Multi acuza romanii ca sunt un popor mediocru. Eu as vrea sa ii combat, sa spun ca nu, ca suntem un popor perfectionist, care isi doreste mai mult, care vrea sa se ridice, sa evolueze, dar asa sa fie oare? In afara de cateva talente care ies la iveala ocazional, si acelea greu, cum suntem noi oare, ca popor? Si aici ma refer la multime, nu la acei cativa care fac diferenta!
Exemple:
Avem alegeri politice la care, daca mergem, votam pe principiul „cel mai mic rau posibil”. Sa nu fie asta o dovada de mediocritate?
Avem absenteism la vot, in proportie de 60-70% din totalul populatiei. Cu toate astea, timp de patru ani de zile, toata lumea va simti consecintele alegerilor, bune sau rele. Nu doar cei care au fost la vot. Toti se vor plange daca va merge mai rau, toti se vor bucura daca va merge mai bine. Tot mediocritate?
Avem politicienii care, in loc sa isi faca campaniile electorale pe baza unor proiecte si a unor planuri, isi fac campaniile doar pe baza de acuzatii la adresa celorlalti. Cred ca fost foarte evident mecanismul, anul acesta, in toata tara. Sa nu fie asta o dovada de mediocritate?
Avem suporterii infocati ai nationalei care spun: Chiar daca diseara luam bataie de la olandezi, tot ne-am descurcat bine pana acum, tinand cont cu cine am jucat. Asta nu e tot mediocritate?
Avem prieteni care stau pe salarii de mizerie, desi stiu ca pot mai mult, in alta companie sau pe cont propriu. Stau pentru ca se tem de schimbari, de provocari, de stres, se tem sa isi asume riscuri. Mediocritate oare, la care ne condamnam singuri?
Avem scoli, licee, facultati in care nu se educa talentele, nu se dezvolta pasiunile, ci se cultiva mediocritatea, se invata mult si inutil. Toti cei care se ridica deasupra sistemului, care isi fructifica pasiunile, sunt invidiati, priviti ca niste ciudati, nu considerati genii. Invatamantul romanesc nu mai e ce a fost, a mai ramas doar iluzia unui sistem performant. Mediocritate iar?
Avem mijloace de transport in comun in care suntem ingramaditi ca sardinele, doar pentru ca firmele nu au chef sa mai suplimenteze traseele respective, deoarece le-ar scade profitul. Noi nu facem nimic, nu protestam, nu refuzam sa mergem cu acele mijloace de transport, nu reclamam, doar inghitim in sec, gandindu-ne ca de obicei – Lasa ca merge si asa!
Concluzie
Lista ar putea continua mult, dar cred ca ajunge, ca sa ne facem o idee de ansamblu.
Cu toate astea, eu vreau sa cred! Vreau sa cred ca in timp, numarul celor care vor cere mai mult, nu doar de la ei, ci si de la ceilalti, va creste. Vreau sa cred ca vom invata sa ne cerem drepturile, sa ne apreciem valoarea, sa ne imbunatatim abilitatile si sa avem incredere in viitor! Vreau sa cred ca vom incepe sa avem incredere in noi!
Pentru ca altfel, ce rost ar mai avea?
Din ciclul „kids, do not try this at home”, avem azi declaratia unui emo de numai 12 anisori, care a ramas fara prieteni, a fost dat afara din casa, iar gramatica limbii romane a hotarat sa ii intoarca spatele si sa il ignore:
