Etichetă PR

Studiile „revelante” pentru online-ul romanesc

Un studiu Gecad afirma ca 90% dintre siteurile din Romania sunt vulnerabile. Nu inteleg insa cum poti emite o concluzie generala asupra onlineului romanesc, analizand doar 53 de site-uri, chiar daca ele sunt printre cele mai importante din .ro. In Romania sunt aproximati 350.000 siteuri inregistrate, nu am gasit date foarte recente. Nu comparam cu tarile vestice, unde sunt cateva milioane, dar totusi, lucrurile se mai misca si la noi, nu suntem chiar codasii Europei.

Analizand 53 de site-uri, practic ai analizat 0,015 din tot online-ul dot ro. Inteleg eu ca PR-ul trebuie facut, ca multe ziare au preluat articolul, dar mi se pare prea trasa de par cota de 90%. Concluzia nu e relevanta tocmai pentru ca esantionul de studiu nu e relevant. E curios ca nu a fost mentionata nicaieri eroarea maxima admisa pentru studiu.

Peste 90% dintre website-urile romanesti prezinta vulnerabilitati incadrate la grad ridicat de risc, este concluzia unei campanii de audit de aplicatii web efectuate de GECAD NET in perioada noiembrie-decembrie 2008.
Campania a relevat prezenta a 1556 de vulnerabilitati severe, 545 cu grad de risc mediu si 310 cu grad scazut de risc. Ea a avut loc in intervalul 24 noiembrie – 15 decembrie 2008 si a presupus scanarea si analizarea a 53 de site-uri romanesti apartinand unor importante companii cu activitate online.
Auditul s-a realizat pe website-uri care acopera segmente diferite pe piata online, de la furnizarea de stiri de interes general dar si de nisa, pana la magazine online sau site-uri de joburi.
„Rezultatele arata ca website-urile din Romania au urgent nevoie de remedii serioase pentru ca fiecare vulnerabilitate critica, odata exploatata, poate determina intreruperea activitatii site-ului respectiv si chiar, mai grav, pierderea sau facilitarea furtului datelor existente in bazele de date cu utilizatori”, spune Alexandru Molodoi, CTO la GECAD NET si coordonator al campaniei.

Link

Citește mai departeStudiile „revelante” pentru online-ul romanesc

Salut, ma cheama…

Sunt Ion. Sau poate sunt Vasile. Sunt blogger si …. il am mare. Sau poate il am mic…traficul, la asta ma refeream. Sunt destept. Sau poate …doar cred ca sunt. Nu conteaza, cel putin nu pentru voi! Vreau sa va intreb ceva …
Mai intai insa am de facut o confesiune:

  • Eu nu il citesc pe bloggerul Nae. Nu, sub nici o forma, el pentru mine nu conteaza!
  • Eu nu sunt abonat nici la feedul lui. Nu domnule, nu am nici un motiv!
  • Eu nu ii pun nici link. Normal, ca doar nu il citesc, e logic ca nu am cum sa ii pun link!
  • Eu nu sunt interesat de ce scrie el. V-am spus doar ca nu il citesc!
  • Eu nu sunt obsedat de el. V-am spus doar ca nu il citesc, pentru ca nu scrie nimic interesant, deci nici nu imi pasa de el.
  • Eu nu ma agit luni intregi ca sa ma razbun pe bloggerul asta, doar pentru ca mi se pare ca si-a batut joc de mine online, candva, undeva, cumva!
  • Eu sunt mai bun decat bloggerul asta, pe care nu il citesc pentru ca nu conteaza si pentru ca nu e important, pentru ca zic eu si pentru ca voi sunteti de acord!

Practic, pentru mine, bloggerul asta pe care nu il citesc si de care nu imi pasa, el este echivalent cu zero, doar eu scriu mai bine decat el, castig mai bine decat el, sunt mai cunoscut decat el, arat mai bine….
Totusi… chiar daca nu il citesc, chiar daca el nu conteaza, chiar daca nu ii pun link, chiar daca nici el nu ma citeste, chiar daca nici lui nu ii pasa de mine, ei, pe bloggerul asta eu il mentionez tot timpul pe blog, criticandu-l.

Fac toate astea in speranta ca Nae, pe care eu nu il citesc si care nu conteaza pentru mine, ma va baga in seama, se va agita, ma va injura, si eu voi putea spune iar ca sunt mai bun decat el, demonstrandu-mi superioritatea, maturitatea si inteligenta in fata voastra, a cititorilor mei.
Numai ca el nu reactioneaza, nu se agita, nu ma injura, nu zice nimic despre mine, iar eu ma agit degeaba, si incep sa fiu cam frustrat.

Acum revin cu intrebarea de la inceput: nu e asa ca am dreptate?

Laudati-ma, periati-ma, adulati-ma.

Citește mai departeSalut, ma cheama…

Online pe paine

  • Fotografiile cu topmodelul María Florencia Onori, publicate in Playboy, editia din Mexic, continua sa scandalizeze lumea crestina si sa bucure cititorii mexicani …si nu numai. Tipa asta, Maria, a pozat pentru editia din luna decembrie a revistei in … Fecioara Maria. Cam multe coincidente: Craciunul, numele de Maria, stilul fotografiilor, vitraliile, coroana… Spuneam ca sexul vinde? Gresit, sexul cu religia vand de doua ori mai mult, revista a vandut 100.000 exemplare! Asta e adevarata magie a Craciunului.
  • Cum sa cresti vanzarile magazinelor online de Sarbatori. Articol care ar trebui citit de toti afaceristii online, Google Adwords folosit cu niste cuvinte cheie potrivite creste vanzarile mai mult decat trimiterea a 100000 emailuri cu oferta, ca sa nu zic spam.
  • Microsoft se incapataneaza sa foloseasca servere cu Windows pentru site-urile proprii, iar hackerii nu ezita se se foloseasca de asta. Windows XP ( deci nu Vista ) e foarte bun pentru utilizatorul final, care are nevoie de o interfata simpla, dar pentru lucrurile mai complicate se recomanda solutiile acceptate unanim.
  • Programul de guvernare pe perioada 2009-2012. Asta e varianta oficiala, cea neoficiala ar arata cam asa. Salvati programul de guvernare, veti avea timp de patru ani motive de plans, daca i-ati votat, sau de ras, daca ati stat acasa. Desigur, daca veti mai fi in Romania.
  • www.totulredus.ro. Un site care prezinta promotiile si reducerile existente in magazinele offline, incasand si bani pentru asta de la retaileri. Site lansat de Antena3 care va avea si un spatiu de emisie . Conceptul e interesant deoarece ar putea fi o varianta mult mai ieftina pentru retaileri contra distribuirii revistelor proprii cu promotii. Desigur, daca va dovedi ca se genereaza trafic si clienti reali.
    Imi e rusine ca sunt bogat. Nu, nu eu, nu inca, insa americanii incep sa nu se mai laude cu averile, luxul, bijuteriile si mai ales, contul din banca foarte gras. Ziarul spune ca din cauza crizei economice, eu cred ca de fapt americanii bogati se tem sa nu fie jefuiti, batuti sau linsati de cei mai putin norocosi, adica cei corecti si cinstiti. Un citat interesant pentru marketeri:

    „Nu iti dai seama ca ai participat la lansarea unui automobil“, spune Marvet Britto, CEO-ul unei agentii de PR din New York, „pentru ca vehiculul e parcat in fata unui eveniment caritabil“. In trecut, vanzatorii de elita, ca Prada si Maserati, au donat chiar bunuri de lux de dragul caritatii, fapt ce orchestreaza licitatiile caritabile pentru produse high-end. Dar in ultima vreme vor „detalii mai exacte despre publicul-tinta de ofertanti pentru evenimentele noastre“.

  • CinevaZambeste.ro isi propune sa stranga 100 000 LEI pentru Fundatia Copii in Dificultate, ajutand copii a caror poveste o puteti afla pe site. Puteti dona chiar si numai 1 leu, plata se face online, cu cardul. Este si un clip care explica campania.
Citește mai departeOnline pe paine

Lerui ler, over and over again

Continuam seria colindelor de Sarbatori. Azi tratam faimoasa expresie Lerui ler, folosita cu succes in colindele romanesti. Nu multi stiu despre ce e vorba, dar toti suntem nevoiti sa auzim de sarbatori ca lerui ler, chiar daca nu suntem de acord. O fi leru ler, n-o fi?

Plecam de la DEX:
Ler: cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. Ler poate insemna si vreme, timp, floarea vârstei, farmec, gust, plac, dorinţă.

Pana acum intelegem ca e o interjectie bagata de umplutura, pentru a obtine o impresie acustică plăcută. In alte cuvinte, vrajeala comerciala, inca o lacrima, inca un ler, banii sa iasa si noi sa fim tristi de sarbatori, pentru ca lerul este ler. De ce? Mai cautam…

Ne oprim in Formula As, care face o analiza amanuntita, din care retinem:

Probabil ca intr-o vreme a fost inteles de cei ce colindau, probabil avea o semnificatie foarte adanca, de vreme ce este atat de frecvent, si era incarcat de magie si forta, de vreme ce s-a pastrat pana astazi, in ciuda faptului ca nimeni nu-i mai pricepe sensul. Nenumarati lingvisti, istorici, folcloristi au incercat sa dezlege misterul acestui refren si sa descopere originea sa. Rezultatul a fost de fiecare data neconvingator: de la nume de imparati romani (Aurelian, Valerius sau Galerius), la nume de divinitati si de regi apuseni medievali, si pana la crestinescul cult „aleluia”, acest nucleu magic al unui arhaic rit de trecere a cunoscut cele mai bizare interpretari. Cel mai mare succes a avut-o ideea provenientei lui „lerui ler” din „aleluia”, in ciuda faptului ca acest refren este propriu colindelor laice, precrestine, in care Biserica nu s-a putut strecura decat superficial, prin simple inlocuiri de nume.

Aici avem mai multe explicatii, acum stim sigur ca lerul are legatura cu religia, probabil de aici si atitudinea pioasa a celor care canta folosind lerul in colinde.

Wikipedia confirma si ea cu un colind religios, deci ne oprim din cercetare. Ma declar multumit cu ler=aleluia, pare cea mai plauzibila varianta, in concluzie romanii se roaga chiar si atunci cand merg la colindat.  Cool!

Lectia de cautat pe Google s-a incheiat pentru azi. Sarbatori fericite si nu uitati: Lerui ler!

Citește mai departeLerui ler, over and over again

Reclama Milka Winter sau cum dublam pretul ciocolatei

Kraft Foods Romania a demarat campania de iarna pentru ciocolata Milka, declarand ca va investi circa 6 milioane de euro la ratecard in promovare. De ce am subliniat la ratecard? Pentru ca multi au impresia ca asta reprezinta bugetul efectiv, cand de fapt nu e.

Campania de comunicare, semnata de agentia de publicitate Ogilvy&Mather, a fost dezvoltata in jurul asocierii dintre Milka si traditia Craciunului.
Conceptul creativ dezvoltat de Ogilvy construieste o poveste despre Mos Craciun. Acesta este surprins in timp ce isi face aprovizionarea cu ciocolata la Fabrica Milka din Alpi.
Campania contine mesaje complementare pe canale variate – TV si outdoor la nivel national – si avand componente dedicate pentru comunicarea la nivel local a evenimentului (TV, print, radio, semnalizare in-store).

Mai multe detalii

La obiect: sa zicem ca eu am un ratecard, in care spun ca pe un banner de 125 px cer 1000 euro/luna. Vine la mine publisherul sau agentia lui si imi spune: Tu vrei 1000 euro/luna. Noi iti inchiriem 6 bannere din astea la tine pe blog pe 3 luni, dar iti oferim 500 euro/luna pe banner. Insa tu, daca intreaba cineva, spui ca pretul lui este 1000 euro, ok?

Si mai simplu: Tiganul din piata vinde florile cu 10 lei, insa daca il intrebi de doua ori, deja a scazut pretul la jumatate. Cam asa sta treaba cu bugetul la ratecard. Insa cifrele mari dau bine la PR, nu?

Brusc am o strafulgerare. Adica Kraft Foods scade pretul de productie schimband ambalajul de staniol cu unul eco-friendly ( PR bullshit ), dupa aceea declara ca a investit 6 mil euro in publicitate de sarbatori, in loc de 3 mil, cam atat cat cred eu ca e de fapt, pentru ca in final sa ne vanda ciocolata Milka cu 4 lei, de ajungem sa ne inchinam in fata raftului chiar daca suntem atei?
Me so smart, voi dormi mai bine la noapte. Eu daca as fi in locul mosului as cumpara ciocolata la kilogram, cel putin aia nu are pretul dublat datorita reclamelor.

Spotul dupa jump. O fi el frumos, animat, cool, haios, dar nu face 4 lei la raft.

Citește mai departeReclama Milka Winter sau cum dublam pretul ciocolatei

Playlist de Craciun

Sa oferim si alternative pentru Hrusca&Fuego, nu doar articole despre colinde. Playlistul de mai jos ar trebui sa va ridice moralul daca ati ascultat prea multe colinde romanesti.

  1. Shakin Stevens – Merry Christmas everyone
  2. Jingle bells
  3. Rudolph the red nosed reindeer
  4. Andy_williams Sleigh ride
  5. The Spinners – The twelve days of Christmas
  6. José Feliciano – Feliz Navidad
  7. Bobby Helms – Jingle Bell Rock
  8. Chris Rea – Driving Home For Christmas
  9. Deck the Halls
  10. Dean Martin – Let It Snow! Let It Snow!
  11. Amy Grant-Rockin! Around The Chrismas Tree


Download link

Citește mai departePlaylist de Craciun