fbpx

Ne sărbătorim ziua de naștere online?

Oscilam cu o zi înainte de ziua mea, mă uitam la profilul de Facebook și mă gândeam dacă să las ziua mea de naștere publică sau să o trec la privat. Am mai făcut experimentul ăsta, cu ziua setată public primesc sute de mesaje peste tot și undeva la 20-40 de telefoane, cu ziua setată privat primesc 10-20 de mesaje și cam tot atâtea telefoane.

În final opinia mea despre mine nu legată de numărul de mesaje, telefoane și sms-uri cu urări de La Mulți Ani primite fix de ziua mea, dar la finalul zilei am ajuns să apreciez faptul că multe persoane și-au rupt din timpul lor chiar și o secundă pentru mine. Nu e important că au ținut ei minte sau nu o dată din calendar ori că au primit o notificare pe telefon, ci că au făcut un efort să îi transmită ceva lui Sescu, chiar de bine.

Ca la orice zi de naștere afișată în agora, am legat multe discuții online, dar și la telefon. Am mulțumit tuturor, cu unii am stat un pic mai mult la povești, cu câțiva am trecut chiar pe apeluri video. Surpriza plăcută e că am primit telefoane și de la oameni cu care nu mai vorbisem de mult, prinși în vâltorile vieții, și eu și ei, deci am mai legat la loc niște fire rupte.

Concluzia e simplă, dacă vă țineți ziua de naștere ascunsă și după aceea vă supărați că a uitat lumea de voi nu procedați corect. Unii vor liniște de ziua lor, alții vor să curgă șampania și mesajele. Important e să știți ce tip de persoană sunteți.

La voi cum e, ziua de naștere publică sau privată?

Recomandă

2 Comentarii

  1. Am ascuns ziua de nastere pe toate platformele unde este posibil sa faci asta. Efectiv nu-mi place sa fiu deranjat de nimeni, uneori trec chiar si telefonul pe airplane mode. Fiecare cu nebuniile lui… 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *