fbpx

Cum am câștigat 73 de abonați noi la RSS feed în 2 ore

De joi până vineri am reușit să cresc numărul de abonați la feedul RSS al blogului cu 9%, de la 830 la 903 abonați. Nu am făcut concursuri cu premii pentru cei care se abonează la articole, nu am oferit ebook-uri, nu mi-am stresat prietenii de pe Facebook să se aboneze. De fapt, am muncit efectiv doar 2 ore pentru a crește numărul de abonați la feed cu 9%.

Ce am făcut în cele 2 ore?

Am trimis emailuri celor care s-au abonat prin Feedburner la articolele de pe blogul meu dar nu au confirmat abonarea, respectiv nu au făcut clic pe linkul din emailul de confirmare, care probabil ajunsese în spam. 

În sidebarul blogului am promovat mereu posibilitatea de abonare la articolele de pe blog prin RSS feed sau email. Problema este că mulți dintre cei care s-au abonat să primească articolele de pe blog prin email nu au confirmat niciodată chestia asta. Feedburner trimite un email de confirmare pentru abonare, iar abonații trebuie să facă clic pe linkul din email pentru a se abona. Dacă nu fac clic ei nu primesc emailurile trimise zilnic de Feedbuner cu ultimele articole de pe blogul meu.

Joi în timp ce mă uitam prin setări în Feedburner am remarcat că pe lângă cei 830 de abonați la feedul RSS mai aveam încă 340 de persoane care nu confirmaseră abonarea prin email la feed. Uau, chiar atât de mulți? Da, atât de mulți. Feedburner nu oferă posibilitatea de retrimitere a unui email de confirmare a abonării, deci am făcut asta manual.

Am mers în Feedburner la feedul meu , am selectat Publicize – Email subscriptions – View subscribers details și am apăsat pe linkul de Export ca CSV pentru a avea o listă cu toate adresele de email și statusul lor, Active sau Unverified. Am deschis lista în Excel, am folosit Data – Filter pentru a fi afișate doar emailurile care erau Unverified, am mers la Text to colums pentru a separa emailurile de statusul lor și gata, aveam lista cu adresele de email ale celor care nu confirmaseră abonarea prin email la articolele de pe blog.

În continuare am compus un email personalizat de reamintire a faptului că au solicitat abonarea la articolele de pe blog și l-am trimis, trecând adresele de email ale destinatarilor la BCC, pentru a nu fi vizibile. Am trimis câte 10 emailuri odată și am răspuns tuturor celor care aveau nelămuriri, care au fost doar 3 sau 4. Dacă sunteți printre cei 73 care s-au abonat cu ocazia asta la articole Hello, vă mulțumesc că v-ați abonat.

Emailul trimis către cei care nu au confirmat abonarea prin Feedburner:

Salut,

Am observat ca ai încercat sa te abonezi prin email la articolele de pe blogul meu, MariusSescu.ro, dar nu ai confirmat abonarea făcand clic pe linkul din emailul primit, care avea titlul Activeaza abonarea prin email la mariussescu.ro – blog de marketing si comunicareNu știu data exacta cand ai incercat sa te abonezi, abia acum am gasit adresa ta in Feedburner, serviciul de trimitere emailuri pe care îl folosesc. 

Este posibil ca emailul de confirmare sa fie in spam, în cazul acesta este suficient sa faci clic pe linkul din email pentru a te abona si a primi cele mai noi articole de pe blog. Dacă nu mai ai emailul si dorești in continuare sa te abonezi la articole e suficient sa faci clic pe linkul http://feedburner.google.com/fb/a/mailverify?uri=MariusSescu, sa introduci adresa ta de email și să confirmi abonarea făcând clic pe linkul pe care îl vei primi în email
Optional te poti abona si prin formularul care se afla pe blog in dreapta – mariussescu.ro.
Scuze de deranj, am trimis emailul acesta doar pentru ca am remarcat ca nu ai confirmat abonarea la articole si ma gandeam ca vrei sa le primesti. Daca nu esti interesat nu vei mai primi alte emailuri de la mine.
Mult succes,
Marius.

A doua zi, adică vineri, am remarcat că Feedburner îmi arăta 903 abonați la blog, față de 830 joi. Știu că pare complicat, dar toată treaba nu a durat decât 2 ore, și am recâștigat niște cititori care poate altfel nu ar fi primit niciodată articolele.

În cazul în care folosiți Feedburner pentru abonarea la articolele de pe blogul vostru verificați-vă datele despre abonații prin email, s-ar putea să fiți surprinși de numărul celor care nu au confirmat abonarea la articole.

Dacă nu știți ce e un feed RSS am scris un articol în 2007 care explica la ce e bun feedul RSS, încă e valabil, iar dacă nu ați aflat încă de Feedburner atunci trebuie să știți că e cel mai complet serviciu de management al feedurilor RSS, care oferă cititorilor unui blog și posibilitatea de a primi articolele  direct în email, în fiecare dimineață, prin intermediul unui box cum e cel din sidebar.

În rest succes și să aveți câți mai mulți cititori.

Cum vi se pare metoda asta de recuperare a abonaților la blog?

Recomandă

24 Comentarii

  1. :D, foarte fain, astept si eu sa se adune si le trimit atunci mail :)… totusi, in feedburner ai posibilitatea sa vezi data cand au incercat sa se abonzeze – Start Date, deci ai mintit putin in mailul trimis 😛

  2. Interesant. De curiozitate, am verificat si eu, dar toti aveau statusul “active”. Dar, mersi de idee. Inca un lucru pe care o sa-l mai verific, din cand in cand.

  3. Eu mai foloseam la Hip Hop Blog sa fiu anuntat cand cineva da Unsubscribe. Ii contactam si le ceream feedback despre blog si ce ar fi vrut sa vada.

    De asemenea, la concursuri strangeam lista de email de la cei care lasau comentarii si le faceam un mesaj personalizat prin care ii anuntam ca se pot abona la articole pentru a fi la curent cu ultimele noutati/concursuri 🙂

  4. De la e-mail subrciption nu am mai gasit niciun buton mentionat de tine. Totusi, mi-o prins bine articolul ca am vazut si eu ca feedburnerul meu era inactiv. L-am activat, dar tot nu cred ca functioneaza 😕

  5. Aiurea Feedburner că nu îți oferă posibilitatea de a retrimite mailuri către abonații tăi. Cât despre metoda ta… foarte tare. 🙂 Rezultatele mari se văd însă și la blogurile mari. Când deții un site cu 3 abonați dintre care unul a uitat să confirme abonarea, nu prea are rost să pui în aplicare trucul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *