Categorie Online

Poate că și copilul tău e un bully?

S-au înmulțit și pe la noi discuțiile despre bullying sau hărțuire, dacă vreți varianta românească. Sunt și ședințe prin școli, o mulțime de articole online, iar recomandări despre cum ne putem ajuta copiii găsim cam peste tot.

Ce am remarcat de obicei este că părinții cred că problema principală este ca ai lor copii să nu fie hărțuiți, dar niciodată nu se gândesc că și copilul lor poate fi un agresor, chiar și fără intenție. Știți cum e, să faci rău e ușor, e mai greu să faci bine.

Noi le-am explicat fetelor cea mai simplă variantă, să nu le faci altor copii lucruri care nu ți-ar place ție, și nici să nu le spui cuvinte pe care nu ți-ar place să ne auzi. De aici se poate continua discuția în multe direcții. Ce am mai remarcat este că părinții discută cu copiii mai ales despre ce fac la ore, dar sunt mai puțin atenți la ce fac odraslele lor online sau în timpul liber, lucruri și mai importante pentru educația lor informală.

Adevărul este că de multe ori copiii cred că e amuzant să îi pună cuiva o poreclă sau să facă glume pe seama lui, ori să facă mișto prin grupurile de chat, din dorința de a se integra într-un grup, dar nu se pun în situația copilului respectiv, de asta e important ca și părinții să le explice copiilor niște reguli de bun simț. Desigur, dacă și ei le știu, că și unii părinți ar avea multe de învățat pe tema asta.

Citește mai departePoate că și copilul tău e un bully?

Problema cu tehnologia

Din când în când reapar discuțiile pe tema asta, ce ne facem maică, tinerii din ziua de azi sunt prea dependenți de tehnologie, nu mai știu să socializeze, să comunice, înainte era mai bine, când nu aveam internet și smartphone-uri cu care putem comunica instant, cu oricine de pe glob. Și de vină sunt tehnologiile actuale, evident, care ne dau rapid porția de dopamină, dar ne îndepărtează de ceilalți.

Faza e că tehnologia nu e bună sau rea, depinde de noi cum o folosim. Sigur, poate să ne distragă de la lucrurile importante, sau ne poate ajuta să ne facem treaba mai bine. Să fim mai informați, să muncim mai eficient, să comunicăm mai ușor cu ceilalalți, să câștigăm mai bine, să fim mai fericiți.

Citește mai departeProblema cu tehnologia

De weekend: Michael Jackson Ft. Iniko – They Don’t Care About Us X Jericho

Totul a plecat de la TikTok-ul de mai jos publicat de Iniko, o cântăreață afro-jamaicană în ascensiune. După 2,5 milioane de vizionări strânse în câteva zile și o grămadă de mențiuni, Jericho cântat a capella a început să fie remixat la greu, momentan pe Youtube și Soundcloud.

Până apare videoclipul oficial vă las cu ce mi-a plăcut mie cel mai mult, Michael Jackson Ft. Iniko – They Don’t Care About Us X Jericho. Văd că și Reman lucrează la un remix pe la noi.

Citește mai departeDe weekend: Michael Jackson Ft. Iniko – They Don’t Care About Us X Jericho

Parcă serviciile online sunt tot mai slabe, nu?

În fiecare zi mă gândesc că Facebook nu poate să funcționeze mai prost ca în ziua anterioară, dar după aceea sunt nevoit să intru pe vreuna din aplicațiile păstorite de Zuck și descopăr că m-am înșelat, se poate. Azi stricaseră ceva pe pe la administrarea paginilor, ieri erau bușite niște setări prin Business Manager, și lista continuă.

Și ok, poate că am eu ceva personal cu tot ce ține de Meta, dar tot mai mulți prieteni, simpli utilizatori ai rețelelor de socializare, îmi zic că serviciile astea sunt tot mai enervante. Nu mai văd postări de la prieteni, ci doar reclame. Nu mai văd știri interesante, ci sugestii de postări din grupuri ce nu au legătură cu pasiunile lor sau știri stupide, băgate doar așa, ca să fie. În loc să fie o rețea de socializare și relaxare, Facebook a devenit un generator de stres și dezinformare.

Nu mai zic de Instagram, credeam că doar eu am încetat să o folosesc pentru a posta poze inspiraționale, în fond dacă vreau clipuri amuzante merg direct pe TikTok, nu mă uit la reels reciclate. Dar nu, nici măcar adolescenții nu mai postează public, majoritatea folosesc Instagram strict pentru funcțiile de chat și postarea de Stories vizibile doar pentru prieteni. Încet încet ne întoarcem la discuțiile în grupuri închise, nu mai vrem să postăm public, ci să comunicăm doar cu cei apropiați.

Google? Da, e mișto, încă folosesc serviciile lor, și personal și la firmă, dar rezultatele din motorul de căutare sunt tot mai puțin utile, e plin de spam și articole scrise strict pentru SEO. Eu din reflex am început să merg direct pe pagina a doua pentru articolele utile, după reclame și featured snippets.

Vestea bună? Nu mi se pare doar mie. Citeam ieri un articol despre cum Google, Meta și Amazon strică intenționat experiența de utilizare pentru produsele proprii. Asta se întâmplă când încerci să faci pe placul investitorilor, tragi tare să maximizezi profitul, iar experiența utilizatorilor trece pe ultimul loc.

Citește mai departeParcă serviciile online sunt tot mai slabe, nu?

Best Case Scenario – Stand-up Show cu Dragos Comedy

Dragoș e un tip din Buzău care s-a mutat în Berlin și face stand-up comedy în engleză de câțiva ani, cu spectacole prin diverse orașe din Europa și nu numai.

Îl descoperisem pe TikTok în pandemie, acum văd că e destul de activ și pe Youtube, a urcat cu 2 luni în urmă un show complet, care a prins online. Ce îmi place la el e că are poante bine gândite, planificate, cu multe subtilități, și nu exagerează cu înjurăturile, le folosește doar când trebuie, unde trebuie.

Dacă vreți să râdeți o oră în weekend cu glume despre români și mentalitatea noastră, străini și problemele lor, plus ceva umor negru, dați play cu încredere.

Citește mai departeBest Case Scenario – Stand-up Show cu Dragos Comedy

Fără Facebook, Instagram și LinkedIn, ați mai exista pe internet?

Povestește Dojo aici despre grupuri de Facebook ai căror moderatori și administratori s-au trezit cu conturile personale blocate, și practic grupurile alea sunt paralizate, că nimeni nu mai poate aproba postările sau modera comentariile. Sigur, administratorii se pot agita să își recupereze conturile, de multe ori sunt blocați doar pentru că Facebook e praf la securitate și mai nou cere bani ca să ofere asta, dar nu mereu le iese.

Și mi-am amintit că am pățit multe chestii similare cu oameni din jurul meu. De exemplu la un moment dat am fost invitat de către Facebook să devin administrator al unui grup pe care mai postam uneori. Din ce am înțeles eram cel mai activ utilizator din grup (dar eu nu cred că eram), iar administratorii se treziseră cu conturile personale șterse. După ce am devenit administrator am redat înapoi accesul unui administrator pe care îl știam personal.

O altă fază, un client de la agenție se trezește cu contul personal de Facebook spart pentru că 2FA e praf, îi intraseră prin adresa de Yahoo și schimbaseră tot din cont, plus postat chestii dubioase. Contul de Facebook personal nu era așa de important, dar acel cont era proprietarul paginii de business, cu peste 100.000 de fani, plus contul de Facebook Ads și așa mai departe. Facebook nu te bagă în seamă la conturi personale pentru suport, abia la conturile de reclame dacă găsești un suport decent. Noroc că îi setasem cont de business complet, cu mai mulți utilizatori ce erau și administratori pe toate activele, altfel pierdea și pagina, și contul de reclame și așa mai departe.

Nici Twitter nu e prea departe, mai nou cere bani pentru autentificarea prin sms, și alternativa, să folosești Google Authentificator, e pentru mulți o enigmă. Și lista poate continua.

Ideea e simplă, dacă vă bazați toată prezența online pe niște conturi create pe platforme unde nu dețineți controlul sunteți mereu în pericol. Vi se sparg conturile, vă treziți suspendați și gata, ați dispărut, și nimeni nu mai poate da de voi.

Citește mai departeFără Facebook, Instagram și LinkedIn, ați mai exista pe internet?

Mircea Bravo despre reclamele la jocuri de noroc

L-am cunoscut pe Mircea la un eveniment organizat de Revista Biz, și ce am remarcat este că e un tip cu foarte mult bun simț, corect, modest, cu repere bine stabilite. Nu l-am urmărit constant pe Youtube, dar zilele astea respectul pentru el s-a dus la un alt nivel. Aseară a scos un spot nou, în care militează pentru interzicerea reclamelor la jocurile de noroc, care au ajuns să sponsorizeze cam orice în țara asta, de la evenimente, emisiuni TV și reclame în prime time, până la influenceri și cluburi sportive.

În primul rând omul are super c**e să facă asta, nu e deloc ușor să spui nu, atunci când toți din jurul tău spun da, plus că sigur a deranjat multă lume. Îl al doilea rând, gândiți-vă că a renunțat la mulți bani, prin refuzarea ofertelor de promovare a jocurilor de noroc, pe care cu siguranță le-a primit și sigur nu erau pe sume deloc mici.

Deci da, abonați-vă la canalul lui, dacă nu ați făcut-o deja. Petiția e aici.

Citește mai departeMircea Bravo despre reclamele la jocuri de noroc