Dacă apuci să discuți cu oameni ce au propriile afaceri despre clienții care le-au tras țeapă sau ideile proaste în care au investit uneori te poți speria, mai ales la partea cu țepele. Eu stăteam și mă gândeam că noi am avut noroc la agenție, în 8 ani de zile au fost doar doi clienți care ne-au țepuit, și atunci am preferam să luăm o țeapă mai mică, ca să nu luăm una mai mare pe viitor. Totul pleacă de la cum îți alegi clienții, dacă lucrezi cu clienți ce se zgârcesc, încearcă să negocieze orice și să vină cu cerințe în plus chiar dacă tu le-ai oferit deja extra beneficii, ăsta e un semn rău.
Primul client care a vrut să ne țepuiască a fost pe la începuturile Advertica, când eram mici, proști și creduli. Pe vremea aceea ne ocupam mai mult de web design, și credeam că atunci când semnezi un contract ambele părți au interesul să îl respecte. Un client local a vrut un site de prezentare pentru afacerea lui, a plătit un avans, ne-am apucat de treabă, și când site-ul era 90% gata s-a decis el să negocieze. Deși totul era făcut conform contractului el credea că munca noastră nu valorează atât, voia să plătească doar jumătate. Am preferat să renunțăm la client, cred că am pierdut vreo 300 de euro atunci, decât să încasăm o sumă derizorie pentru munca noastră.
A doua țeapă, dacă îi putem spune așa, e legată de un magazin online, trebuia mutat de pe o platformă pe alta, refăcut designul, venit cu funcții noi, importat baze de date etc, cu termen scurt de livrare. Teoretic aici stabilisem ce era de făcut, noi credeam că vom respecta deadline-ul, dar în fiecare zi clientul final venea cu cerințe noi, și nu voia să suplimenteze nici bugetul, nici să crească termenul de livrare.
În final am fost nevoiți să facem ceea ce nu ne place deloc, mai exact să concediem clientul, chiar dacă am pierdut niște săptămâni de muncă pe partea de programare. Am predat proiectul, chiar dacă am ieșit pe minus atunci, destul de mult chiar, pentru că altfel sufereau toți clienții din cauza unuia singur. Când un client e agresiv, cere lucruri suplimentare fără să aloce bani și timp în plus asta e singura soluție, pentru a nu afecta afacerea pe termen lung. Știu, și aici a fost vina noastră că nu am cerut un avans, dar era client venit pe recomandări, în 99% din cazuri nu am avut probleme.
Totuși, cum spuneam, la ce țepe aflu că și-au luat alți antreprenori cu afacerile lor, la ce nivel se pot coborî unii clienți (dar și unii prestatori de servicii) cred că noi am scăpat chiar ieftin până acum, la agenție. Principiul nostru e simplu, tratăm afacerea clientului ca și cum ar fi afacerea noastră, încercăm să facem tot ce ține de noi pe partea de online pentru ca el să reușească, dar vrem să fim plătiți corect și la timp. Și de regulă ne iese.
La voi cum e, care a fost cea mai mare țeapă luată, în afaceri sau în viață?