În 2020 am văzut o mulțime de evenimente și afaceri care s-au reinventat și adaptat, că tot citeam despre ediția online a Webstock ce va avea loc în toamnă. Cred că anul ăsta e fix despre asta, reinventare și adaptare și supraviețuire. Personală, de business, cum vreți voi.
Văd oameni care încă tânjesc după vremurile bune și speră să revenim cât mai repede la normal, și oameni care s-au repliat, adaptat și încearcă să facă tot ce pot pentru ei, afacerile și comunitățile din jurul lor, în lumea asta nouă. Și asta e cea mai bună opțiune acum, în loc să așteptăm miracole să facem tot ce putem ca să ne fie bine nouă și celor din jur, în circumstanțele date. Voi cum procedați?
Trebuie să recunosc, și eu am fost foarte naiv. Țin minte că pe 11 martie, când s-a băgat starea de urgență și am început să lucrăm de acasă, le-am spus colegilor că probabil în aprilie ne vom vedea din nou la birou. Ei bine, au trecut aproape 3 luni de zile până când am mers iar la muncă, adică la începutul lui iunie, și atunci ne-am întorsc cu multe precauții, și dacă putem să ne vedem cu clienții pe Zoom preferăm să facem asta. În rest am lucrat de acasă și ne-am adaptat la noua realitate.
Nu mai zic de viața de zi cu zi, de concedii sau relaxare. Le-am obișnuit și pe fete cu măștile, spălatul pe mâini imediat ce intrăm în casă, încearcă să nu atingă toate obiectele din jur, deși încă sunt copiii. În concedii sau ieșiri de weekend am preferat să închiriem case sau apartamente unde să stăm doar noi cu familia și prietenii, de văzut cu prietenii sau rudele ne vedem mai mult la noi sau la ei, mai puțin la terase și restaurante. La munte am mers de mai multe ori pentru că e mai liber, iar la mare cu greu ne-am îndurat să mergem 5 zile la noi pe litoral, mai mult pentru fete, acum în august, și am căutat un hotel ceva mai retras, unde se respectă toate regulile.
Realistic vorbind, cred că mai avem cel puțin un an de zile în care va trebui să avem mare grijă de noi și de felul în care interacționăm cu ceilalți, ca să fie bine pentru toți. Cât despre business, de câștigat vor avea firmele și companiile care se adaptează noii realități, dacă nu au făcut-o deja. Cei care așteaptă să revină vremurile bune s-ar putea să dispară.
Voi cum v-ați adaptat, cum vă descurcați?