Ce obține un brand activ în social media?

Mă uitam pe Top Social Brands 2018, clasamentul făcut de Biz cu cele mai active branduri online de pe la noi, și mă gândeam că reflectă mai mult bugetele pe care acele branduri le-au investit pe online în campanii și mai puțin implicarea consumatorilor sau conținutul creat de aceștia ce are legătură cu brandurile. Să recunoaștem, majoritatea oamenilor menționează un brand în rețelele sociale doar când au probleme cu el, foarte puțini laudă un produs sau serviciu din proprie inițiativă.

Am mai scris despre asta, inclusiv campaniile cu user generated content sunt greu de activat, deoarece foarte puțini consumatori sunt dispuși să creeze conținut. Da, e ok că brandurile se implică activ în social media, că bagă bugete pe online, în fond mai ales adolescenții și tineri de aici se informează, și poți ajunge la ei mai ușor. Plus că social media ajută mult pentru gestionarea crizelor de imagine și acordarea de asistență.

În schimb mitul acela, că oamenii vor să creeze conținut pentru branduri, că vor lăuda o reclamă bună sau o inițiativă faină pentru că au ei o afinitate cu brandul respectiv, nu prea ține. Ok, eu fac asta că lucrez în domeniu și nu am probleme în a recomanda produse și servicii bune (chiar dacă nu e campanie) dar câți prieteni de-ai noștri mai fac asta?

Și ceva pe subiect:

Here is some of the foolishness that brands have come to believe, and that few are willing to challenge…
Consumers want to “join the conversation” about brands, and co-create with brands, and become brand ambassadors by sharing their enthusiasm for brands
Consumers are smitten with “brand love”
“Personalized” advertising (meaning advertising delivered by ad tech) is more “relevant” and therefore more effective
More credibility is given to dubious “research” that supports these fantasies than is given to actual facts
So let’s have a look at some down-to-earth reality, which I have stolen from a previous post, and see how it aligns with the platitudes of online advertising.

First, I want you to think about your refrigerator. Think about all the stuff that’s in there: The cheese, the juice, the jelly, the butter, the beer, the soda, the mayonnaise, the bacon, the mustard…
Now think about your pantry. The cereals, the beans, the napkins, the flour, the detergent, the sugar, the rice, the bleach, the paper towels…
Next your medicine cabinet. The toothpaste, the pain relievers, the shampoo, the soap, the band-aids, the deodorant, the cosmetics…
Now your closet and dresser. Your socks, your underwear, your shirts, your pajamas, your swim suit, your t-shirts, your sweaters, your jeans, your sneakers…
Now your garage. The battery, the tires, the wiper blades, motor oil, gasoline, the air filter, the muffler…

Now answer these questions:
• Do you “share branded content” about any of this stuff?
• Do you feel “personally engaged” with these brands?
• Do you “join the conversation” about any of this stuff?
• Do you ever “co-create” with any of these brands?
• Do you feel like you are part of these brands’ “tribes” or “communities?”

Now answer this: If you don’t, why in the fucking world do you believe anyone else does?

Sau hai să o luăm altfel, când ați lăudat voi ultima dată un brand pe Facebook, Instagram, Twitter, o rețea ceva, din proprie inițiativă?

Recomandă prietenilor!



Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
Notify of