O să te spun eu pe internet

Ne plângem pe internet despre orice atunci când cineva sau ceva ne deranjează, dar nu prea menționăm lucrurile bune care ni se întâmplă, nu lăudăm oamenii și companiile care fac chestii faine pentru noi. Nu-i așa?

Dacă vânzătoarea de la hypermarket s-a uitat urât la noi o să scriem pe Facebook, cu tag la pagina magazinului, dar dacă zâmbește frumos și ne dorește o zi plăcută sigur nu vom zice nimic.

Dacă curierul ne pune să coborâm în fața blocului o să țipăm tare pe blog că sunt nașpa curierii, dar atunci când curierul vine și te caută prin oraș să îți aducă coletul deoarece nu ești acasă nu zicem nimic.

Dacă am cumpărat haine online și le primim boțite vom face scandal, dar dacă în pachet găsim și un mic cadou bonus vom considera că e normal.

Nu zic că suntem ipocriți, în fond avem niște așteptări care ar trebui să fie satisfăcute, ca să fim mulțumiți. Văd doar că suntem prea revoltați atunci când avem senzația că un brand sau o persoană ne-a făcut o nedreptate, dar atunci când și se oferă ceva extra de regulă nu zicem nimic, nu facem mare tam tam.

Știu, e în natura umană să zicem tuturor când ne-am luat țeapă, dar nu ar fi frumos și să lăudăm un brand, o companie, o persoană, atunci când s-a purtat cu noi mai frumos decât trebuia, deși nu era obligată?

Recomandă articol

8 Comentarii

  1. Eu fac chestia asta de câte ori am ocazia. Ultima dată de care-mi amintesc a fost acum vreo 3 luni, când m-a surprins atât de plăcut vânzătoarea care m-a servit la un magazin de cosmetice, încât am scris pe site-ul firmei şi i-am rugat să-i transmită salariatei lor felicitările mele.

    Mi-a răspuns aproape imediat directoarea firmei, impresionată, la rândul ei, de gestul meu.
    Dar putem face gesturi mici de apreciere zilnic. Impactul este uriaş pentru cel căruia i te adresezi. 🙂

  2. Cred că e o tendință generală critica asta, și eu am obiceiul de a-mi scrie la primul impuls nemulțumirile pe Facebook, și uneori, când mi se-ntâmplă ceva bun (pentru că da, mie chiar mi se-ntâmplă și lucruri bune), remarc și îmi spun c-am să povestesc, dar amân, până când uit și nu mai apuc. Dar e un exercițiu bun, aș putea să-ncerc, să vedem ce iese. Și, mai ales, care e receptivitatea…

  3. Si eu am defectul asta. Cred ca toti il avem. Ni se pare normal ca serviciile sa fie de calitate si nu intelegem ca si „normalul” trebuie apreciat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *