Citesc pe Mediafax ca CFR Calatori vrea sa transporte si autoturismele calatorilor care folosesc trenurile de noapte, si vor instala pana la sfarsitul anului rampe de încărcare şi descărcare în gările din Bucureşti, Arad, Constanţa şi Oradea. Mai pe romaneste, vor modifica vagoanele trenurilor, pentru a putea transporta si masina, nu doar pasagerul. De retinut ca:
Serviciul se adresează persoanelor care călătoresc în străinătate sau în ţară şi au nevoie, la destinaţie, de autoturism. „Momentan, ne gândim să facem în aşa fel încât cei care circulă cu vagonul de dormit să aibă inclus în bilet preţul acestui serviciu. Este un serviciu suplimentar şi va costa în plus, dar încercăm să îl facem atractiv”, a spus Noapteş.
Avand in vedere ca serviciul va fi taxat suplimentar, si banuiala mea e ca va fi taxat bine de tot ( probabil va fi cel putin de doua ori pretul biletului ), cine il va folosi? Nu mai bine calatorii vor inchiria o masina pe perioada cat sunt in deplasare, sau vor merge direct cu masina proprie. Nu sunt sigur daca cei de la CFR au aflat ca exista servicii de rent-a-car, la preturi acceptabile, atat in Romania, cat mai ales in afara.


Am un vecin care e manelist, profilul obisnuit: tanar la 20 si ceva de ani, a terminat maxim o profesionala, o arde in fata blocului unde mananca seminte si bea bere la pet, nu cred ca face bani cumva dar nici nu se streseaza prea tare, e fan Guta si Denisa, iar idealul lui in viata este sa ii moara dusmanii de ciuda.
Am vrut sa ma abonez prin RSS la 