Categorie Marketing

Reclama cu shaolinul pentru apa Bucovina

Am văzut-o prima dată aseară. Nu m-am gândit nici măcar o secundă că va promova o apă minerală. Reclama e foarte bine realizată, are o poveste în spate, un scenariu bine gândit. Nu știu câți o vor asocia cu apa minerală Bucovina, dar dacă scopul spotului e să ajungă viral, sunt șanse mari să se întâmple asta.

În momentul de față sunt doar

Citește mai departeReclama cu shaolinul pentru apa Bucovina

Șocant: magazinele nu vând din cauza vânzătorilor

Azi am fost a treia oară la același frizer, pentru că îmi place cum tunde tipul, pentru că glumește cu clienții, pentru că spune la final Vă mai așteptăm pe la noi și nu în ultimul rând pentru că are tarife decente. 12 lei un tuns în Bacău mi se pare un preț bun.

Și așa mi-am dat seama că de regulă problema nu e la clienți, ci la magazine. Da, e criză, lumea nu mai cumpără, dar cum se face atunci că unii prosperă, deschid magazine noi, au profit, iar alții trag obloanele?

Toate afacerile alea care se plâng că nu vând sunt de regulă conduse de manageri slabi, care nu știu să își selecteze și să își motiveze angajații, să investească în ei. Ori în ziua de azi, când avem de ales dintre atâtea magazine, e vital ca omul de vânzări să fie bine pregătit, motivat, amabil cu clienții, dornic să îi ajute. Așa se fac vânzările, așa se fidelizează clienții.

Am dat din întâmplare peste un studiu de mistery shopping realizat de o firmă în cele mai mari 8 lanțuri de încălțăminte din București. Nu știu care sunt ele, nu scria, dar importante sunt concluziile studiului:

  • în peste 80% din cazuri, angajaţii nu s-au oferit din proprie iniţiativă să consilieze clientul în luarea unei decizii, nici chiar după 10 minute de la intrarea acestuia în magazin;
  • doar 5 reprezentanţi din 16 magazine evaluate au reuşit să ofere mai multe alternative clienţilor pentru a le înlesni alegerea sau a le deschide apetitul şi pentru alte produse;
  • abilităţile de vânzare măsoară un nivel de doar 37%;
  • în multe cazuri aspectul magazinelor lasă mult de dorit: praful de exponate, podeaua murdară, cutiile de pantofi aruncate în dezordine, imposibilitatea de a găsi mărimea dorită din cauza haosului din depozit;
  • doar jumătate din evaluatori au fost salutaţi la intrarea în magazin sau li s-a mulţumit după achiziţia făcută;

Poate că studiul a fost făcut la magazinele de pantofi, dar concluziile cred că sunt valabile pentru magazinele de orice tip. Vânzători care nu sunt interesați să vândă, care nu sunt amabili cu clienți, de ăștia ne lovim cam peste tot. De exemplu dacă am nevoie de papuci eu merg cu plăcere în Deichman, unde angajații chiar sunt amabili, să ofere să te ajute, iar magazinul arată impecabil și evit Leonardo, unde angajații se uită urât la tine, te ignoră, iar magazinele sunt îngrămădite și dezordonate.

Morala? Cine lucrează în vânzări și nu are un vânzător bun să își cumpere unul. Eu zic că va mai trece timp până când patronii români vor înțelege că vânzătorii nu sunt doar niște simpli angajați, ci reprezintă imaginea companiei în fața clienților.

Citește mai departeȘocant: magazinele nu vând din cauza vânzătorilor

Reguli de comunicare pe Facebook pentru branduri

Dacă vă uitați pe Facebook la mesajele postate pe paginile de brand veți remarca că de multe ori persoanele care se ocupă de administrarea paginilor fac exces de fețe zâmbitoare, în încercarea de a părea mai prietenoși, de a avea un limbaj mai apropiat de al audienței. Totuși, eu cred că este greșit, nu e ok pentru un brand să exagereze cu folosirea de smileys, să îi insereze în toate mesajele.

Nici eu pe blog nu obișnuiesc să îi folosesc, mai scap ocazional câte unul în comentarii, tocmai pentru că un articol plin de fețe zâmbitoare nu are același efect cu un articol text, scris la modul serios. Sentimentele pot fi exprimate și în cuvinte, nu doar cu simboluri. Știu că tineri îi folosesc foarte mult, dar nu asta e soluția pentru a avea priză la public.

Noni a scris într-un mesaj pe Facebook câteva sugestii legate de comunicarea pe Facebook pentru branduri. Cum pe Facebook mesajele se pierd rapid în fluxul de informații, am preluat pe blog ceea ce a scris el, pentru a fi sigur că rămân pe o pagină vizibilă,  de unde ideile pot ajunge la un public mai larg.

Nu am blog (nici nu imi fac) de accea voi scrie aici. Incetati cu smiley faces pe paginile de brand, buna dimineata si vine weekendul.

Parte din regulile comunicarii in link.
Smiley faces denota ca persoana care se ocupa de brand a terminat liceul agricol cu media 4. Mesajul transmis prin comunicare nu trebuie alterat prin cocalarisme romanesti, adica:
„Buna dimineata :)” – va salut veseli, nu de alta dar altceva mai util ca brand nu am sa va scriu.
„Buna dimineata ;)” – va salut smecher cu wink, idem.
„Bla bla bla :)” – va anunt o chestie importanta, dar noi aici la companie radem de ea si nici nu prea o bagam in seama deci pana mea dati si voi 3 likeuri ca sa imi fac treaba pe azi.

Acum altceva pentru branduri:
– cand posturile tale chiar daca sunt din domeniul in care activezi depasesc ca numar posturile legat de compania ta, ai o problema, inseamna ca este cam inutil sa ai cont de facebook. ROI-ul tau aici este = 0.
– compania spune „Acusi vine weekendul :)” – traducere: ce bine ca vine weekendul si noi ca brand nu mai producem nimic si abia astept sa plec de la job sa imi vad de ale mele ca si asa jobul e de rahat. Good job smart ass social media noob.
– „E luni :(„, traducere: la dracu, iar trebuie sa vin sa imi fac jobul ca si voi… ce nasol nu?

Recomandari de pagini de branduri care folosesc ca la carte Facebook:
– aproape toate paginile ale producatorilor de jocuri (posturi relevante, primesc feedback la produsele lor, se reporteaza buguri, fac reclama la produsele lor, etc.), au ROI !!!
– producatorii hardware (idem)
– sunt si altii, puteti lasa exemple, personal consider ca cele doua exemple de mai sus sunt foarte relevante si fac lucrurile pe sociale extrem de bine.

Ce alte reguli credeți voi că ar trebui urmate de branduri atunci când comunică pe Facebook? Ce greșeli se mai fac?

Citește mai departeReguli de comunicare pe Facebook pentru branduri

Organizația Bărbaților din România și Bergenbier

Mă gândeam că a trecut ceva timp de când nu a mai scos Bergenbier o reclamă amuzantă, în stilul lor caracteristic. Din întâmplare am văzut zilele trecute reclama Bergenbier cu Organizația Bărbaților din România. Scenariul e puțin tras de păr și nu îmi place că în reclamă se încurajează consumul berii direct din sticlă, când orice băutor adevărat de bere știe că berea se bea din pahar, dar cred că au dat din nou lovitura cu acronimul OBR (o bere) legat de campanie.

Nu știu dacă e chiar genială ideea, dar presimt că vara asta pe la terase se vor auzi discuții despre membrii OBR, mai ales dacă vor veni și cu promoții în continuarea ideii din reclamă.

Oricum se apropie 5 mai, nu?

Citește mai departeOrganizația Bărbaților din România și Bergenbier

De ce blogul de companie e mai bun decât pagina de Facebook

Am mai atras pe blog atenția asupra faptului că rețelele sociale ar trebui folosite cu precauție, când vine vorba de crearea de conținut pentru un brand. Am văzut destule branduri care au decis că strategia lor este să fie prezente în toate rețelele sociale, să creeze conținut peste tot, dar când îi întrebi dacă au un blog sau un site unde conținutul valoros este controlat de ei răspunsul e NU.

Am scris prin 2010 că lucrurile importante se scriu pe blog, tocmai pentru că pe blog noi controlăm informația, noi putem face ce vrem cu conținutul pe care îl producem. Facebook, Twitter, LinkedIn și alte rețele sociale sunt foarte bune pentru a interacționa cu clienții, cu fanii, pentru a primi feedback, pentru a construi comunitatea din jurul brandului, dar când vine vorba de conținutul muncit acesta ar trebui creat pe blogul sau pe site-ul companiei. E important ca noi să controlăm conținutul, nu cei care dețin rețelele sociale.

Scopul final al oricărui brand nu este să se laude că e pe Facebook pentru că e la modă, ci să atragă consumatorii către site-ul propriu, unde să îi convingă că produsele brandului merită încercate și cumpărate. Poate că sună cinic, dar pe lângă deschiderea către clienți orice companie trebuie să vândă, altfel nu va rezista pe piață. Iar pe Facebook nu vinzi, pagina de Facebook e doar primul pas în construirea relației cu clientul.

Mai multe motive pentru care un blog de companie e mai avantajos pe termen lung decât o pagină de Facebook găsiți în infograficul de mai jos.

Citește mai departeDe ce blogul de companie e mai bun decât pagina de Facebook

Femeile își schimbă obiceiurile de shopping după naștere

Ok, știam asta cu toții, dar nu știam ce schimbări au loc mai exact. E bine, acum că există și cercetări pe tema asta, suntem mai documentați. Un studiu realizat pe 1000 de femei înainte și după naștere a concluzionat că după naștere aproape 2 treimi dintre femei preferă să cumpere mai ales din magazinele online, datorită comodității. Are sens, e mai greu să umbli prin magazine cu un copil mic după tine.

Obiceiurile de shopping se schimbă atât în ceea ce privește hainele, cosmeticele cât și mașina familiei.

Poate că pare stupid, dar brandurile trebuie să țină cont de schimbările astea dacă vor să vândă mamelor, mai ales că 80% din deciziile de cumpărare în familie sunt luate de mame. Presupun că nouă bărbaților ne rămân doar deciziile legate de bere și gadgeturi, dacă e să credem cercetarea asta.

Oricum, cele mai interesante mi s-au părut schimbările ce apar după naștere în legătură cu preferințele femeilor pentru haine. Înainte de naștere pentru femei contează designul și gama de culori, după naștere ele sunt mai preocupate de comoditatea hainelor și de preț, iar sex-appeal-ul e pe ultimul loc. Doamnelor, păi se poate?

Avem mame printre cititori care să ne lumineze și pe noi dacă are dreptate studiul ăsta?

Citește mai departeFemeile își schimbă obiceiurile de shopping după naștere