicii texane, în Moldova
Complexul Little Texas Iași e situat, într-o zonă liniștită, rezidențială, aproape de Ciric, pe drumul spre aeroport. Sunt activi pe Facebook și au un site aranjat frumos, www.littletexas.ro.
Cei mai mulți asociază Little Texas cu restaurantul din cadrul complexului, dar de fapt ai parte de servicii de 4 stele atât la restaurant, pe terasa de vară super relaxantă și plină de verdeață, în cadrul hotelului american, la locul de joacă special amenajat în stil western pentru copii cât și în cadrul sălilor de conferință dedicate companiilor.
Complexul e foarte ok atât pentru oamenii de afaceri, datorită pachetelor complete (cazare, masă, săli de conferință), dar e fain și pentru familiile cu copii, datorită locului de joacă – Little Texas Kids Village. Sunt mulți care merg mai ales pentru mâncarea deosebită, în stil texan.
Tara Minunilor – loc de joacă pentru copii și cafenea în Iași
Foarte fain la Țara Minunilor, dacă ajungeți prin Iași și aveți nevoie de un loc de joacă pentru copii, iar voi vreți să beți o cafea sau un suc, în timp ce angajatele au grijă de kinderii voștri, în camera alăturată. Mi se pare un compromis foarte bun.
Prețurile sunt ok atât la orele pentru copii cât și la sucuri, cafea, decorul e fain, cu parcarea e puțin mai greu în zonă, dar vă descurcați voi. Fac și petreceri pentru copii.
Locație:
Adresă: Stroescu 2-4, Iași
Cum stai cu fața la Filarmonica Iași, urci pe străduța cu sens unic din dreapta Filarmonicii, cea cu sens unic către Independenței, unde se află și Liceul de Artă ”Octav Băncilă”. A doua casă pe dreapta este Țara Minunilor.
Telefon: 0745.304.876
Detalii mai multe pe site – taraminunilor.com sau pe pagina lor de Facebook – www.facebook.com/IntraInTaraMinunilor.
Fotografii Țara Minunilor Iași:
Cum explici familiei că lucrezi în IT? E Aitist, maică :)
Mamă, am un training sau plec într-un team-building sunt expresii care ne fac adesea părinții sau bunici să ridice din sprâncene. Ce o mai face și ăsta, iar pierde vremea degeaba în loc să lucreze? Pe aia cu trainingul am pățit-o și eu acum câțiva ani, țin minte că m-a întrebat mama după un timp dacă îmi place treningul pe care mi l-am cumpărat. 🙂
Că ne place sau nu, englezismele sunt parte din viața noastră, iar dacă ești programator sau lucrezi în IT, familia s-r putea să nu fie prea mândră de tine, pentru că nu înțelege cu ce te ocupi tu la serviciu.
Chiar dacă tu ești un developer, tester sau web developer de succes, bunicii, mamele, tații sau unchii tot se uită la tine ca la OZN-uri când începi să le spui că lucrezi în cloud, programezi în HTML sau faci aplicații pentru iOS ori Android. Cine, ce, cum, ce zice? Nu era mai bine dacă te făceai și tu avocat, doctor sau măcar inginer, să ai și tu un loc de muncă ca toți oamenii?
Uite de asta sunt bune campaniile de educare, care explică în cuvinte simple joburile astea cu nume ciudate din IT, ca să înțeleagă tot poporul ce fac oamenii din spatele monitoarelor.
Nu sunt programator de meserie, dar mai nimeresc din când în când și eu codul sursă al site-urilor pentru modificări minore, și mi se pare foarte faină ideea celor de la Thinslices, o companie din Iași ce realizează aplicații mobile. În spatele numelui e o echipă cu 40 de tineri care fac aplicații pentru iOS și platforme pentru startup-uri, brand-uri și companii mici și mijlocii de afară.
O dată cu lansarea noului site al companiei au demarat campania Aitist, maică!, pentru toți oamenii din IT care vor să își facă familia mândră de jobul lor.