fbpx

S-au aprins un pic spiritele după ce un panou publicitar în care ni se spunea că moldovenii sunt exotici a ajuns de pe Reddit pe Facebook și în presă, iar lucrurile au luat-o razna. Inițial când am văzut reclama am ridicat din umeri, conceptul din spate nu era rău, cei de la Vitesco au vrut probabil să arate că lucrează cu oameni buni de peste tot, sunt deschiși la nou, diversitate, open mind, din astea.

Totuși, al doilea gând a fost fix ăsta, să vezi ce și-o vor lua pe Facebook de la moldovenii noștri.

Și-au dat seama că au fost naivi, au anunțat că retrag reclamele, chiar dacă erau panouri și în alte orașe, că și oltenii sunt exotici, și ardelenii sunt exotici, și bavarezi sunt exotici.

Chiar îi cred că nu se așteptau la reacțiile astea, trebuie să fii bătut în cap să faci mișto în public de oamenii din regiunile unde ai birouri și vrei să angajezi. Employer branding gone bad, aș zice, dar măcar s-au prins că treaba e groasă și fac damage control.

Cum sunt de fapt moldovenii

Vreau să mut discuția un pic în altă direcție. Moldovenii sunt oameni buni la suflet și ospitalieri, îți dau și haina de pe ei dacă te pot ajuta, (hei, stau în Moldova și eu, deci știu ce zic) dar le sare muștarul când cred că sunt luați la mișto sau se simt fraieriți. Și explicațiile merg mult înapoi în timp, încă de pe vremea când Iașul nu a mai fost a doua capitală a României, i s-a luat totul.

Musai de citit Țară în service | Decăderea Iașului, a doua capitală a României. O dezbatere actuală.

Gândiți-vă că până la 1859 Iași și București erau la fel de bine dezvoltate. După Unire toate instituțiile s-au mutat la București, Iașului și moldovenilor li s-au promis multe,  dar nu au primit nimic, iar regiunea a rămas subdezvoltată până în prezent, deși potențial există.

Gândiți-vă că și în ultimii 30 de ani, după Revoluție, s-a menținut aceeași situație discriminatorie, Moldova e singura regiune care nu are și ea o amărâtă de autostradă, dacă ignorăm cei 16 kilometri din Bacău, finalizați anul ăsta. Nu vin nici investitori, nici aeroporturile nu se dezvoltă, iar salariile sunt mai mici decât în Muntenia sau Transilvania, pentru că sunt reacții în lanț ce pleacă de la subfinanțare, drumuri și lipsa investițiilor.

Zic astea doar ca să îi înțelegeți și pe moldoveni, de ce se aprind uneori cam repede. Oameni foarte ok, dar când ești fraierit timp de sute de ani de la centru ești un pic mai suspect când cineva zice ceva de regiunea ta, zic bine?

Nu contează de unde ești

Eu cred că ar trebui să fim mult mai relaxați în ce privește zona geografică de unde suntem și felul în care alți oameni ne tratează în funcție de asta.

Când eram mai tânăr și mai prost mă aprindeam aiurea dacă mă făcea cineva moldovean la modul ironic, sau român, dacă eram în afară și cineva făcea mișto de români. După aceea am înțeles că atunci când un om care NU mă cunoaște mă tratează diferit doar pentru că sunt moldovean sau român sau balcanic problema e la el, nu la mine.

Și acum mi se rupe, deoarece trebuie să avem alte repere și valori în viață.

Cred că am reușit să scap de complexul ăsta, dacă ești moldovean, bănățean sau oltean și unii te judecă doar după asta.

Eu știu că încerc să fiu un profesionist bun la firmă, un om corect cu ceilalți în viață, și nu prea mai țin cont de opiniile altora. Valorile mele sunt aliniate cu mine și unde vreau eu să fiu, nu cu ochelarii de cal prin care mă văd alții.

Voi cum sunteți? 🙂

Pe o notă mai amuzantă, au apărut și replici la campanie:

3 Comentarii

Lasă un comentariu