Plec prin ţară în Expediţia Verde

Am ajuns în ultima etapă şi până acum situaţia e destul de bună pentru mine şi pentru Iaşi, adică suntem pe primul loc. Mulţumesc, mulţumesc, nu ajungeam aici fără voi.

Ce presupune ultima etapă? Un EcoQuest prin toate oraşele din campanie, realizat într-un timp cât mai scurt şi cu un consum cât mai mic de carburant. Pentru consum nu îmi fac probleme, cu Clio Eco 2 cred că voi scoate lejer un 3,5% pe drumurile din afara oraşului.

renault clio ecoquest

În plus, în fiecare oraş voi avea de găsit un element eco, pe baza indiciilor primite pe pagina de Facebook când ajung în acel oraş.

Eu mi-am planificat să ajung joi în Braşov, vineri în Timişoara şi sâmbătă în Bucureşti, urmând ca duminică să mă întorc înapoi în Iaşi. Dacă aveţi sugestii de locaţii ce merită vizitate pe traseul Iaşi – Braşov – Timişoara – Bucureşti – Iaşi lăsaţi un comentariu aici. La fel, dacă aveţi chef de o bere când ajung prin oraşele respective trebuie doar să îmi spuneţi în comentarii. Voi verifica blogul din când în când.

Voi avea nevoie şi de puţin ajutor de la voi, ca de obicei. După ce ajung în fiecare oraş şi primesc indiciul de la Renault pe pagina de Facebook aş avea nevoie de voi să scormoniţi rapid printre articolele postate de bloggerul din acel oraş pe site şi să îmi spuneţi tot pe pagina de Facebook unde trebuie să merg în acel oraş mai exact pentru a găsi locaţia indicată.

Cum spiritul meu de orientare e jalnic şi GPS-ul nu e sigur 100% mereu, tot pe voi mă bazez să mă ajutaţi cu indicaţii, care din ce am înţeles se află chiar în articolele scrise de colegii mei din Expediţia Verde. Promit că ofer şi premii pentru susţinători, iar daca mă ajută cineva din oraşul respectiv, ofer premii în bere la faţa locului.

Aşadar, ce ar fi interesant de vizitat pe traseul Iaşi – Braşov – Timişoara – Bucureşti – Iaşi?

Update: daca vreţi să mă sunaţi aveţi numărul de telefon mai jos.

Da, se pot închiria biciclete gratuit în Iaşi

Spre surprinderea mea, am aflat că mulţi nu ştiau de treaba asta, chiar dacă locuiesc în Iaşi.

inchiriere biciclete gratuit iasi

Se pot închiria biciclete gratuit în Iaşi, doar cu buletinul, din două locaţii:

Centrul de închirieri biciclete din Tudor Vladimirescu
Centrul de închirieri biciclete de la Râpa Galbenă (era înainte în Parcul Expoziţiei în Copou)

După ce luaţi bicicletele puteţi să descoperiţi Iaşul altfel, mai lejer, fără grabă. Bonus, va puteţi plimba şi pe pista de biciclete de pe malul Bahluiului.

În continuare particip la Expediţia verde iniţiată de Renault, mă puteţi susţine aici (apasă pe butonul Susţine-mă), iar dacă ştiţi elemente eco din Iaşi aştept indicaţiile voastre.

De exemplu nu am găsit deloc clădiri sau case cu panouri solare în Iaşi, chiar nu sunt?

Saptamana a doua din Expeditia verde – ce elemente eco sunt in Iasi?

Am trecut cu bine de prima etapa din Expeditia verde si am reusit sa scot un consum foarte bun pentru Iasi  zic eu – 5%. Tinand cont de faptul ca Iasul e orasul celor sapte coline, deci mai mult am urcat decat am coborat, e ok.

Multumita ajutorului primit de la voi am gasit, zic eu, aproape toate parcurile din Iasi.

expeditia verde saptamana 2

Recunosc si ca am nevoie de ajutorul vostru in continuare. Saptamana asta trebuie sa gasesc cat mai multe elemente eco din Iasi:  tomberoane de reciclare selectiva, cladiri cu panouri solare, centre de reciclare, asociatii/ONG-uri legate de protejarea mediului, restaurante bio, targuri bio, parcari de biciclete si alte elemente eco.

Normal ca le voi gasi la volanul Renault-ului eco, dar trebuie sa stiu si unde sa merg in Iasi ca sa le fotografiez.

Daca stiti un element care se incadreaza ca eco in Iasi, va astept sa mi le spuneti in comentarii, pe pagina mea din Expeditia verde. Ajutorul vostru conteaza foarte mult, mai ales ca sunt putin pe langa subiect.

Parcurile le stiam si eu, dar ce este eco in Iasi – nu prea. Stiu de parcarea de biciclete de la Rapa Galbena, de cea din parcarea de vizavi de Iulius Mall, dar cam atat.

Nu am uitat nici de premiile pentru sustinatori, lanternele eco cu busolă și dinam de care ziceam saptamana trecuta. Cum am spus si aici, castigatorii premiilor de saptamana trecuta sunt Anda Elena, Acsel si Somnulescu, care s-au dat peste cap sa ma sustina in Expeditia verde, atat pe blogurile lor, pe Facebook si in comentarii.

Nu va suparati daca nu ati castigat premii in prima saptamana, mai am si saptamana asta premii pentru sustinatori, trebuie doar sa ma ajutati. Ce elemente eco gasesc in Iasi?

Cadouri pentru cei care mă susțin în Expediția verde

Cei de la Renault s-au bucurat tare mult de tot sprijinul pe care l-am primit de la voi în Expediția verde. Apropo, v-ați înscris ca susținători, da?  S-au bucurat așa de tare încât mi-au trimis câteva premii foarte drăguțe pentru susținători – lanterne eco cu busolă și dinam, care pot fi folosite și pentru încărcarea telefonului mobil, și pentru iluminat, și pentru orientare când nu aveți mușchi de copac la îndemână.

M-am jucat cu una, sunt foarte faine. Bine, când vrei să încarci mobilul e destul de amuzant, el se încarcă doar când dai la manivelă deci ai de lucru :). Trebuia să mă vedeți, după 5 minute aveam 1% în plus la baterie.

lanterne eco expeditia verde renault

lanterne eco expeditia verde renault 2

Normal că voi da lanternele celor mai activi susținători din Expediția verde. Știu că mă susțineți pentru că vreți ca Iașul să fie cel mai eco oraș dintre cele 4 înscrise în competiție, dar măcar câteva premii simbolice vă pot oferi și eu, pe lângă recunoștința mea eternă.

Săptămâna asta am trei lanterne eco de dat pentru cei mai activi susținători. Ce trebuie să faceți? Știți voi deja mai bine ca mine – vă înscrieți aici, comentați la articolele cu parcurile din Iași, iar dacă vă place ce am scris nu mă supăr deloc să primesc un Share pe Facebook sau un tweet cu link către parcurile menționate de mine pe site.

Ne citim, sunteți cei mai tari! Luni vă zic și la cine merg primele trei premii, voi veni personal cu Renault-ul Clio, eco desigur, ca să vi le aduc.

(Re)descoperim parcurile din Iași în Expediția verde

Să îmi fie cu iertare ignoranța, dar când mi-au spus cei de la Renault de Expediția verde, că voi avea de umblat prin Iași după chestii eco și după parcuri și spații verzi la volanul unui Renault Clio ce consumă puțin, da puțin de tot, am răsuflat ușurat și am zis da, mă bag. Eu aveam impresia că în Iași sunt 5-6, hai 10 parcuri care merită să apară pe o hartă verde, deci va fi totul o joacă la volanul unei mașini mișto. În realitate lucrurile sunt mult mai complicate.

Am primit mașina, am descoperit eu cum se conduce în stil eco, dar săptămâna asta am dat de greu. În prima etapă trebuie să descopăr cât mai multe parcuri și spații verzi din Iași, să demonstrez tuturor cât de verde e Iașul. Pentru a ieși cu bine din încercarea asta trebuie să am grijă de trei chestii:

  • Să descopăr toate parcurile din Iași. Ieri m-am apucat de numărat și am ajuns la aproape 30 de parcuri, și tare mi-e frică ca mai am de numărat. Mă bucur că sunt multe, dar mă tem că nu voi apuca să ajung la toate. Gândiți-vă că trebuie să le vizitez pe toate și să le pozez, iar după să scriu despre ele pe site-ul campaniei. Dacă știți parcuri de prin Iași, eventual din alea mai retrase de care nu prea știe lumea și mai ales eu, aveți milă de mine și lăsați un comentariu cu parcul și adresa, să îl trag în poză. Așa mă ajutați să economisesc timp.
  • Să adun câți mai mulți susținători în Expediția verde. Clic aici și băgați emailul și numele vostru ca să mă susțineți, nu primiți spam, doar informații utile, garantez eu.
  • Să obțin un consum cât mai mic. Deja am primit câteva sfaturi legate de condusul economic, știu și cum să fac pentru a obține un consum cât mai mic, dar tot voi avea ceva de tras, nu degeaba i se zice Iașului orașul celor 7 coline. Practic ca să umblu prin toate parcurile voi avea multe dealuri de urcat, deci trebuie să am mare grijă la pedala de accelerație.

De ce v-ar păsa vouă despre ce fac eu în Expediția verde? În primul rând pentru că ne cunoaștem și ne citim de atâta timp și în al doilea rând pentru că vă voi oferi informații utile despre Iași, pe care poate nici voi nu le știați. Pentru început voi publica fotografii și imagini video cu toate parcurile descoperite de mine în Iași pe Expediția verde. Eu zic că aveți numai de câștigat dacă mă susțineți, nu cred că vă doriți să câștige Timișoara, Brasovul sau Bucureștiul titlul de cel mai verde oraș, nu?

În plus, atașez mai jos dovada că deja mă documentez serios și umblu pentru a indexa toate spațiile verzi și parcurile din Iași. Ghici unde e făcută fotografia cu mașina?

pregatiri Expeditia verde Iasi

expeditia verde Iasi