Ah, Verona, orașul italian unde toți merg pentru Romeo și Julieta, clădiri vechi și liniște, fără să știe că numele orașului vine de fapt de la Versus Romae, adică Spre Roma. Nici noi nu știam, dar am mers acolo, în primul rând pentru că trebuia să o bifăm pe listă, în al doilea rând pentru că auzisem de niște peisaje faine deasupra orașului.
În primul rând trebuie să îmi iau asta de pe inimă și să vă spun că la balconul Julietei e o aglomerație groaznică mereu, am fost în 2 zile diferite și tot aia era, toți se îngrămădeau să se pozeze cu mâna pe sânii ei, mă rog, ai statui de sub balcon. Drăguț, dar nu prea.
După aceea puteți merge la mormântul Julietei, unde nu mai era așa de aglomerat, fiind pe bani, dar nici aici nu aveai ceva uau de văzut, cred că poza asta asta e suficient de motivațională.
După asta puteți să faceți trasee prin oraș, pe la diversele biserici, palate și catedrale. Ai ce vedea mai ales dacă apreciezi istoria, clădirile vechi, tradițiile, dacă vrei să intri prin biserici sunt și trase organizate pe tema asta, sau poți să iei un bilet de o zi la autobuzele care te lasă pe la toate obiectivele turistice.
Cazare noi am găsit ok folosind Airbnb, am prins un apartament cu două dormitoare duble și unul single, 2 băi, bucătărie, ceva curte, aranjat frumos, sub 50 de euro pe cuplu/noapte. De verificat recenziile, în rest recomand călduros Airbnb.
Că tot ziceam de autobuzele ce fac traseele turistice (parcă era 20 euro pe zi de persoană) dacă stai 2 zile în oraș ai suficient timp încât să iei orașul la pas și să vezi tot ce este de văzut. Eu recunosc că cel mai mult mi-a plăcut vederea de deasupra orașului, trebuie să urci până la Santuario Madonna di Lourdes pentru ea, dar merită.
Dacă aveam timp făceam un timelapse cinstit, dar nu am avut, deci va trebui să vă mulțumiți cu ce am filmat pe fugă din mână, fără trepied.
Vă recomand să nu vă grăbiți în Verona, și să vă plimbați nu doar prin zonele turistice, ci să explorați orașul în ritmul vostru.
Bonus, din Verona puteți ajunge rapid în Veneția pentru o excursie de o zi cu trenul, și după aceea să luați trenul spre Milano, cum am făcut și noi, dar asta urmează în episodul următor.
[…] am planificat traseul pentru Italia obiectivele principale erau Veneția și Verona, dar cum avionul ateriza în Milano am stat o noapte și aici, pentru a explora orașul. Sunt multe […]