fbpx

Facem referendumuri și pentru lucrurile care contează?

Nu cred că trebuie să se bucure nimeni prea mult. Obiectivul principal a fost atins, dezbinarea oamenilor. Am văzut rude, prieteni, vecini ce se certau pe o prostie, în timp ce corupții fură în continuare.
Dar dacă tot am trecut peste asta, facem și niște referendumuri ce ar aduce toți românii la vot?

➡️Referendum pentru transformarea autostrazilor în prioritate națională. Cu comisie specială, raportări lunare, realizarea lor din orice fonduri, numai să se facă.

➡️Referendum pentru educație, să se aloce anual cel puțin ăia 9% stabiliți prin lege, nu 5-6% ca acum. Copiii să fie în centrul actului educativ, nu combinațiile, evaluările, raportările, meditațiile și interesul personal al angajaților.

➡️Referendum pentru sănătate, cred că 90% din spitale ar trebui dărâmate și reconstruite , la ce condiții sunt acum prin ele. Degeaba avem medici pregătiți, dacă nu au unde să își facă treaba și cu ce.

➡️Referendum pentru curățarea clasei politice. Ești condamnat penal? Eliberat instant din funcție.

Pentru problemele astea sunt dispus să merg la vot la orice oră din zi și din noapte, sunt lucrurile ce chiar contează dacă vrem un viitor în țara asta, noi și copiii noștri. Restul e praf în ochi, aruncat ca ei să fure cât timp noi ne certăm din nimicuri.

Evident, ca să discutăm despre toate cele de mai sus trebuie să ne putem privi unii pe alți în ochi. Eu sper că mai putem. 🙂

Recomandă

Un comentariu

  1. Am cautat si eu de curiozitate pe Google „cat costa un referendum” si am gasit pe evz o suma de tot rasul/plansul, undeva la 163 milioane lei.

    Rezultatul: dezbinarea unei tari, distragerea de la probleme reale si „astuparea” unor gauri la bugetul personal.

    Pe mediafax am gasit programe finanţate din bugetul de stat in 2018 pentru invatamant:
    – „Acordarea de rechizite scolare” – 15 milioane de lei
    – „Educaţia universitară şi postuniversitară în România” – 4,1 miliarde de lei
    – „Bani de liceu” – 50,5 milioane de lei
    – „Acordarea de ajutor financiar în vederea stimulării acordării de calculatoare” – 12,3 milioane de lei.

    Trist.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *